ICCJ. Decizia nr. 1345/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 10652 din 29 februarie 1996 reclamanții N.V., R.C.D.X.S. și M.M.I.M. au chemat în judecată pârâții Consiliul Local al Municipiului București, RA A.P.P.S. București și Curtea de Conturi a României, solicitând să se constate că Decretul nr. 166 din 13 mai 1960 al fostului prezidiu al Marii Adunări Naționale a fostei R.P.R. prin care s-a dispus trecerea în patrimoniul statului a terenului proprietatea reclamantelor, în suprafață de 268,44 mp situat în București, parcela 15, a fost luat cu încălcarea prevederilor Constituției și a dispozițiilor art. 481 C. proc. civ.
S-a mai solicitat să se constate nelegalitatea măsurii privind trecerea în administrarea Curții de Conturi a acestui teren iar pârâții să fie obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie acest teren.
în motivarea acțiunii s-a arătat că prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 23500 din 22 iunie 1939 reclamanții au devenit proprietarii terenului situat în București, trecut în evidențele cadastrale ale Primăriei sectorului 1.
Terenul a fost stăpânit de reclamanți până în anul 1960, când în mod abuziv au fost deposedați, invocându-se Decretul de expropriere nr. 166/1960, republicat, deși nu s-a dovedit existența vreunui motiv de utilitate publică, care să fi stat la baza preluării și nici nu s-a realizat conform dispozițiilor art. 481 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 224 din 6 aprilie 1998 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamanților cu motivarea că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (5) și (6) din Legea nr. 18/1991, republicată, care prevăd o procedură specială pentru restituirea terenurilor expropriate.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 59/A din 24 martie 1999 a admis apelul reclamanților, a desființat sentința civilă nr. 224/1998 a Tribunalului București și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
După reînregistrare, Tribunalul București prin sentința civilă nr. 1855 din 20 decembrie 1999, a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, reținându-se că terenul revendicat este cuprins în incinta Curții de Conturi a României, organ de specialitate al administrației publice de stat, situație în care potrivit art. I pct. 29 din Legea nr. 213/1998 face parte din domeniul public al statului și deci nu poate fi revendicat.
Prin decizia civilă nr. 27/A din 19 ianuarie 2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantelor.
Apelantele au criticat hotărârea instanței de fond pentru interpretarea greșită a dispozițiilor art. 480 C. civ. în ceea ce le privește, în condițiile în care și-au dovedit cu actele depuse la dosar, dreptul de proprietate asupra terenului revendicat.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că nu se contestă dreptul de proprietate al reclamantelor asupra terenului revendicat, dar că acest teren a fost expropriat în 1960 și pus la dispoziția Ministerului Forțelor Armate, în prezent fiind în incinta Curții de Conturi a României, fiind folosit de această instanță și de Ministerul Apărării Naționale.
Având în vedere dispozițiile Legii nr. 213/1998, conform cărora terenurile folosite de ministere și celelalte organe ale administrației publice, fac parte din domeniul public al statului și nu mai pot fi restituite celor ce le revendică, s-a apreciat că instanța de fond a stabilit corect situațiile de fapt deduse judecății și a dat o interpretare corespunzătoare dispozițiilor legale incidente.
împotriva deciziei civile nr. 27/A din 19 ianuarie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, au declarat recurs în termen legal reclamantele N.V., M.M.I.M. și R.C.D.X.S., criticând-o prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.
O primă critică vizează nelegalitatea hotărârii constând în aceea că s-a dat prin greșita interpretare și aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), respingând acțiunea în revendicare (soluție menținută de către instanța de apel), nefiind aplicabile dispozițiile art. I pct. 29 din Legea nr. 213/1998, conform cărora bunurile din domeniul public al statului nu pot face obiectul unei cereri în justiție, în condițiile în care li se neagă dreptul de proprietate.
Hotărârea este criticată și pentru faptul că se întemeiază pe greșeli de fapt, ce au rezultat dintr-o interpretare eronată a probelor administrate (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.).
Astfel, se susține că printr-o interpretare corectă a legii s-ar fi ajuns la o altă concluzie decât aceea că pe terenul în litigiu este o construcție subterană de "interes național" așa cum a susținut Curtea de Conturi a României.
Recursul este nefondat.
Prin hotărârea recurată s-a dat o corectă interpretare a dispozițiilor legale privitor la situația juridică a terenului în litigiu.
Prin Decretul nr. 166/1960 terenul a fost expropriat pentru motive de utilitate publică și în prezent face parte din domeniul public, potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (4) din Constituție și al Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 "domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție și din cele stabilite în anexa, care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sunt de uz sau interes public ori sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege".
în art. I pct. 29 din Legea nr. 213/1998 se arată că fac parte din domeniul public al statului și nu pot fi revendicate terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale și instituțiile publice subordonate.
Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României și prin urmare, imobilul din litigiu face parte din domeniul public, iar obiectivul militar special este și el de utilitate publică, aflat în proprietatea Ministerului de Interne în urma trecerii unităților militare de Protecție Civilă de la Ministerul Apărării Naționale la Ministerul de Interne prin O.G. nr. 176 din 26 octombrie 2000.
Instanța a ținut cont de adresa nr. A/1438 din 19 aprilie 1996 prin care Comandamentul Protecției Civile, bazându-se pe documentele existente în arhivele Direcției Construcții și Drumuri Militare a Ministerului Apărării Naționale atestă existența unui obiectiv special cu caracter secret ce are o parte din utilități sub suprafața de teren revendicată.
în ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., avându-se în vedere că prin O.U.G. nr. 138/2000 acest text a fost abrogat nu mai poate face obiectul controlului judiciar.
Față de toate aceste considerente, recursul declarat de reclamante a fost respins ca nefondat, menținându-se ca legală și temeinică decizia civilă nr. 27/A din 19 ianuarie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1543/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1055/2005. Civil → |
|---|
