ICCJ. Decizia nr. 1541/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1541
Dosar nr. 568/200.
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 24 septembrie 1996, reclamanţii N.I.V., N.R.R., P.I.M. şi C.I. au chemat în judecată Statul Român, Consiliul Local al Municipiului Craiova, RA A.D.P.F.L. Craiova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Craiova.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că imobilul a aparţinut în proprietate lui N.G., tată şi bunic al reclamanţilor, fiind construit de acesta în anul 1937.
Au mai arătat reclamanţii faptul că imobilul a fost preluat abuziv de către stat în anul 1949, din certificatul eliberat de Arhivele Statului din 7 octombrie 1991 şi din adeverinţele RA A.F.L.S. rezultând că statul nu deţine nici un fel de act cu care să facă dovada titlului său de proprietate.
Au mai susţinut, de asemenea, reclamanţii, că menţionarea imobilului în anexa la Decretul nr. 92/1950 este nerelevantă, deoarece proprietarul era trecut ca fiind „necunoscut" şi pe de altă parte autorul, fiind avocat, era exceptat de la naţionalizare.
La data de 15 octombrie 1996, reclamanţii au lărgit cadrul procesual cu privire la părţi, solicitând citarea în cauză ca pârât şi a R.A.D.E.F. Româniafilm.
La data de 25 noiembrie 1997, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, arătând că nu revendică cinematograful cu anexele sale, ci mezaninul: apartamentele de la nivelele superioare şi anexele clădirii.
Prin sentinţa civilă nr. 4592 din 14 aprilie 1998, Judecătoria Craiova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, având în vedere valoarea imobilului şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b).
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins de Tribunalul Dolj prin Decizia civilă nr. 3441 din 11 noiembrie 1998.
Împotriva deciziei nu s-a declarat recurs, iar cauza a primit numărul 5817 din 11 mai 1999, cu prim termen 4 iunie 1991.
Prin sentinţa civilă nr. 231 din 2 iunie 2000, Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii N.R., N.I.V., P.I.M. şi C.I. împotriva pârâţilor D.G.F.P.C.F.S. Dolj, Consiliul Local Craiova, R.A.D.E.F.– Româniafilm, filiala Craiova, RA A.D.P.F.L. Craiova şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pe care le-a obligat să lase în proprietate reclamanţilor etajele 2 şi 3 ale imobilului–construcţie, situat în Craiova, amenajate ca spaţii de locuit şi închiriate cu această destinaţie, spaţii neafectate întreprinderii de cinematografie.
Prin Decizia civilă nr. 25 din 6 februarie 2001 Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamanţilor împotriva acestei sentinţe, iar prin Decizia civilă nr. 4728 din 19 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al municipiului Craiova şi R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Interjudeţeană Dolj împotriva hotărârii instanţei de apel, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamanţilor N.R.R., C.I., N.I.V. şi P.I.M. şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 231/2000 în sensul că a admis în totalitate acţiunea în revendicare şi a obligat pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Craiova, compus din apartamentele situate la mezanin, etajele 1, 2 şi 3 şi încăperea de la parter unde funcţionează un SRL cu activitate comercială, precum şi pivniţa de la subsolul imobilului.
A respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâţii Consiliul Local Craiova, D.G.F.P.C.F.S. Dolj, pentru Ministerul Finanţelor Publice, R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Dolj şi RA A.D.P.F.L. Craiova.
Împotriva acestei decizii a Curţii de Apel Craiova au declarat recurs pârâţii Consiliul Local al municipiului Craiova, R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Dolj, D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanţelor Publice.
În motivarea recursului, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova a susţinut că, în mod nelegal, instanţa de apel nu s-a pronunţat în primul rând „asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care ar fi făcut de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii" şi că nu a avut în vedere împrejurarea că imobilul a fost trecut cu titlu în proprietatea statului, respectiv în baza Decretului nr. 309/1948 privind naţionalizarea imobilelor cu destinaţie pentru activităţi cinematografice actualmente aflându-se în administrarea R.A.D.E.F. Româniafilm Dolj.
Prin recursul său, pârâta R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Dolj, critică Decizia instanţei de apel prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, pe de o parte, că, în ciuda faptului că reclamanţii au menţionat expres că nu solicită arhiva din subsolul cinematografului şi camera de proiecţie cu anexele sale situate la etajul 1 al imobilului, totuşi instanţa de apel le-a atribuit acestora mai mult decât au cerut reţinând că „spaţiile solicitate de reclamanţi nu adăpostesc, aşa cum se susţine, arhiva, camera de proiecţie, camera pentru redresări… aşa cum susţine pârâta; nu există nici un impediment de fapt sau de drept pentru restituirea în natură şi a parterului imobilului.
Pe de altă parte, susţine pârâta Româniafilm, filiala Dolj, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii, naţionalizarea făcându-se cu titlu (fila 11 din Decretul nr. 303/1949, este expres nominalizat cinematograful Scala din Craiova).
Pârâta D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanţelor Publice a criticat Decizia instanţei de apel tot prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 susţinând în esenţă că în mod nelegal a reţinut instanţa de apel că destinaţia imobilului fiind aceea de locuinţă şi aceasta aflându-se în aceeaşi clădire cu cinematograful propriu-zis, naţionalizarea lui prin Decretul nr. 303/1948 (de naţionalizare a imobilelor destinate activităţii cinematografice) este nelegală.
Recursurile nu sunt fondate.
Aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată, autorul reclamanţilor N.G. a fost titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, situat în Craiova.
Ulterior, o parte a acestui imobil a fost destinată activităţii cinematografice.
Prin Decretul nr. 303/1948 (de naţionalizare a imobilelor destinate activităţii cinematografice), întregul imobil a fost preluat de către stat, figurând în anexa la decret, ca „cinematograf Scala".
Dispoziţiile art. 1 ale acestui decret prevăd că „se naţionalizează toate întreprinderile de filme cinematografice care nu se găsesc în proprietatea statului", iar dispoziţiile art. 6 alin. (2) din acelaşi act normativ prevăd că „orice birou, local, grădină locuinţă, magazin sau încăpere principală sau accesorie afectate întreprinderilor de cinematograf, vor trece asupra statului".
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că nici unul dintre apartamentele folosite pentru locuit de la mezanin, etaj 1, 2, 3, pivniţe şi încăperea de la parterul imobilului nu se încadrează în dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Decretul nr. 303/1948, nefiind destinate activităţilor cinematografice.
Prin urmare, locuinţele din imobilul situat în Craiova, au fost preluate de către stat, fără titlu, în mod abuziv.
Astfel fiind, în mod corect a reţinut instanţa de apel faptul că locuinţele din imobilul situat în Craiova, au fost preluate de către stat, în mod abuziv, fără titlu, ceea ce înseamnă că reclamanţii nu şi-au pierdut vreodată dreptul de proprietate asupra imobilului, precum şi faptul că greşit a fost respinsă acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi, privind spaţiile locative, situate la etajul I, la mezanin, la parterul imobilului, precum şi pivniţa de la subsolul imobilului, pe considerentul că aceste spaţii nu pot fi restituite, fiind afectate activităţii întreprinderii cinematografice.
Din probele administrate rezultă că numai o parte din imobil era destinat activităţii cinematografice (situaţia menţinându-se şi în prezent), iar spaţiile din imobil cu această destinaţie nu au fost revendicate de reclamanţi.
Faţă de această împrejurare, este de reţinut neincidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ, motiv de recurs invocat de pârâta R.A.D.E.F. RomâniaFilm, filiala Dolj.
Referitor la criticile formulate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9, care se regăsesc în motivele de recurs formulate de toţi cei trei pârâţi, este de observat că nici acestea nu sunt fondate.
Aşa cum s-a mai menţionat şi după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, numai o parte din imobil era afectat activităţii cinematografice, astfel că în mod abuziv întregul imobil a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 303/1949.
În mod corect a reţinut instanţa de apel şi împrejurarea că nefiind menţionată în anexa la Decretul nr. 92/1950 persoana proprietarului imobilului în litigiu, nu s-a produs efectul juridic al transmiterii dreptului de proprietate din patrimoniul reclamanţilor în patrimoniul statului.
Aşa fiind cum hotărârea pronunţată de instanţa de apel este corectă, recursurile declarate de pârâţi sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Craiova, R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Dolj, şi D.G.F.P. Dolj în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 188 din 7 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1812/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1565/2005. Civil → |
|---|
