ICCJ. Decizia nr. 1173/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu la data de 25 iunie 2004, în dosarul civil nr. 2301/2004 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a admis cererea formulată de petenții C.V.C. și C.L., pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu intimații P.V. și V.P. și în consecință:
S-a dispus suspendarea provizorie a executării deciziilor civile nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 și respectiv nr. 112 A din 6 februarie 2004 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, până la soluționarea cererii de suspendare a celor două hotărâri, formulată pe calea dreptului comun.
Prin aceeași încheiere s-au respins excepțiile prematurității cererii, precum și a autorității de lucru judecat invocate de intimați.
S-a respins ca lipsită de interes cererea de suspendare a executării acelorași decizii formulată de SC T.T. SRL.
în final s-a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații P.V. și V.P.
Pentru a dispune în acest sens, încheierea recurată a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2301 din 18 iunie 2004, petenții C.V.C., C.L. și SC T.T. SRL au solicitat suspendarea provizorie, pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu intimații V.P. și P.V., a executării deciziilor civile nr. 2028/A din 11 noiembrie 2003 și respectiv nr. 112/A din 6 februarie 2004 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, executare începută în dosarul nr. 227/2004 de către Biroul Executorului Judecătoresc G.D., până la judecarea cererii de suspendare formulată prin cererea de recurs, în temeiul art. 300 alin. (2) și (3) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanții V.P. și P.V. împotriva sentinței civile nr. 1165 din 19 februarie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 București, în contradictoriu cu intimata-intervenientă C.L.; s-a admis cererea de aderare la apelul reclamanților, formulată de intervenienta SC T.T. SRL; a fost schimbată în parte sentința civilă apelată și, pe fond, s-a admis acțiunea reclamanților, fiind omologat raportul 2 de expertiză; s-a admis cererea de intervenție forțată împotriva lui C.V.C. și C.L.; s-a respins apelul declarat de intervenientul C.V.C. împotriva aceleiași sentințe civile; au fost menținute celelalte dispoziții, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 112 A din 6 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de apelanții-reclamanți, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 în sensul că a fost obligat intimatul C.V.C. și nu V., cum din eroare s-a trecut; la primul alineat, instanța a dispus să se menționeze că apelul s-a admis în contradictoriu cu C.V.C. și cu apelanta-intervenientă SC T.T. SRL.
De asemenea s-a respins apelul formulat de intervenienții C.L. și SC T.T. SRL.
S-a dispus completarea alin. (7) din dispozitivul deciziei în sensul că "au fost obligați intimații C.V.C., C.L. și SC T.T. SRL la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 292.000.000 lei la Judecătoria sectorului 2 București către apelanții P. și a sumei de 108.500.000 lei taxă de timbru în apel".
S-a dispus completarea alin. (3) al dispozitivului deciziei civile în sensul că s-a dispus obligarea în solidar a lui C.V.C., C.L. și SC T.T. SRL la plata sumelor de 17.054 dolari SUA, în echivalent la data plății, reprezentând pretenții, 1500 dolari SUA, daune interese, 26.910 dolari SUA, în echivalent în lei la data plății, reprezentând lipsa de folosință a imobilului pentru perioada 6 octombrie 1996-30 aprilie 1997 și 1000 dolari SUA în echivalent la data plății, reprezentând garanția inițială către apelanții-reclamanți V.P. și V. A fost înlăturată dispoziția referitoare la admiterea cererii de aderare la apel, formulată de SC T.T. SRL. Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei nr. 2028 A/2003.
împotriva acestor decizii civile au declarat recurs petenții din dosarul de față, astfel cum rezultă din certificatul emis de grefa înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, fiind înregistrat sub nr. 2838/2004.
Având în vedere susținerile petenților că acest imobil reprezintă singura lor locuință, aspect necontestat de către intimații-reclamanți, prin încheiere s-a constatat că aceștia dovedesc urgența în formularea cererii de suspendare, pe cale de ordonanță președințială, riscul pierderii locuinței reprezentând pentru ei un prejudiciu cu consecințe deosebit de grave și, prin urmare s-a admis, în temeiul prevederilor art. 300 alin. (2) și (3) cu referire la art. 403 alin. (4) C. proc. civ.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat s-a reținut că intimații nu au depus la dosar înscrisuri (încheiere sau certificat emis de grefa instanței) din care să rezulte că înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat o altă cerere de suspendare a executării formulată pe calea ordonanței președințiale, privind aceleași părți, aceleași decizii și pentru aceleași motive, în raport de care să se verifice tripla identitate prevăzută în art. 1201 C. civ., astfel că excepția a fost respinsă.
Excepția prematurității cererii a fost considerată de asemenea nefondată, reținându-se că instanța sesizată cu prezenta cerere de suspendare, respectiv Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, este competentă să soluționeze recursurile declarate de petenți împotriva celor două decizii civile, chiar dacă dosarul de recurs nu i-a fost trimis, până la momentul judecății, de către înalta Curte de Casație și Justiție.
Referitor la excepția lipsei de interes a petentei SC T.T. SRL în promovarea cererii de suspendare s-a reținut că este fondată, deoarece executarea silită nu a fost începută și împotriva acesteia, , în temeiul celor două decizii.
împotriva acestei încheieri au declarat recurs intimații V.P. și P.V., criticând-o pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenții susțin că încheierea recurată a fost pronunțată fără ca instanța să fie legal investită cu soluționarea recursului, așa cum cer dispozițiile art. 300 alin. (2) și art. 303 alin. (6) raportat la art. 114 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, devenea instanță de recurs numai după trimiterea și înregistrarea dosarului de fond, or, în cauză, ea nu fusese legal investită până la pronunțarea încheierii. De altfel, dosarul de recurs se afla pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție de unde, potrivit dispozițiilor art. II alin. (2) și (3) din Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 trebuia scos și trimis instanței devenită competentă, fapt care nu s-a produs nici până la data promovării prezentului recurs. în consecință, recurenții solicită respingerea cererii de suspendare ca prematură.
Al doilea motiv de recurs vizează tot nelegalitatea încheierii, în raport de faptul că, neavând la dispoziție dosarul cauzei, instanța nu a putut verifica dacă este competentă, ceea ce ar impune, în opinia recurenților, casarea încheierii și trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 3041C. proc. civ. se referă la greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat, în raport de faptul că situația avută în vedere la rezolvarea primei cereri de suspendare, pe calea ordonanței președințiale nu s-a schimbat.
Următorul motiv de recurs, întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, vizează soluționarea cererii fără plata cauțiunii, încălcându-se astfel dispozițiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ.
în fine, recurenții invocă netemeinicia încheierii raportată la lipsa motivelor din chiar cererea de suspendare provizorie a executării, solicitând admiterea recursului și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
Prezenta cerere de suspendare a executării silite, pe cale de ordonanță președințială a fost înregistrată la Curtea de Apel București și repartizată secției a III-a civilă la data de 18 iunie 2004 (dosar nr. 2301/2004).
La data formulării acestei cereri, se aflau înregistrate la Tribunalul București cele două recursuri declarate împotriva deciziilor nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 și respectiv nr. 112 A din 6 februarie 2004 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, primul la data de 29 ianuarie 2004, iar al doilea la data de 3 martie 2004. Aceste recursuri au fost înaintate înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 martie 2004, fiind înregistrate în dosarul nr. 2838/2004 și fixându-se termen pentru soluționare la 16 septembrie 2004.
La data de 21 aprilie 2004 s-a soluționat o primă cerere de suspendare a executării celor două hotărâri, pe cale de ordonanță președințială, prin încheierea din aceeași zi, în sensul respingerii ei ca nefondată.
La data de 26 mai 2004 s-a fixat primul termen pentru soluționarea cererii de suspendare a executării deciziei nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe temeiul art. 300 alin. (3) și art. 403 alin. (3) C. proc. civ, cerere scoasă de pe rol și trimisă Curții de Apel București, secția civilă, conform încheierii din 9 iunie 2004.
Dosarul nr. 2838/2004 al înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se află cele două recursuri a fost trimis Curții de Apel București la data de 29 iunie 2004, deci la un interval de timp de 4 zile de la data care această din urmă instanță se pronunțase deja prin încheierea recurată în prezenta cauză.
Recurenții susțin nelegalitatea încheierii de suspendare rezultată din lipsa dosarului de fond, în materialitatea sa.
Susținerea este eronată; redactarea textului din art. 403 alin. (4) C. proc. civ. în sensul că, "în cazuri urgente, președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie a executării pe cale de ordonanță președințială, până la soluționarea de către instanță a cererii de suspendare", coroborată cu prevederea din art. 300 alin. (2) și (3) privind suspendarea, la cerere, chiar înainte de primul termen de judecată conduce la concluzia că singura condiționare legală privind formalismul acceptării unei astfel de cereri o constituie existența sesizării instanței cu judecarea recursului.
Este evident că, într-un sistem judiciar marcat de o stabilitate a legislației este absolut logic ca instanța sesizată să fie și în posesia dosarului care conține cererea pe care trebuie să o soluționeze, dar, în speță, justițiabilii nu pot fi prejudiciați și împiedicați să uzeze de prevederi legale procedurale, cel puțin sub aspectul accesului la ele, ca urmare a producerii unor modificări legislative privind competența materială a instanțelor, care generează sincope în derularea mecanismelor administrative, pentru aplicarea lor.
Pe de altă parte, câtă vreme aplicarea prevederilor art. 300 alin. 2 și 3 coroborate cu cele ale art. 403 alin. (4) C. proc. civ. nu implică o examinare a motivelor de recurs privind legalitatea și temeinicia deciziilor recurate nu se poate susține că lipsa dosarului, în materialitatea sa, face imposibilă pronunțarea asupra unei astfel de cereri, mai ales că el a fost substituit prin depunerea copiilor de pe recursuri, a certificatelor eliberate de înalta Curte de Casație și Justiție privind existența și situația soluționării lor.
întrucât legiuitorul face trimitere la procedura specială a ordonanței președințiale, reglementată de art. 581 și art. 582 C. proc. civ. este evident că încheierea recurată a fost pronunțată cu respectarea legii privind existența sesizării instanței competente.
în acest context, apar ca nefondate primele două motive de recurs.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, motivul de recurs este nefondat.
în primul rând, prin încheierea din 21 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2838/2004 al înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționată cererea de suspendare provizorie a executării, pe cale de ordonanță președințială, în sensul respingerii ei, reținându-se ca argumente lipsa dovezii privind începerea executării silite și a celei privind existența unui caz de urgență, în sensul legii. Nu s-a examinat aparența dreptului, deci chiar elementul invocat de recurenți în susținerea excepției, respectiv starea de fapt și argumentele de drept invocate de intimați. Prin urmare, nu se poate susține întemeiat că încheierea recurată a înfrânt autoritatea lucrului judecat prin încheierea din 21 aprilie 2004.
în ce privește motivul de recurs legat de neplata unei cauțiuni distincte pentru prezenta cerere de suspendare urmează ca acesta să fie respins ca nefondat pentru considerentele corect reținute în încheierea recurată.
Instanța legal sesizată inițial cu judecarea cererii de suspendare a executării, pe calea dreptului comun a stabilit o cauțiune în sumă de 100.000.000 lei, care a și fost consemnată cu recipisa C.E.C. nr. 42.30.01/04/40.6/000228 din 8 iunie 2004. Este evident că această cauțiune acoperă, sub aspectul cuantumului, toate criteriile de evaluare rezultate din cele două hotărâri recurate, până la soluționarea recursurilor; prin urmare, aceasta acoperă toată perioada până la soluționarea cererii de suspendare pe calea dreptului comun, inclusiv perioada suspendării provizorii.
Oricum, prin consemnarea cauțiunii stabilite în condițiile specifice cauzei s-a realizat scopul prevederii ei legale, respectiv acela de a asigura acoperirea eventualelor despăgubiri solicitate pentru prejudiciile cauzate în urma exercitării recursului, scop ce rezultă din textul art. 300 alin. (5) teza ultimă C. proc. civ.
în ce privește temeinicia cererii de suspendare provizorie, pe calea ordonanței președințiale, prin încheierea recurată s-a reținut, în esență, că imobilul asupra căruia poartă executarea silită constituie singura locuință a intimaților, ceea ce justifică atât urgența cât și aparența dreptului pentru aceștia și face posibilă admiterea cererii de suspendare a executării.
Argumentarea ultimului motiv de recurs, legat de temeinicie, cuprinde în cea mai mare parte apărările formulate pe calea întâmpinării cu ocazia soluționării prezentei cereri de suspendare.
Toate aceste apărări au fost examinate și s-au făcut referiri la ele în motivarea încheierii recurate, fiind corect respinse.
Recurenții consideră ca argument hotărâtor pentru lipsa temeiniciei cererii intimaților faptul că aceștia au semnat un contract de ipotecă, având ca obiect imobilul în care locuiesc și care este supus executării, ca garanție pentru executarea unui contract de antrepriză încheiat cu recurenții în 1996. Cum intimații știu că nu s-a executat contractul de antrepriză rezultă că și-au asumat singuri riscul pierderii propriei locuințe, astfel că solicitarea suspendării executării nu ar avea suport.
Argumentul nu poate fi reținut pentru că nu are o legătură directă cu cauza.
Problema executării contractului de construire nr. 5 din 19 august 1996, garantat cu ipotecă, precum și problema răspunderii intimaților pentru neexecutarea acestuia formează obiectul litigiului soluționat prin cele două decizii recurate și este evident că, până la pronunțarea unei soluții irevocabile, intimații au posibilitatea să uzeze de căile legale de atac, în speță recursul.
Executarea silită a pornit în baza celor două decizii recurate și nu în baza contractului de ipotecă, fapt ce rezultă și din sentința nr. 3613 din 21 mai 2004 a Judecătoriei sectorului 1 București prin care s-a soluționat contestația la executare formulată de intimați.
Prin urmare, nu este exclusă posibilitatea ca intimații, după soluționarea recursurilor, fie să nu mai fie nevoiți să suporte executarea, în cazul admiterii lor, fie să execute în altă modalitate obligațiile de plată, în cazul respingerii lor.
Oricum, aparența dreptului există, în limitele cerute de rezolvarea pe cale de ordonanță președințială, fără a examina vreun motiv invocat de intimați prin care s-ar prejudeca fondul.
în concluzie, pentru toate considerentele expuse recursul a fost respins ca nefondat [art. 312 alin. (2) C. proc. civ.].
| ← ICCJ. Decizia nr. 1174/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1150/2005. Civil → |
|---|
