ICCJ. Decizia nr. 1646/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 6525 din 23 octombrie 2003 Judecătoria sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Primăria sectorului 1 București în contradictoriu cu pârâta T.I.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 7 din 23 ianuarie 2003 încheiat de către reclamantă, s-a reținut în sarcina pârâtei contravenția prevăzută de art. 3 lit. a) din Legea nr. 50/1991 republicată, modificată și completată prin Legea nr. 453/2001, pentru motivul că aceasta a efectuat lucrări de construcție, constând în reamenajări ale apartamentului prin desființarea unor pereți interiori fără a avea autorizație legală de construcție.
Prin același proces-verbal s-a stabilit ca măsură complimentară administrativă intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construcție până la data de 1 mai 2003.
în aceste condiții după expirarea termenului acordat pârâtei și având în vedere nota de constatare nr. 100567 din 18 iulie 2003 reclamanta a formulat prezenta cerere solicitând desființarea lucrărilor executate fără autorizație conform art. 25 alin. (3) din Legea nr. 50/1991.
Instanța a reținut că, în speță neîncadrarea în termenul acordat pentru intrarea în legalitate nu se datorează culpei pârâtei ci exclusiv culpei reclamantei, situație în care cererea nu poate fi admisă.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică, deoarece culpa intimatei pârâte constă în aceea că nu a insistat în obținerea autorizației nedepunând actele necesare.
A mai susținut că, în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990 orice persoană dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 344 din 3 martie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Primăria sectorului 1 București, reținând, în esență, că din înscrisurile aflate la dosar rezultă buna credință a pârâtei determinată de faptul că începând cu data de 13 decembrie 2002 aceasta a depus toate diligențele necesare în vederea obținerii certificatului de urbanism și a documentației tehnice obligatorii potrivit art. 5 și art. 6 din Legea nr. 50/1991.
în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a declarat recurs.
în critica formulată, reclamanta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 50/1991, reținând buna credință a pârâtei determinată de faptul că aceasta a depus toate diligențele necesare pentru obținerea documentației tehnice obligatorii potrivit art. 5 și art. 6 din Legea nr. 50/1991.
Se mai susține că procedura de autorizare durează potrivit legii 30 de zile de la depunerea cererii în vederea obținerii certificatului de urbanism plus alte 30 zile până la emiterea autorizației de construire.
A mai relevat că, documentația pentru obținerea avizelor a fost depusă la SC P. SA la două luni de la emiterea certificatului, respectiv 24.04.2003, iar faptul că această din urmă instituție nu a răspuns în termenul de 15 zile nu-i poate fi imputat recurentei.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 republicată, modificată și completată prin Legea nr. 453/2001, organul constatator avea obligația ca prin procesul verbal să propună măsura desființării construcțiilor realizate nelegal și să stabilească un termen în acest sens.
Or, prin procesul verbal de constatare a contravenției, nu s-a dispus desființarea lucrărilor realizate nelegal sau încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, așa cum prevede art. 25 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, ci s-a propus măsura intrării în legalitate prin obținerea autorizației de construcție.
Pe cale de consecință, recurenta nu putea solicita desființarea construcțiilor realizate nelegal, întrucât această măsură nu a fost dispusă prin procesul verbal de constatare a contravenției.
Pe de altă parte așa cum au reținut ambele instanțe, pârâta intimată a depus toate diligențele pentru intrarea în legalitate, solicitând și eliberarea unei autorizații de desființare și nu o autorizație de construire.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1589/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1632/2005. Civil → |
|---|
