ICCJ. Decizia nr. 1113/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 1290 din 18 martie 2003 reclamanții N.L. și N.R.M. au chemat în judecată Primăria Municipiului București și Municipiul București, ambele reprezentate prin Primarul General și au solicitat să le lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 65 situat în București.
în motivarea cererii reclamanții au arătat că la data de 2 august 2001 prin notificare adresată Primăriei Municipiului București au solicitat, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a apartamentului menționat, preluat în mod abuziv de Statul Român, în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Au mai precizat reclamanții că notificarea nu a fost soluționată prin dispoziție motivată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Ulterior (fila 19 dosar nr. 1290/2003) reclamanții și-au completat acțiunea în sensul că au chemat în judecată și Prefectura Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice și au solicitat, în subsidiar să le fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
Au arătat reclamanții că, în temeiul Decretului nr. 223/1974 cota de 1 din imobil a fost preluată, prin dispoziție administrativă din 7 iunie 1983 fără plată iar cealaltă cotă de 1 prin dispoziție administrativă din 5 decembrie 1984, cu plată, în patrimoniul Statului Român.
Au precizat reclamanții că au adresat Prefecturii Municipiului București notificare prin care au solicitat ca, în măsura în care apartamentul nu poate fi restituit în natură, să le fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 815 din 17 septembrie 2003 a respins acțiunea, în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și Municipiul București prin Primarul General ca, fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a arătat că acțiunea în revendicare nu poate fi formulată decât împotriva acelor persoane care dețin imobilul și s-a precizat că pârâții nu au această calitate întrucât în condițiile Legii nr. 112/1995 la data de 24 septembrie 1996 apartamentul a fost înstrăinat către D.C. și D.M.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 246 din 20 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanții N.L. și N.R.M. împotriva sentinței civile nr. 815 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, cu motivarea că just prima instanță a reținut că imobilul nu se mai află în posesia pârâților.
în termen legal, împotriva deciziei civile nr. 246 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs reclamanții N.L. și N.R.M., au solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au susținut, în esență, că: 1. fără a se analiza motivele de apel greșit s-a constatat, de către tribunal, nulitatea “precizării de acțiune", pentru lipsa obiectului; și, din acest motiv, cauza nu a fost soluționată în contradictoriu cu Prefectura Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice; 2. eronat s-a considerat că nu au calitate procesuală pasivă Primăria Municipiului București și Municipiul București, prin Primarul General.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Alin. (2) al aceluiași articol dispune că această cerință poate fi împlinită până la cel mai târziu prima zi de înfățișare.
Este socotită ca prima zi de înfățișare, conform art. 134 C. proc. civ., aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii.
Pentru primul termen acordat în cauză, 9 ianuarie 2004, apelanții, legal citați, nu au fost prezenți și nici nu au putut pune concluzii întrucât instanța a încuviințat, prin încheiere interlocutorie, în temeiul art. 156 C. proc. civ., acordarea unui nou termen, pentru lipsă de apărare.
Ca atare, prima zi de înfățișare în apel a fost la data de 20 februarie 2004 când apelanții au fost legal citați, și au fost reprezentați de avocat care a depus motivele de apel.
Considerând greșit că motivele de apel au fost depuse peste termen, instanța a aplicat eronat sancțiunea decăderii, nu a cercetat niciunul din motivele de apel formulate de reclamanți.
Cu prilejul rejudecării urmează să se pună în discuție părților calificarea juridică a acțiunii formulate de reclamanți față de împrejurarea că aceștia au precizat, în cererea de chemare în judecată, completată că au notificat, în temeiul Legii nr. 10/2001 Primăria Municipiului București și Prefectura Municipiului București și au solicitat, în condițiile acestui act normativ, în principal, restituirea în natură a imobilului în litigiu iar în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin încheierea din 21 mai 2003 a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a Prefecturii Municipiului București și a Ministerului Finanțelor Publice față de care prima instanță a omis să se pronunțe prin hotărâre.
în raport de temeiul juridic invocat, după stabilirea corectă a părților din prezentul litigiu, cu respectarea principiului disponibilității urmează să se pună în discuția acestora excepția calității procesuale pasive în raport de fiecare pârât.
Față de considerentele menționate, recursul a fost admis, a fost casată decizia curții de apel și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1153/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1120/2005. Civil → |
|---|
