ICCJ. Decizia nr. 1106/2005. Civil

Prin cererea înregistrată la data de 18.12.2002, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâtele SC A.D. SA Pitești și SC M. SA Mioveni, solicitând obligarea acestora să-i acorde categoria a V-a de salarizare pentru perioada 1973-iulie 1985 și categoria a VII-a de salarizare pentru intervalul 1985-5 februarie 1990, plata integrală la categoria a VII-a pentru perioada 1985-1990, plata ca diferență de categorie de la II bază la a VII-a, începând cu 5 februarie 1990 până la 30.05.2001, restituirea impozitului pe salariu reținut în perioada 1990-august 1999, restituirea contravalorii abonamentului de autobuz, precum și dobânda la aceste sume cuvenite.

Prin sentința civilă nr. 162/CM din 11 martie 2003 Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamant.

în motivarea hotărârii instanța de fond a reținut că în ceea ce privește solicitarea acordării celor două categorii de salarizare pentru două perioade de timp și pentru care operau reglementările cuprinse în Legea nr. 57/1974, reclamantul nu a făcut nici o dovadă că ar fi fost îndreptățit să beneficieze de acestea și nici considerentele ori împrejurările pentru care nu i-au fost acordate.

în ceea ce privește celelalte capete de cerere s-a reținut prescripția dreptului la acțiune.

Recursul declarat de reclamant împotriva susmenționatei sentințe a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 308/CM din 24 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă.

Instanța de recurs a reținut că, motivele invocate nu reprezintă critici în legătură cu starea de fapt și de drept, pe care prima instanță și-a întemeiat soluția, ci cantonează aceste motive sub aspect politic, străin total cauzei.

împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamantul-recurent I.M.I., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub numărul de dosar 10510/2003.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 377 pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri irevocabile, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Cum în speță, reclamantul I.M.I. a exercitat calea de atac prevăzută de lege și anume recursul, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, fiind irevocabilă, acesta nu avea deschisă calea unui nou recurs, astfel că cel declarat a fost respins, ca inadmisibil.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1106/2005. Civil