ICCJ. Decizia nr. 1569/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Costești, la 6 ianuarie 2003, reclamanta R.V.E. a chemat în judecată pe pârâții D.D.I., D.F.D. și Consiliul Local al comunei Săpata, județul Argeș solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligați primii doi pârâți să-i respecte reclamantei dreptul de acces și folosință a uliței pe o lățime de 4 m și să-și retragă gardul amplasat pe domeniul public care împiedică accesul la terenul proprietatea reclamantei.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că este proprietara unui teren al cărui acces la calea publică se face printr-o uliță ce aparține domeniului public dar primii doi pârâți s-au extins nejustificat diminuând lățimea uliței.
La 24 februarie 2003, reclamanta și-a completat acțiunea în sensul solicitării introducerii în cauză, în calitate de pârât și a comunei Săpata, prin primar.
La 30 octombrie 2004, a intervenit în proces și F.V.I. care și-a motivat cererea invocând aceeași stare de fapt ca și reclamanta.
Judecătoria Costești, prin sentința civilă nr. 935 din 17 noiembrie 2003, a respins acțiunea reclamantei R.V.E. și de asemenea a respins, dar ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată de intervenienta F.V.I.
Hotărând astfel, judecătoria a reținut că ulița de acces la proprietatea reclamantei are aceeași configurație din anul 1961 până în prezent și că, deși dimensiunile uliței au suferit transformări în timp, nu este afectat accesul reclamantei la terenul ce-l are în proprietate.
Cu privire la cererea de intervenție, judecătoria a motivat că terenul menționat în această cerere nu este proprietatea intervenientei ci a satului acesteia.
Apelul declarat de reclamantă și de intervenientă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 291/A din 17 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.
împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs, împreună, reclamanta R.V.E. și intervenienta F.V.I. susținând că decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează regimul juridic al drumurilor și că instanța de apel nu a lămurit toate faptele din care ar fi putut trage o concluzie justă cu privire la pretențiile formulate prin cererile de chemare în judecată. în finalul recursului s-a solicitat desființarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de instanța de apel și completarea expertizei tehnice efectuate în cauză în sensul stabilirii cu exactitate a lățimii uliței de acces.
Recursul nu este întemeiat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a susținut că ulița aflată în litigiu aparține domeniului public. în această situație ar fi aplicabile dispozițiile art. 476 C. civ., potrivit cărora drumurile mari, drumurile mici și ulițele care sunt în sarcina statului.... sunt considerate ca dependințe ale domeniului public.
Ulterior, pe tot parcursul procesului, reclamanta și intervenienta au pretins că ulița în litigiu le aparține în proprietate. Potrivit art. 479 C. civ., poate avea cineva asupra bunurilor sau un drept de proprietate, sau un drept de folosință, sau numai servitute.
Soluționând procesul în fond, Judecătoria Costești a examinat probele administrate prin prisma dispozițiilor art. 476 și art. 479 C. civ.
Raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză (dosarul instanței de fond) a stabilit că ulița aflată în litigiu este un drum înfundat și asigură accesul la proprietățile reclamantei și numitului F.N.(soțul intervenientei), drum a cărei lățime variază între 1,70 și 4,10 m. Această cale de acces nu este inclusă în actele de proprietate ale pârâților dar nu apare ca vecinătate nici în actul de proprietate al reclamantei.
Din examinarea răspunsurilor date de părți la interogatoriu (filele 24-27) și a declarațiilor martorilor S.M. și I.M. rezultă că ulița are aceeași configurație din 1961 până în prezent și că pârâții au demontat o porțiune din gard pentru a putea amplasa schelele necesare la executarea lucrărilor de tencuială a casei, după care gardul a fost mutat pe vechiul amplasament. Cu toate că dimensiunile uliței au suferit transformări în timp nu este afectat accesul reclamantei la proprietatea sa.
Cu privire la F.N.(soțul intervenientei) s-a stabilit prin hotărâre judecătorească că proprietatea și gospodăria nu-i sunt afectate de ulița aflată în litigiu.
Raportul întocmit de expertul consilier nu face decât să preia susținerile reclamantei și intervenientei și să interpreteze declarațiile celor doi martori așa încât, în mod corect, instanța de fond ca și cea de apel au înlăturat concluziile acestui raport.
Se constată că, prin probele administrate, a fost stabilită corect situația de fapt așa încât efectuarea unei noi expertize, solicitate de recurente, este inutilă, mai ales că schița de plan cadastral întocmită în anul 1990 a fost avută în vedere la întocmirea raportului de expertiză aflat la dosar.
Pe baza probelor administrate, s-a stabilit că reclamanta și intervenienta, proprietare a unor terenuri, au ieșire la calea publică așa că dreptul de trecere, reglementat prin art. 616 C. civ., nu poate fi invocat pentru admiterea acțiunii principale și a cererii de intervenție.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1557/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1362/2005. Civil → |
|---|
