ICCJ. Decizia nr. 1538/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată, la 26 septembrie 2002, la Tribunalul Constanța, reclamanții:
- F.A., ș.a., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța;
- V.E., ș.a., procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța;
- Ș.V., ș.a., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța;
- V.D., ș.a., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.
- I.I., ș.a., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia și
- personalul auxiliar de specialitate: V.R., ș.a., au chemat în judecată pârâții:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța;
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție;
Ministerul Finanțelor Publice și
C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
solicitând obligarea pârâților la restituirea sumelor de bani încasate pe nedrept, prin reținerea nelegală a procentului de 7% din salariul lunar al fiecărui reclamant, cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate, pentru perioada 1 octombrie 1999 - 31 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.
în cuprinsul acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că, în calitate de magistrați și personal auxiliar de specialitate la parchete, au dreptul, potrivit Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, la asistență medicală gratuită așa încât, în mod greșit, li s-a reținut din drepturile salariale contribuția la asigurările sociale de sănătate.
Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 1332 din 9 decembrie, a admis în parte acțiunea și a obligat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, să plătească reclamanților sumele de bani menționate în dispozitiv (stabilite pe calea unei expertize contabile), respingând ca nefondată doar cererea reclamanților E.I. și A.L.
Prin aceeași sentință a fost obligată chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, sumele de bani reprezentând procentul de 7% din salariile lunare ale reclamanților care au constituit contribuția la asigurările sociale de sănătate pentru perioada 1 octombrie 1999 - 31 martie 2001.
Printre reclamanții cărora le-a fost admisă acțiunea au fost și M.S.R., D.V. și I.N., care au înregistrat separat cererile de chemare în judecată, dar dosarele respective au fost conexate cu dosarul înregistrat anterior.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 214/C din 26 februarie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, și ca tardiv declarat recursul chematei în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat, la 12 decembrie 2003, recurs în anulare împotriva celor două hotărâri judecătorești menționate mai sus, cu motivarea că reclamanții beneficiază de asistență medicală gratuită numai dacă achită lunar contribuția la asigurările sociale de sănătate.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării hotărârilor judecătorești atacate, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, din oficiu sau la cererea ministerului justiției, poate ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiție, hotărârile judecătorești irevocabile când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, ori această hotărâre este vădit netemeinică.
Prin art. 99 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească s-a prevăzut, așa cum, corect, s-a motivat prin hotărârile atacate cu recurs în anulare, că magistrații în activitate sau pensionari și personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchete beneficiază în mod gratuit de asistență medicală.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească a fost adoptată Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate. Potrivit acestui din urmă act normativ, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii (art. 1), iar persoanele asigurate au obligația de a plăti o contribuție bănească lunară, pentru asigurările sociale de sănătate, în cotă de 7% aplicabilă venitului brut (art. 52).
în art. 6 din Legea nr. 145/1997 au fost enumerate categoriile de persoane care beneficiază de asigurări de sănătate fără plată contribuției, iar prin art. 55 din aceeași lege au fost stabilite categoriile de persoane care sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate.
Printre categoriile de persoane enumerate sau stabilite prin art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 nu au fost menționați nici magistrații nici personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchete.
Concluzia care se impune în urma coroborării dispozițiilor enunțate mai sus din Legea privind organizarea judecătorească cu cele din legea privind asigurările sociale de sănătate este aceea că magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchete beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze numai dacă plătesc lunar contribuția pentru asigurările sociale de sănătate, în cotă de 7% aplicată venitului brut.
Reținându-se că reclamanții beneficiază în mod gratuit de asistență medicală fără a fi obligați la plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, prin hotărârile atacate cu recurs în anulare s-a produs o încălcare esențială a Legii nr. 145/1997, ce a determinat admiterea acțiunii adică o soluționare greșită a cauzei pe fond.
încălcarea esențială a legii este evidențiată și de ignorarea de către instanțe a contractelor pe care reclamanții le-au încheiat cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Pentru aceste contracte s-a prevăzut obligația pentru angajator de a reține și vira contribuția angajaților la asigurările sociale de sănătate, or, semnând contractele respective, reclamanții au fost de acord cu plata contribuției.
Recursul în anulare fiind întemeiat a fost admis, au fost casate cele două hotărâri judecătorești atacate și pe fond au fost respinse acțiunea principală și cererea de chemare în garanție.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1542/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1544/2005. Civil → |
|---|
