ICCJ. Decizia nr. 1439/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Buftea sub nr. 1406/1998 precizată ulterior, reclamanții O.I., P.E., K.F., O.D., G.Ș., O.N. și O.M. au chemat în judecată pe pârâții P.M., N.M. și Prefectura județului Ilfov, Comisia județeană de aplicare a Legii 18/1991 solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a titlurilor de proprietate nr. 30876 din 3 iulie 1996 și nr. 29571 din 14 mai 1996 eliberate pârâților persoane fizice, și să se dispună restituirea suprafeței de teren care a aparținut autorilor lor pe vechiul amplasament, eliminându-se coeficientul de reducere de 25% aplicat.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat, că pârâților li s-a constituit dreptul de proprietate pe amplasamentul corespunzător terenului autorilor reclamanților T. și A.Ș., la care aceștia erau îndreptățiți cu prioritate și că s-a aplicat de către Comisia județeană de fond funciar coeficientul de reducere de 25% deși această comisie avea la dispoziție suficient teren pentru constituirea dreptului de proprietate.
După un prim ciclu procesual finalizat prin decizia nr. 3550 din 31 octombrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, a admis recursul reclamanților și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, Judecătoria Buftea prin sentința civilă nr. 4730 din 19 decembrie 2001 a respins ca nefondată acțiunea reținând că acestora li s-a eliberat titlul de proprietate nr. 13603 din 28 noiembrie 1994 pentru suprafața de 1,870 mp teren prin reconstituirea dreptului de proprietate în extravilanul comunei Popești - Leordeni județul Ilfov, pârâtului P.M. i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5000 mp în extravilanul comunei Popești Leordeni eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 30876 din 3 iulie 1996, iar pârâtului N.M. i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha în extravilanul aceleiași comune conform titlului de proprietate nr. 29571 din 14 mai 1996.
Prin decizia de casare curtea de apel a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond în vederea efectuării unei expertize de specialitate și administrării probei cu acte, care, să stabilească dacă pârâților li s-a constituit dreptul de proprietate pe terenurile care au aparținut autorilor reclamanților, situație în care, se impune anularea titlurilor, întrucât dispozițiile Legii nr. 18/1991 acordă prioritate reconstituirii dreptului de proprietate și numai după finalizarea acestei operațiuni, dacă mai rămân terenuri la dispoziția comisiei, se putea constitui dreptul de proprietate pentru alte categorii de persoane îndreptățite potrivit legii.
Respingând acțiunea reclamanților prin sentința menționată, pronunțată în fond după casare, judecătoria a motivat, că expertiza efectuată în cauză potrivit actelor puse la dispoziție de către părți, nu a putut stabili că titlurile de proprietate eliberate celor doi pârâți încalcă vechiul amplasament al terenurilor care au aparținut autorilor reclamanților.
Cu referire la capătul de cerere vizând nelegalitatea aplicării de către comisie a coeficientului de reducere de 25% judecătoria a constatat, că prin decizia de casare s-a stabilit cu putere de lucru judecat că acest aspect nu mai poate fi analizat, reclamanții având în acest sens calea contenciosului administrativ, de care însă nu au făcut dovada că au uzat.
Soluția pronunțată de judecătorie, a fost menținută de Tribunalul București, secția a III-a civilă, care, prin decizia nr. 1300 din 18 iunie 2002 a respins ca nefondat apelul reclamanților O.I. și K.F., reținând în legătură cu măsura de aplicare a coeficientului de reducere că acest aspect nu mai poate fi analizat, cauza fiind soluționată exclusiv în limita motivelor de casare, respectiv, analiza corectitudinii stabilirii amplasamentului în privința terenurilor reconstituite în favoarea reclamanților, cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.
A concluzionat tribunalul că reclamanții nu au reușit să facă dovada că terenurile ce au aparținut autorilor lor, sunt cele pe care le-a fost constituit dreptul de proprietate pârâților, dovadă pe care aceștia erau datori a o face anterior eliberării titlului potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 18/1991 și nu după constituirea vreunor drepturi în favoarea altor persoane îndreptățite, situație de natură a afecta siguranța circuitului civil și drepturile dobândite de terți.
S-a mai menționat în decizia tribunalului, că în titlul de proprietate al autorilor reclamanților nu s-a făcut nici o referire cu privire la amplasamentul terenului, ci doar la faptul că acesta era încadrat în fosta moșie Popești romani aparținând doamnei P.N., fără a se indica lotul atribuit.
Recursul declarat de reclamanți a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 637 din 18 martie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
în temeiul prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârea a devenit irevocabilă, și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că, acestea sunt și vădit netemeinice.
în motivarea recursului în anulare s-a arătat, că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. privind rolul său activ, întrucât, a înlăturat concluziile expertizei efectuate la indicația instanței de casare, considerând că nu rezultă din planul întocmit de expert, că lotul nr. 10 astfel cum a fost identificat, ar fi același cu lotul primit în urma împroprietăririi de către autoarea reclamanților, în loc să dispună suplimentarea sau refacerea raportului de expertiză, în măsura în care părea neconcludent.
S-a mai invocat încălcarea principiului dreptului de apărare prin aceea că instanța de fond a respins obiecțiunile la expertiză formulate de către pârâți, iar instanța de control a respins proba cu martori, solicitată de reclamanți pentru dovada dreptului de proprietate (și a amplasamentului).
Recursul în anulare este nefondat.
Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ. procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție poate ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiție hotărârile judecătorești irevocabile, când s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond ori această hotărâre este vădit netemeinică.
Pentru existența unei încălcări esențiale a legii se au în vedere nu orice încălcări ale unor dispoziții legale, ci numai acelea de ordine publică. Nesocotirea unor norme cu caracter relativ nu poate legitima accesul la exercitarea căii de atac a recursului în anulare.
în speță, nu s-a invocat încălcarea vreunei dispoziții legale de ordine publică, ci doar nesocotirea principiului dreptului de apărare și a rolului activ al instanței, norme cu caracter relativ.
Cu referire la ipoteza vizând pronunțarea unei hotărâri vădit netemeinice, este de reținut că o hotărâre poate fi considerată ca fiind vădit netemeinică, dacă soluția adoptată se află în evidentă contradicție cu materialul probatoriu administrat în cauză sau se întemeiază pe dovezi inexistente la dosar, ceea ce nu este cazul.
Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată și menținută de instanțele de control, a stabilit în mod corect situația de fapt, pe baza probatoriului administrat în cauză, soluția de respingere a acțiunii reclamanților fiind conformă cu materialul probator.
De altfel, reclamanții au și înstrăinat suprafața de teren reconstituită conform titlului de proprietate nr. 13603 din 28 noiembrie 1994, situație rezultată din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 943 din 1 aprilie 2004 de BNP M.M.T., aflat la dosar.
Față de cele menționate, recursul în anulare a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1443/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1396/2005. Civil → |
|---|
