ICCJ. Decizia nr. 1446/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1446
Dosar nr. 3621/200.
Şedinţa publică din 24 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2002 reclamantul L.F. a solicitat anularea contractului de vânzare nr. 795 din 19 aprilie 2002, prin care pârâta SC C. SA Lipova, societate în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar SC E. SRL Arad, a vândut pârâtei L.L. cu preţul de 1.904.000.000 lei suprafaţa de 304 ha plantaţie, inclusiv alte construcţii şi bunuri indicate în anexă, reprezentând activul fermelor 7, 8 şi 9 Neudorf (cu menţiunea expresă, cap. V din contract, că terenul de sub plantaţii constituie proprietatea statului şi nu face obiectul acestuia).
În motivarea cererii s-a arătat că obiectul vânzării include suprafaţa de 23.200 mp livadă proprietatea reclamantului înscrisă în C.F. 114 Lipova cu nr.top.465-2432/2 în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2468 din 3 octombrie 2002, astfel că pârâţii au vândut bunul altuia.
Prin întâmpinare pârâţii s-au apărat arătând că reclamantul nu justifică interes în promovarea acţiunii, nefiind prejudiciat prin încheierea contractului, întrucât a cumpărat doar teren agricol fără plantaţii astfel cum rezultă din adresa 6644 din 14 octombrie 2003 a Comisiei locale Lipova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin care se arată că „… lichidatorul SC C. SA Lipova a vândut livezile, acestea fiind înregistrate ca mijloace fixe, terenul fiind predat conform legislaţiei în vigoare Agenţiei Domeniilor Statului … or reconstituirea dreptului de proprietate se face pe terenuri agricole, respectiv forestiere. Nicidecum pe livezi…", în aceste condiţii şi având în vedere dispoziţiile art. 969 şi art. 973 C. civ. potrivit cărora „convenţiile nu au efect decât între părţile contractante", pârâţii au invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Judecătoria Lipova, prin sentinţa civilă nr. 882 din 8 decembrie 2003, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamantul îşi apără dreptul său de proprietate folosind ca mijloc procedural acţiunea în anularea unui contract de vânzare-cumpărare în care nu a fost parte.
Conform art. 973 C. civ., orice contract produce efecte numai între părţile contractante, nu şi faţă de terţi, situaţie în care vânzarea ce a operat prin contractul nr. 795/2002 nu este opozabilă reclamantului, astfel încât nu poate solicita anularea lui; chiar dacă se susţine că pârâtele au înstrăinat un bun ce nu le aparţine (bunul altuia) adevăratul proprietar nu poate să-şi apere dreptul de proprietate pe calea unei acţiuni în anulare, ci numai printr-o acţiune în revendicare.
Apelul declarat de reclamant a fost respins ca neîntemeiat prin Decizia civilă nr. 384 din 16 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Împotriva hotărârii amintite s-a declarat recurs de reclamant reiterându-se motivele din apel circumscrise art. 304 pct. 7, 8 şi 10 C. proc. civ., privind solicitarea de a fi modificată Decizia în sensul reţinerii admisibilităţii acţiunii în anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 795/2002.
Recursul este nefondat.
Inadmisibilitatea unei cereri poate interveni numai atunci când dreptul nu este recunoscut de lege sau dacă condiţiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport cu reglementarea legală.
Printre condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea contractului de vânzare-cumpărare este şi aceea ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut. În cazul contrar prin vânzarea lucrului altuia, dacă părţile sau cel puţin cumpărătorul a fost în eroare socotind că lucrul vândut aparţine vânzătorului se admite că vânzarea este anulabilă pentru eroare (viciu de consimţământ); această nulitate relativă poate fi invocată însă numai de către cumpărător sau succesorii lui.
În speţă, cererea de chemare în judecată are ca obiect „anularea unui contract de vânzare-cumpărare" faţă de care reclamantul este un terţ, împrejurare ce justifică în totalitate soluţia adoptată de instanţele anterioare privind respingerea acţiunii ca neadmisibilă.
În consecinţă, motivele de nelegalitate invocate de reclamant privind admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în judecată sunt nefondate, iar recursul declarat în cauză va fi respins ca atare potrivit art. 312 alin. (1) teza a II–a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul L.F. împotriva deciziei nr. 384 din 16 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1485/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1263/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
