ICCJ. Decizia nr. 1543/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6742 din 21 august 2002 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții T.I. și T.T.S. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Brăila, pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună anularea dispoziției nr. 5127 din 19 iulie 2002 a Primăriei municipiului Brăila, prin care a fost respinsă cererea acestora de restituire, în natură, a imobilului situat în Brăila, precum și restituirea în natură a acestui imobil.
în motivarea acțiunii lor, reclamanții au arătat că prin actul de vânzare-cumpărare din 25 septembrie 1948, transcris sub nr. 139 din 11 octombrie 1984, numiții T.G.C. și G.I.C., soți, au cumpărat de la A.Ș. imobilul situat în Brăila.
Prin testamentul olograf din 29 iunie 1948 și transcris sub nr. 137 din 21 ianuarie 1951, G.I.C. a dispus de întreaga sa avere în favoarea soției sale.
La decesul acestuia, 12 aprilie 1948, soția sa C.T. a devenit unica moștenitoare conform procesului verbal încheiat la data de 20 decembrie 1951 de către Secția Financiară a orașului Brăila.
Prin testamentul autentificat sub nr. 623 din 15 octombrie 1969 de către notariatul de Stat Brăila, T.C. a testat averea sa cu titlu universal lui T.H. La 11 iunie 1995 a decedat T.H. de pe urma căruia au rămas ca moștenitori: reclamanții în calitate de fiu și soție supraviețuitoare, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1831 din 31 octombrie 1995 eliberat de Notariatul de Stat Brăila.
După decesul lui G.C., 12 aprilie 1949, imobilul a fost ocupat în mod abuziv de ofițeri ruși (1951-1958) și de alți chiriași (1958-1960).
între proprietara imobilului T.C. și ofițerii sovietici a fost o înțelegere în sensul ca aceștia să plătească impozitul datorat pe clădire, însă nu s-au achitat de această obligație, adunându-se astfel un debit de 2.487 lei.
în aceste condiții, prin procesul verbal de sechestru nr. 6328 din 11 iunie 1960, Secția Financiară Brăila a sechestrat în absența proprietarului imobilul situat în Brăila, și prin procesul verbal din 25 august 1960 a fost trecut în administrarea fostului Sfat Popular Brăila.
T.C. a aflat despre această vânzare în anul 1967, moment în care a început demersurile în vederea recuperării acestui imobil.
Odată cu apariția Legii nr. 10/2001, reclamanții în calitate de moștenitori ai defunctei T.C. au notificat Primăria Brăila în vederea restituirii în natură a imobilului în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Prin dispoziția nr. 5127 din 19 iulie 2002, Primăria Municipiului Brăila a respins cererea de restituire în natură a imobilului în cauză, deoarece s-a considerat că nu s-a făcut dovada "motivelor independente de voința proprietarului".
Prin acțiunea formulată, reclamanții au contestat această dispoziție, considerând-o netemeinică și nelegală.
Astfel, au arătat reclamanții, imobilul a fost preluat în mod abuziv pentru neplata unor impozite, proprietara imobilului din acea vreme, T.C., fiind în imposibilitate vădită de a interveni cu ceva în derularea acestui proces, că aceasta a convenit cu ofițerii sovietici, care au locuit în acea perioadă în imobil să plătească impozitul pe clădire în contul chiriei datorate, că aceasta fiind în vârstă a plecat din localitate și nu a cunoscut nimic până în anul 1967.
Prin sentința civilă nr. 428 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul Brăila a respins contestația formulată de reclamanți împotriva dispoziției nr. 5127 din 19 iulie 2002 emisă de Primăria municipiului Brăila.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că nu s-a dovedit existența unei convenții în baza căreia ofițerii sovietici ar fi trebuit să achite impozitele aferente proprietății, iar fosta proprietară nu s-a interesat de imobil după plecarea trupelor sovietice, ocazie cu care ar fi putut să constate că nu s-au plătit impozitele respective nici de către ofițerii sovietici, nici de către ceilalți chiriași.
Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Galați, care, prin decizia civilă nr. 15/A din 31 ianuarie 2003, a schimbat sentința atacată și, în rejudecare, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a anulat dispoziția nr. 5127 din 19 iulie 2002 emisă de Primăria municipiului Brăila și în consecință, a obligat pârâta să restituie reclamanților imobilul situat în Brăila.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență că trecerea imobilului în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 și HCM 792/1960 este nelegală, împrejurarea că, în contul chiriei, chiriașii nu au plătit nici impozitul conform înțelegerii verbale cu proprietara, constituind un motiv independent de voința proprietarei, de achitare a impozitului în sensul cerut de art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001.
împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, a formulat recurs pârâta Primăria Municipiului Brăila, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
în motivarea recursului său, pârâta a susținut că nu a fost dovedită, cu ocazia soluționării fondului și apelului, împrejurarea că fosta proprietară T.C. ar fi fost împiedicată în vreun fel de a achita impozitul către stat, aceasta fiind, de fapt, o obligație legală ce trebuia respectată.
A mai susținut pârâta, în recursul său, că instanța de apel face referire în motivarea deciziei sale la referatul Primăriei și la acela al Prefecturii, documente încheiate în anul 1990 și care nu se află la dosarul cauzei, dar despre care se menționează în motivarea sentințelor pronunțate în anul 1992 de către Judecătoria Brăila într-un dosar ce a avut ca obiect revendicarea imobilului situat în municipiul Brăila.
De asemenea, a mai susținut recurenta, nici din depoziția martorului D.G., nu se poate deduce existența motivelor independente de voința proprietarului pentru neplata impozitelor către stat.
Recursul este nefondat.
în acest sens, Curtea are în vedere că, în raport de probele administrate în cauză, instanța de apel a apreciat în mod corect că, începând cu anul 1951, anul în care imobilul a fost ocupat de trupele rusești, proprietara T.C. a fost lipsită de dreptul său de folosință cât și de dreptul de dispoziție asupra acestui bun.
Imobilul a fost ocupat de trupele rusești, în anul 1951, iar după plecarea acestora în anul 1958, de către P.E., care l-a ocupat în calitate de chiriașă, proprietara mutându-se în altă localitate și înțelegându-se cu chiriașii ca, în contul chiriei, să plătească impozitul către stat.
Faptul că nu a fost achitată de către chiriași nici un fel de chirie pentru camerele ocupate, precum și faptul că aceștia nu au plătit nici impozitul către stat rezultă din adresa nr. 24231 din 26 martie 1953 eliberată de Sfatul Popular al orașului Brăila, Biroul pentru plata chiriilor camerelor ocupate de ofițerii sovietici (fila 45 dosar fond), din memoriul moștenitoarei C.T., din conținutul procesului verbal de sechestru nr. 6328 din 11 iunie 1960, dar și din depozițiile martorilor.
în anul 1960, imobilul a fost preluat de către stat pentru datorii restante la impozit.
în mod corect a reținut instanța de apel că această trecere în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 224/1951 și a HCM 792/1960 este nelegală.
Este de observat că, așa cum rezultă din referatele nr. 5263 din 12 noiembrie 1990 al Prefecturii Brăila și, respectiv, nr. 5263 din 17 octombrie 1990 al Primăriei Brăila, înscrisuri despre care recurenta afirmă că nu ar exista la dosarul cauzei, dar care în fapt, există la filele 13-14 dosar fond și respectiv filele 40-41 dosar fond, însiși reprezentanții administrației publice locale, Prefectura și Primăria Brăila, au constatat că dispozițiile Decretului nr. 221/1960 nu au fost aplicate corect, trecerea imobilului în proprietatea statului făcându-se fără un temei legal (un debit de 2.487 lei pentru un imobil care avea o valoare de asigurare la acea dată de 93.510 lei).
Totodată, la preluarea imobilului de către stat au fost încălcate și dispozițiile HCM 792/1960, împrejurare reținută în mod corect în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel.
Astfel, executarea silită a imobilului s-a făcut contrar dispozițiilor legale, fără înștiințarea debitoarei proprietare, C.T., fără a i se plăti acesteia diferența rezultată după predarea către stat, în contul creanței, a imobilului, la o valoare redusă cu 60% și fără a se avea în vedere că debitele sub 3.000 lei nu pot fi executate asupra bunurilor imobiliare ale debitorului care realizează exclusiv venituri din muncă (art. 50 din HCM nr. 792/1960).
Cu privire la acest aspect, în mod corect a reținut instanța de apel că, în cauză, nu a rezultat că debitoarea C.T. ar fi avut alte venituri, ba dimpotrivă, din evidențele administrației financiare reieșind că între 1951-1958 și ulterior, până în anul 1960, chiriașii, atât cei ruși, cât și cei autohtoni, nu au plătit chirie proprietarei.
Astfel fiind, în mod nelegal, prin dispoziția nr. 5127 din 19 iulie 2002, Primarul municipiului Brăila a respins cererea de restituire în natură a imobilului, considerând că reclamanții nu au dovedit motive independente pentru neplata impozitului și motivând că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 și HCM 792/1960.
Față de aceste considerente, se privește a fi nefondată critica recurentei vizând faptul că nu s-ar fi dovedit prin probatoriile administrate, împrejurarea că fosta proprietară, T.C., ar fi fost împiedicată în vreun fel de a achita impozitul către stat.
Totodată, față de considerentele reținute, Curtea constată că prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu își găsesc incidența în cauză, instanța interpretând corect actul juridic dedus judecății, fără a schimba natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel fiind, Curtea a făcut aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1558/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1345/2005. Civil → |
|---|
