ICCJ. Decizia nr. 1572/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 6 iunie 2002, la Judecătoria Mangalia, reclamantul A.I.C. a chemat în judecată pe pârâții C.T., G.G. și A.A. solicitând grănițuirea proprietăților.
Pe parcursul procesului, la judecătorie, reclamantul a făcut mai multe precizări ale acțiunii, în fond arătând că revendică suprafața de 1567 mp și cere grănițuirea proprietății sale învecinate cu pârâții.
Judecătoria Mangalia, prin sentința civilă nr. 1639 din 6 noiembrie 2003, a respins acțiunea.
în considerentele sentinței, instanța a arătat că reclamantul nu a dovedit că este proprietarul terenului revendicat, ba mai mult reclamantul s-a opus administrării probelor cu martori și expertiză pentru a se stabili dacă a avut loc o deposedare a vreuneia din părți.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 158/C din 23 februarie 2004, a respins apelul declarat de reclamant cu motivarea că acțiunea nu putea fi admisă cât timp reclamantul nu a dovedit că este proprietarul întregii suprafețe de teren revendicate și a refuzat să fie administrate probele necesare stabilirii corecte a situației de fapt.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamantul susținând, în esență, că este nemulțumit de decizie deoarece trebuia să admită acțiunea pentru revendicarea suprafeței de 110 mp și să stabilească granița dintre proprietățile părților. Recurentul a mai susținut că terenul aflat în litigiu este măsurat și pârâții știu cât teren au ocupat abuziv.
Recursul nu este întemeiat.
Prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost modificată și precizată în mod repetat, reclamantul a revendicat o suprafață de teren și în același timp a arătat că dorește a-i îndatora pe vecinii săi, pârâți în proces, la grănițuirea proprietăților lipite cu a sa.
Făcând o propunere înaintea judecății, reclamantul trebuia, potrivit art. 1169 C. civ., să o dovedească. Or, în cauză, reclamantul nu a dovedit că este proprietarul suprafeței de teren revendicate așa încât capătul de acțiune privind revendicarea nu putea fi admis.
Cu privire la grănițuire, instanța de fond, exercitându-și rolul activ, a pus în discuția părților utilitatea probei cu martori și a celei cu expertiză tehnică pentru a se stabili dacă pârâții au adus modificări gardului ce desparte proprietățile și a identifica terenurile părților în raport cu actele de proprietate.
Cum reclamantul s-a opus administrării probelor menționate, atât instanța de fond cât și cea de apel, au reținut, corect, că nu este întemeiată cererea de grănițuire.
Decizia curții de apel fiind legală și temeinică, recursul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1552/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1587/2005. Civil → |
|---|
