ICCJ. Decizia nr. 1542/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 29 septembrie 2000, la Tribunalul Constanța, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâții A.U., N.A., P.S. și R.A.A.D.P.P. Constanța solicitând obligarea pârâților să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie apartamentele situate la etajul I al imobilului din Constanța.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că apartamentele pe cale le revendică sunt componente ale unei construcții proprietatea sa, greșit trecute în proprietatea statului și redobândite prin hotărâre judecătorească definitivă.
Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 613 din 13 iunie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâții A.U., N.A., P.S. să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul de la adresa mai sus - menționată și care a făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 29180 și nr. 28181 din 12 decembrie 1996.
A fost admisă, prin aceeași sentință, cererea formulată de pârâții A.U., N.A., P.S. privind chemarea în garanție a R.A.A.D.P.P. Constanța și a fost obligată chemata în garanție la plata prețului achitat, actualizat în raport cu indicele de inflație și anume către A.U. la 331.030.008 lei și către P.S. la 141.773.517 lei.
în fine, prin sentință, a fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea R.A.A.D.P.P. Constanța pentru chemarea în garanție a Administrației Financiare Constanța, D.G.F.P. Constanța și Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Imobilul din Constanța, a aparținut autorilor reclamantei. Etajul I al clădirii a fost donat reclamantei, iar restul proprietății a revenit lui I.C., fratele reclamantei. Acestuia din urmă i-a fost admisă acțiunea în revendicare în contradictoriu cu Consiliul Local Constanța și RA C.U. Constanța, cu privire la întregul imobil, prin sentința civilă nr. 6452/1994 a Judecătoriei Constanța, rămasă irevocabilă.
Soluționând litigiul dintre reclamantă și fratele său I.C., Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 13902/1996 (devenită irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac) a dispus ieșirea din indiviziune și a atribuit reclamantei etajul I al clădirii și spațiul comercial cu beci situat la colțul blocului.
Prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 28180 și 28181 din 12 decembrie 1996 (după pronunțarea sentințelor civile nr. 6452/1994 și 13902/1996 ale Judecătoriei Constanța) RA E.D.P.P. Constanța a vândut chiriașilor A.M. și U. și P.S. locuințele situate la etajul 1 al clădirii.
Comparând titlul de proprietate al reclamantei cu cele ale foștilor chiriași, tribunalul a dat eficiență celui dintâi.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 12/C din 3 februarie 2003, a admis apelurile declarate de pârâți și a schimbat sentința civilă nr. 613/2002 a Tribunalului Constanța în sensul că a respins acțiunea în revendicare și cererea de chemare în garanție ca nefondate, menținând dispozițiile din sentință cu privire la chemarea în garanție formulată de RA E.D.P.P. Constanța.
Hotărând astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că pârâții persoane fizice au fost de bună credință când au cumpărat locuințele, având reprezentarea că au cumpărat de la adevăratul proprietar așa încât trebuie dată eficiență acestor contractele de vânzare-cumpărare.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta susținând că:
- hotărârea cuprinde motive contradictorii deoarece a fost respinsă acțiunea principală cu toate că în considerente s-a menționat că reclamanta și-a dovedit calitatea procesuală.
- hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor din Constituția României și din Codul civil care garantează dreptul de proprietare, fiind stabilit în dosar că atât vânzătorul cât și cumpărătorii au fost de rea credință când au încheiat contractele de vânzare cumpărare din 12 decembrie 1996.
- instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și anume un proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc la 23 august 1995 care conduce la concluzia că ulterior acestei date statul nu mai era proprietar și nu mai putea înstrăina locuințele.
Recursul nu este întemeiat.
Decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii prin care să atragă modificarea sau casarea. Este adevărat că în considerentele deciziei s-a motivat, corect, că reclamanta și-a justificat calitatea procesuală activă, depunând la dosar acte care să-i permită să se adreseze justiției și anume actul dotal nr. 2868 din 5 august 1937 și sentința civilă nr. 13902/1996 pronunțată de Judecătoria Constanța în litigiul dintre reclamantă și fratele acesteia pentru partajarea construcției. Dar, acțiunea reclamantei, în prezentul litigiu, a fost respinsă ca nefondată și nu pentru lipsa calității procesuale active așa încât nu există nici o contradicție între dispozitivul deciziei și considerentele acesteia.
Nu poate fi acceptat nici motivul de recurs potrivit căruia decizia ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Mai înainte de declanșarea prezentului litigiu, reclamanta I.M. s-a adresat instanței chemând în judecată aceiași pârâți, A.M., A.U., P.S. și R.A.A.D.P.P. Constanța, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 28180 și nr. 28181 din 12 decembrie 1996 (în temeiul cărora pârâții persoane fizice au cumpărat locuințele de la R.A.A.D.P.P. Constanța) și în consecință să se dispună evacuarea pârâților din spațiile folosite. Motivându-și acea acțiune reclamanta a susținut că atât statul vânzător cât și chiriașii cumpărători au fost de rea credință când, în temeiul Legii nr. 112/1995, au încheiat contractele de vânzare-cumpărare.
Acțiunea reclamantei, în precedentul litigiu, a fost respinsă ca nefondată, cu caracter irevocabil, prin decizia nr. 934 din 6 iunie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.
Se constată că, între părți, s-a stabilit irevocabil, că membrii familiilor A. și P. au fost de bună credință când, în calitate de chiriași, au solicitat și li s-a aprobat cumpărarea locuințelor și că au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995 când au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1996.
în atari condiții, nu este de acceptat, că, într-un nou proces, de revendicare, aceeași reclamantă să invoce tot reaua credință, ca motiv de nulitate absolută a acelorași contracte de vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu aceiași pârâți.
Nu este întemeiat nici ultimul motiv de recurs susținut de reclamantă. Actul invocat de recurentă prin acest ultim motiv și anume procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc pentru executarea sentinței civile nr. 6452/1994 a Judecătoriei Constanța, prin care imobilul în litigiu a fost predat fratelui reclamantei, nu reprezintă o dovadă care să fie hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Actul respectiv nu putea conduce la concluzia, susținută de recurentă, că ar fi fost încălcate dispozițiile legale cu prilejul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1996.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1571/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1538/2005. Civil → |
|---|
