ICCJ. Decizia nr. 1676/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 18 iunie 1999, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București reclamanții R.S., R.Ș. și R.I. au chemat în judecată pe pârâtul C.G.M.B. pentru a fi obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie apartamentul B de la etajul 4 al imobilului din București, și terenul aferent în cotă indiviză.
Ulterior, reclamanții au solicitat chemarea în judecată în calitate de intervenient a SC M. SA București cu motivarea că apartamentul se află în posesia acestei societăți comerciale.
SC M. SA, în calitate de intervenient, a chemat în garanție F.P.P. M., susținând că SC M. SA a devenit proprietara imobilului în care se află apartamentul revendicat, în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 125/1994 și nr. 329/1994.
Precizându-și ulterior cererea, SC M. SA a chemat în judecată A.P.A.P.S., în calitate de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 1526 din 14 octombrie 2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții C.G.M.B., SC M. SA, F.P.P. IV M., în calitate de pârât, chemat în garanție și A.P.A.P.S.
împotriva sentinței au declarat apel C.G.M.B., SC M. SA, A.P.A.P.S. și S.I.F. M.
Curtea de Apel București a admis cererile de apel formulate împotriva sentinței civile nr. 1526 din 14 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, anulând această decizie.
Totodată a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare formulată de reclamanți, precum și cererile de chemare în garanție formulate de pârâta SC M. SA împotriva intervenienților S.I.F. M. și A.P.A.P.S.
în contra deciziei din apel reclamanții R.S., R.Ș. și R.I. au declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezbaterea căruia a arătat, în esență, că fără temei legal a fost respinsă acțiunea. Au pretins că există dovada relei credințe a pârâților, ca subdobânditori, dat fiind că orice societate comercială care s-a privatizat cunoștea riscul la care se expune, achiziționând un pachet de acțiuni ce cuprindea ca valoare nominală și un bun imobil.
S-a arătat că este greșit aplicată norma de drept în motivarea curții de apel întrucât Legea nr. 10/2001 ce instituie practic prezumția de rea-credință la întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare chiar și în cadrul procesului de privatizare.
Recursul este nefondat.
Din economia reglementărilor cuprinse în art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dezvoltate prin dispozițiile pct. 46.3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, rezultă că înstrăinările efectuate cu bună credință și cu deplina respectare a condițiilor legii; până la apariția Legii nr. 213/1998, se bucură de protecție legală, deci pârâta SC M. SA este în posesia unui titlu de proprietate valabil.
Acest titlu este preferabil celui prezentat de reclamantă, atâta vreme cât chiar în acțiunea de revendicare formulată de adevăratul proprietar nu s-a invocat valabilitatea titlului de proprietate, iar această valabilitate a titlului este o adevărată preferință legală în favoarea subdobânditorului de bună credință.
Așa fiind și întrucât nu au fost constatate motive de casare ori modificare care pot fi invocate, din oficiu, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1669/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1788/2005. Civil → |
|---|
