ICCJ. Decizia nr. 1443/2005. Civil
| Comentarii |
|
La 18 ianuarie 2002 reclamanții N.A. și N.F. prin mandatarul N.T. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria municipiului Vaslui solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună retrocedarea terenului în suprafață de 792 mp situat în Vaslui.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat, că terenul a fost expropriat abuziv în 1976 și că, urmare notificării adresate Primăriei Vaslui, aceasta a emis dispoziția nr. 468 din 22 octombrie 2001 prin care li s-a respins cererea de restituire în natură stabilindu-se măsuri reparatorii în echivalent valoric. Nerestituirea în natură, arată în continuare reclamanții -a fost motivată prin aceea că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, ocupă funcțional întregul teren.
în drept, au invocat prevederile Legii nr. 33/1994, Legii nr. 10/2001 și ale art. 480 și art. 481 C. civ.
Prin încheierea din ședința publică de la 3 septembrie 2002 Tribunalul Vaslui a lua act de renunțarea reclamanților la judecată față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar prin încheierea din ședința publică de la 4 noiembrie 2002 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților M.N., S.M., O.D., C.C. și a Creșei de copii nr. 5 Vaslui, la cererea reclamanților formulată în temeiul art. 57 și art. 58 C. proc. civ.
Soluționând cauza Tribunalul Vaslui prin sentința civilă nr. 622 din 12 mai 2003 a disjuns acțiunile formulate de reclamanți împotriva pârâților Creșa de copii nr. 5, M.N., S.M., O.D. și C.C.
în baza art. 158 comb. cu art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 C. proc. civ. a declinat competența de judecată a acestor acțiuni în favoarea Judecătoriei Vaslui, iar în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecata capătului de cerere privind restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a considerat, că reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului de la deținătorii acestuia, pârâții introduși ulterior în cauză, situație în care competența de soluționare a acțiunii în revendicare aparține judecătoriei ca instanță de drept comun.
Apreciind că soluția ce urmează a se pronunța în acțiunea introductivă, depinde de aceea ce se va pronunța în acțiunea în revendicare, tribunalul a dispus suspendarea judecății.
Reclamanții au formulat apel criticând sentința în legătură cu greșita suspendare a judecății cauzei deoarece acțiunea în revendicare are caracterul unei cereri accesorii care depinde de soluționarea cererii principale și nu invers.
Curtea de Apel Iași prin decizia nr. 67 din 1 octombrie 2003 a admis apelul a schimbat în parte sentința în sensul că a dispus trimiterea cauzei având ca obiect acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, aceleiași instanțe pentru continuarea judecății, reținând că în mod greșit s-a dispus suspendarea judecății acestei acțiuni, de a cărei soluție depinde aceea ce se va pronunța în acțiunea în revendicare.
împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanții au declarat recurs și au invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în susținerea căruia au arătat că: în speță sunt aplicabile prevederile Legii nr. 33/1994 și fiind vorba de o expropriere abuzivă, competența de soluționare atât a acestei acțiuni, cât și a cererilor accesorii formulate în temeiul art. 57 și art. 58 C. proc. civ. (pârâții au dobândit calitatea de intervenienți în interes propriu conform art. 58) aparține tribunalului în primă instanță; la deposedarea ilicită a reclamanților au participat atât Primăria municipiului Vaslui cât și pârâții (intervenienți conform art. 58 C. proc. civ.) situație în care fiind răspunzători în mod solidar conform art. 998 și art. 1003 C. civ., obligația este indivizibilă și nu conexă; fiind vorba de o obligație indivizibilă, disjungerea cauzei a fost făcută greșit, cu încălcarea art. 17 și art. 165 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Criticile aduse instanței de apel nu pot fi primite, soluția pronunțată fiind corectă.
Prin acțiunea promovată la 18 ianuarie 2002, reclamanții au solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului și Primăriei Vaslui la retrocedarea terenului expropriat în suprafață de 792 mp pretins a fi intrat abuziv în proprietatea statului. Pe parcursul judecății la instanța de fond în temeiul art. 57 și art. 58 C. proc. civ. au chemat în judecată mai multe persoane care au amplasat garaje, pivnițe, diverse construcții pe teren și au cerut ca atare să fie obligați la ridicarea construcțiilor pe cheltuiala lor și la restituirea suprafețelor de teren aferent.
Prin urmare, tribunalul a fost investit cu două capete de acțiune și anume: acțiunea introductivă întemeiată pe Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și acțiunea în revendicare pe drept comun.
Se impune a se menționa că acțiunile de retrocedare a unor imobile expropriate, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, se soluționează în temeiul acestei legi, care, a stabilit o competență materială specială. Astfel potrivit art. 24 alin. (8) din lege competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare.
Așadar, tribunalul ca instanță de fond este competent să soluționeze acțiunea reclamanților prin care solicită restituirea imobilului pretins a fi intrat abuziv în proprietatea statului.
Pe calea acestei acțiuni reclamanților urmează să li se recunoască dreptul de proprietate.
De soluționarea acțiunii întemeiată pe Legea nr. 10/2001 depinde soluționarea acțiunii în revendicare pe dreptul comun, așa încât în mod corect a reținut curtea de apel, că se impune a fi judecată mai întâi acțiunea întemeiată pe această lege specială și a dispus trimiterea cauzei la tribunal pentru continuarea judecății.
Acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun a fost corect disjunsă și trimisă la instanța de drept comun fiind în competența acesteia.
Tribunalul Vaslui continuând judecata, urmează să analizeze și întinderea mandatului dat de reclamanți tatălui lor care a promovat acțiunea raportat la procurile aflate la dosar, în care se menționează că părinții pot face doar acte de conservare și administrare a averii.
Față de cele ce preced, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1454/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1439/2005. Civil → |
|---|
