ICCJ. Decizia nr. 1241/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 2155 din 3 iunie 2003 la Judecătoria Tecuci, reclamanții B.O. și B.V., au chemat în judecată civilă pe pârâta SC O. SA, sucursala Galați, solicitând că prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a ordonanței de adjudecare pronunțată la data de 5 aprilie 2001 în dosarul nr. 673/2000 al judecătoriei.
în motivarea acțiunii se arată că reclamanta din dosarul nr. 673/2000 a pretins în mod fraudulos și prin inducerea în eroare a instanței, că este creditoare și că ar avea în favoarea sa, pentru garantarea calității de creditor, contractul de ipotecă nr. 519/1999, precum și faptul că debitul e stins.
Judecătoria a respins acțiunea ca inadmisibilă pronunțând sentința civilă nr. 581 din 25 septembrie 2003.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că ordonanța de adjudecare este actul procedural prin care se încheie urmărirea silită imobiliară cu care a fost investită, că aceasta are caracterul de hotărâre pronunțată conform art. 551 C. proc. civ., este susceptibilă de a fi atacată pe calea recursului și că, rămasă definitivă și irevocabilă, dobândește puterea lucrului judecat.
S-a subliniat că reclamanții, în calitate de debitori au declarat recurs împotriva ordonanței de adjudecare, iar Tribunalul Galați, cu decizia civilă nr. 1247 din 27 iunie 2001, a constatat nul recursul, fiind nemotivat, și că în asemenea situație nu poate fi admisibilă o nouă acțiune, având același scop.
Curtea de Apel Galați a pronunțat decizia civilă nr. 138 din 27 ianuarie 2004, respingând apelul declarat de reclamanți și constatând temeinicia și legalitatea sentinței atacate.
în considerentele deciziei se subliniază că vânzarea la licitație a imobilului reclamanților s-a făcut potrivit normelor procedurale privind executarea silită prin vânzare la licitație, existente înainte de modificarea Codului de procedură civilă conform O.U.G. nr. 138/2000, respectiv art. 488-562 și că reclamanții au exercitat dreptul la recurs, în condițiile legii.
în privința excepțiilor, se menționează că acestea au fost discutate, iar instanța s-a pronunțat asupra lor.
Aceeași reclamanți au declarat recurs împotriva ambelor hotărâri, invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ.
în esență, criticile formulate se referă la faptul că în mod greșit cele două instanțe au apreciat acțiunea ca fiind inadmisibilă, deoarece anularea vânzării poate fi cerută de părți, pe cale principală sau incidentală și acest principiu guvernează și vânzările silite; că art. 520 C. proc. civ. prevede posibilitatea atacării adjudecării viciate.
Cea de a doua critică adusă instanțelor, este că ar fi reținut greșit autoritatea de lucru judecat "ce a condus la soluția de inadmisibilitate" în condițiile în care nu există identitate de părți, obiect și cauză și numai B.V. era cea care a declarat recurs în dosarul de executare.
Pe fondul cauzei, susțin că ipoteca invocată drept titlu, nu era în favoarea SC O. SA și nici nu a dovedit că i-ar fi fost cesionată sau ar fi avut loc o subrogare legală sau convențională.
Intimata SC "O. " SA București a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului deoarece în mod corect s-a respins acțiunea ca inadmisibilă, recurenții exercitând calea de atac a recursului împotriva ordonanței de adjudecare, iar instanțele nu au reținut autoritatea de lucru judecat. Pe fond, subliniază că nu se impune o analiză, dar subrogarea sa în drepturile D.A. SA, are dublu temei, unul convențional în baza poliței încheiate în baza art. 3 pct. 17-18 C. com. și altul legal, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Recursul este nefondat.
înalta Curte de Casație și Justiție constată că ambele instanțe au reținut corect inadmisibilitatea acțiunii de constatare a nulității absolute și ordonanței de adjudecare pronunțată la data de 5 aprilie 2001 în dosarul nr. 673/2000 al Judecătoriei Tecuci.
Recurenții au cumpărat de la D.A. România SA, un autoturism Cielo, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 048852 din 4 martie 1999, iar pentru garantarea plății au încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. 519 din 4 martie 1999 și contractul de gaj fără deposedare nr. 21 din aceeași dată.
Aceștia nemaiplătind ratele contractuale, au determinat SC O. SA, în baza contractului de risc financiar să achite debitul în locul recurenților și subrogându-se în drepturile vânzătoarei (art. 22 din Legea nr. 136/1995) a încercat să preia autoturismul. Nereușind acest lucru, a fost obligată să fructifice ipoteca.
Ordonanța de adjudecare din 5 aprilie 2001 pronunțată de Judecătoria Tecuci, nu a făcut altceva, decât să finalizeze executarea silită împotriva debitorilor, recurenții din prezenta cauză.
Această ordonanță este pronunțată anterior modificării Codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 138/2000, intrată în vigoare la 1 mai 2001 și are caracter de hotărâre judecătorească dat de art. 551 C. proc. civ. în vechea reglementare, fiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
O dată rămasă definitivă și irevocabilă, hotărârea dobândește puterea lucrului judecat.
Aceasta a fost și concluzia instanțelor bazată pe faptul că B.V. a declarat recurs, nu l-a motivat și de aceea, Tribunalul Galați cu decizia civilă nr. 1247/R din 27 iunie 2001 l-a constatat nul.
împrejurarea că instanțele ar fi reținut greșit că și B.O., ar fi exercitat calea de atac a recursului, nu este relevantă cauzei. Era un drept al său, pe care neexercitându-l a lăsat ca ordonanța să devină irevocabilă.
Nici B.V., care nu și-a motivat în termen acel recurs și nici B.O. care nu a declarat recurs, nu pot invoca propria culpă în neexercitarea unui drept conferit de lege.
Recurenții fac o confuzie între intrarea în puterea lucrului judecat al unei hotărâri și autoritatea de lucru judecat.
Din verificarea dosarului, nu rezultă că pentru respingerea acțiunii ca inadmisibilă instanțele ar fi analizat dacă în cauză operează sau nu autoritatea de lucru judecat. Este adevărat că pârâta prin întâmpinare (filele 8 - 10 dosar apel) a invocat excepția autorității lucrului judecat, dar care nu a fost admisă.
Inadmisibilitatea acțiunii decurge din caracterul de hotărâre judecătorească a ordonanței de adjudecare, care rezolvă pe cale de judecată, toate incidentele apărute în cursul executării, iar odată emisă și parcurse căile de atac prevăzute de lege în vechea reglementare, are ca efect desesizarea instanței de executare, respectiv se termină rolul instanței, întocmai ca la pronunțarea oricărei hotărâri. Reformarea ordonanței nu putea avea loc decât prin căile de atac expres prevăzute de lege, art. 552 C. proc. civ. în vechea redactare, sau printr-o contestație la executare.
De aceea, nu se impune a se analiza identitatea de părți, obiect și cauză și nici fondul pricinii.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul a fost ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1414/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1264/2005. Civil → |
|---|
