ICCJ. Decizia nr. 1485/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1485
Dosar nr. 2262/200.
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Cu notificarea transmisă la data de 12 iulie 2001, J.I.C.M.G. a cerut Primăriei oraşului Băicoi, Prahova restituirea în natură a unei suprafeţe de 7500 mp teren şi construcţiilor edificate pe acesta, care au fost naţionalizate în baza Legii nr. 119/1948, odată cu bunurile societăţii S.R. căreia îi erau concesionate la acea dată, cu menţiunea că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Cu adresa nr. 4668 din 30 iulie 2001, Primăria Oraşului Băicoi i-a răspuns că unitatea deţinătoare a imobilelor ce solicită a-i fi retrocedate este SC A. SA Băicoi.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 12 august 2001 J.I.C.M.G. a cerut, în contradictoriu cu SC A. SA Băicoi, Primăria oraşului Băicoi şi A.P.A.P.S. restituirea, în natură, a imobilelor descrise în notificare, situate la punctul Marginea-Fîneţe, pe raza localităţii Băicoi.
În cursul judecării cauzei, în primă instanţă, reclamantul a notificat, în sensul celor mai sus arătate, pârâtele SC A. SA Băicoi şi A.P.A.P.S., la data de 22 octombrie 2001, respectiv, 31 octombrie 2001.
La termenul de judecată din 22 noiembrie 2002, pârâta Primăria Băicoi a invocat excepţia prematurităţii cererii deduse judecăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 679 din 22 noiembrie 2002 Tribunalul Prahova a admis excepţia menţionată şi, în consecinţă, a respins cererea dedusă judecăţii de reclamantul J.C.M. ca fiind prematur formulată.
În motivarea hotărârii, în esenţă, s-a reţinut că reclamantul nu a urmărit finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin depunerea actelor necesare în dovedirea dreptului său de proprietate asupra imobilelor în litigiu.
Reţine instanţa că, în raport de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, numai după emiterea unei decizii/dispoziţii de către unitatea deţinătoare, se naşte dreptul persoanei interesate de a contesta în justiţie soluţia adoptată, respectiv de a cere verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul susţinând, în esenţă, că a notificat pârâtele, notificare la care a anexat actele necesare soluţionării acestora, la data de 12 iulie 2001, caz în care acestea erau obligate să îi răspundă într-un termen de 60 de zile.
Susţine reclamantul şi că pârâta Primăria Băicoi, faţă de conţinutul adresei nr. 4668 din 30 august 2001, nu are calitatea de unitate deţinătoare a imobilului şi, ca atare, nu era îndreptăţită să invoce prematuritatea cererii deduse judecăţii.
Referitor la pârâta SC A. SA, care deţine imobilele în litigiu, reclamantul arată că nu i-a răspuns la notificare, situaţie în care se impunea respingerea excepţiei reţinută de prima instanţă.
Prin Decizia nr. 52 din 18 martie 2003 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamant ca nefondat.
În motivarea deciziei, în esenţă, s-a reţinut că atâta timp cât nici una dintre pârâte nu a emis o decizie prin care să se constate încheiată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi din care să rezulte soluţia adoptată cu privire la cererea reclamantului, în mod just, prima instanţă, în raport şi de dispoziţiile art. 24, a reţinut excepţia prematurităţii cererii de chemare dedusă judecăţii.
Reţine instanţa de apel că este irelevant care dintre pârâţi a invocat excepţia atâta timp cât pârâtul i-a notificat pe fiecare în parte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând incidenţa art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul, invocă aplicarea greşită a legii de către instanţele de fond, cu consecinţa reţinerii eronate a excepţiei prematurităţii cererii deduse judecăţii, reiterând apărările în sensul că, deşi notificate, pârâtele nu i-au răspuns în termenul prevăzut de lege şi instanţa a trecut în mod greşit la analiza excepţiei reţinute deşi nu a fost invocată de unitate deţinătoare a imobilelor în litigiu.
Analizând criticile formulate, care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 a fost reglementat prin Legea nr. 10/2001, act normativ care a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001.
Or, potrivit reglementării menţionate, persoanele îndreptăţite la restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în sensul art. 2 din lege, prealabil declanşarii oricărei proceduri judiciare, au obligaţia de a notifica, în termenul prevăzut de lege persoana juridică deţinătoare căreia îi va transmite şi actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum şi cele care le atestă calitatea de moştenitori atunci când este cazul.
Corelativ, legiuitorul a instituit în sarcina unităţii deţinătoare a imobilului obligaţia de a răspunde notificării în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
Instituirea unei proceduri administrative prealabile a avut ca scop realizarea unui dialog între părţile implicate în vederea stabilirii elementelor necesare identificării imobilelor ce cad sub incidenţa acestui act normativ, a situaţiei juridice actuale a acestuia, respectiv, a calităţii persoanei îndreptăţite în scopul soluţionării cererilor prin emiterea unei decizii/dispoziţii.
Numai după emiterea dispoziţiei/deciziei de către unitatea deţinătoare, persoana îndreptăţită poate cere, în justiţie, analizarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei adoptate de către aceasta.
Or, aşa cum rezultă din lucrările dosarului reclamantul J.C.M. a notificat doar pârâta Primăria oraşului Băicoi (conform menţiunii făcută pe notificare aceasta ar fi fost expediată cu confirmare de primire la 12 iulie 2001) care i-a răspuns în termenul legal, cu adresa nr. 4668 din 30 iulie 2001, comunicându-i că unitatea deţinătoare a imobilelor pe care le solicită a-i fi retrocedate este SC A. SA Băicoi.
Or, reclamantul a declanşat procedura judiciară referitor la această pârâtă mai înainte de a o notifica, reclamantul depunând la dosarul cauzei un proces-verbal de predare, din care rezulta că i-a expediat o notificare abia la data de 22 octombrie 2001.
Totodată, este de observat că reclamantul a notificat şi pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti la data de 31 octombrie 2001, adică tot ulterior formulării cererii deduse judecăţii.
Aşa fiind, cum reclamantul a acţionat direct în justiţie, mai înainte de a notifica persoana deţinătoare a imobilelor în litigiu, în mod just, instanţele de fond au respins cererea acestuia ca fiind prematur formulată.
Ca atare, reclamantul urmează a se conforma procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001 şi, în măsura în care va fi nemulţumit de Decizia/dispoziţia ce se va pronunţa asupra notificării sale de către unitatea deţinătoare să solicite instanţei analizarea legalităţii şi temeiniciei acesteia.
Este de menţionat şi că, potrivit legii, oricare dintre părţile litigante, ca, de altminteri, şi instanţa din oficiu poate invoca excepţii procesuale peremptorii, cum este şi cea a prematurităţii cererii de chemare în judecată.
Pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecăţii ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul J.M.G.C. împotriva deciziei nr. 52 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1491/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1446/2005. Civil → |
|---|
