ICCJ. Decizia nr. 1245/2005. Civil
Comentarii |
|
I.G. a chemat în judecată civilă pe pârâta M.C.I., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1877/4/1991 și a tuturor anexelor acestuia.
Judecătoria sectorului IV București, prin sentința civilă nr. 4660 din 17 septembrie 2003, a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței Judecătoriei, a fost respins de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, conform deciziei civile nr. 691/A din 18 decembrie 2003.
La data de 4 februarie 2004 același reclamant a declarat recurs împotriva deciziei curții, reproducând textele nulităților prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., cu precizarea că motivele referitoare la spațiu, le va depune până la primul termen de judecată.
Recurentul depune la data de 9 februarie 2005 "precizarea motivelor de casare invocate" cu taxa judiciară de timbru, care constă în aceeași reproducere, și adăugarea potrivit căreia, instanțele nu au constatat în dispozitiv falsitatea contractului de închiriere, motiv pentru care și contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, încălcându-se prevederile HCM nr. 860/1973, Legii nr. 5/1973 și Decretului-lege nr. 61/1991.
Intimata M.C.I., a solicitat judecarea cauzei în lipsă și a invocat în principal nulitatea recursului, nefiind motivat în termenul prevăzut de art. 303 C. proc. civ.
înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție nulitatea recursului.
Potrivit art. 303 C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul se socotește de la comunicarea hotărârii.
Decizia civilă nr. 691/A din 18 decembrie 2003 a fost comunicată recurentului la data de 20 ianuarie 2004, așa cum rezultă din dovada de la fila 17 a dosarului de apel.
Motivele de recurs puteau fi depuse până la cel mai târziu, pe data de 4 februarie 2004, ori recurentul la această dată a depus numai cererea de recurs, fără motivare.
Art. 306 C. proc. civ., prevede că recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2). Cum în cauză nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate și în afara termenului legal de motivare, recursul declarat de reclamantul I.G.V.C. a fost constatat nul.
← ICCJ. Decizia nr. 1247/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1238/2005. Civil → |
---|