ICCJ. Decizia nr. 1797/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2003 I.D.M., în contradictoriu cu Primăria comunei Vânjuleț a contestat dispoziția nr. 237 din 26 februarie 2003 emisă de către primarul comunei, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a unei mori pentru cereale.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea acțiunii pe motivul că la moara revendicată au fost înlocuite utilajele existente la data preluării cu altele noi și s-au făcut multiple modificări și la construcție.
Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr. 1043 din 30 septembrie 2003 a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 237 din 26 februarie 2002 și a obligat pârâta să reexamineze cererea de restituire a morii în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că T.C. autorul reclamantei era proprietarul unei mori cu valțuri pentru grâu și porumb, care a fost preluată abuziv de stat în anul 1948 și în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001, ar fi trebuit să fie restituită în natură.
S-a mai reținut că în ipoteza în care restituirea în natură nu ar fi fost posibilă, deținătorul morii ar fi trebuit să facă o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare naturii imobilului.
în ipoteza în care persoana îndreptățită ar fi refuzat oferta, conform art. 24 alin. (7), aceasta putea ataca în justiție dispoziția.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele I.D.M. și O.E. și Primarul comunei Vânjuleț invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
Reclamantele, în apelul lor, critică sentința pentru că instanța nu a avut în vedere expertizele efectuate în cauză, care au constatat că nu s-au adus modificări importante la moară și că au fost înlocuite piesele uzate în procesul de producție, așa că nu este reală susținerea pârâtei (pentru care a refuzat restituirea în natură) că moara este un edificiu nou.
în apelul formulat de către Primarul comunei Vânjuleț se susține că acțiunea formulată de către reclamantă este inadmisibilă pentru că nu a fost făcută de către toți moștenitorii.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 294 din 27 februarie 2004, a admis apelul declarat de către reclamante, a schimbat sentința apelată în sensul că a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 237/2003 emisă de către primarul comunei Vânjuleț și a admis cererea de retrocedare în natură a morii și a anexelor identificate în expertiză.
A respins ca nefondat apelul formulat de către pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că întrucât moara în litigiu este o moară țărănească, nesistematizată, care a fost preluată de către stat fără titlu; în conformitate cu art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 aceasta trebuia restituită în natură, motiv pentru care a admis apelul, a schimbat sentința și a dispus restituirea în natură a morii.
Apelul formulat de către pârâtă a fost respins întrucât reclamantele făcuseră notificări separate, la care li s-a răspuns separat.
împotriva acestei decizii a instanței de apel au declarat recurs pârâta Primăria comunei Vânjuleț, prin primar, și reclamanta I.D.M.
în recursul său pârâta susține că soluția pronunțată de către instanța de apel este nelegală întrucât acțiunea de contestare a dispoziției prin care a fost refuzată restituirea în natură a morii nu a fost făcută de către toți moștenitorii.
S-a susținut de asemenea că au fost interpretate greșit probele administrate în cauză, respectiv expertizele din care rezultă că utilajele morii, cu mici excepții, au fost înlocuite, deci nu pot fi restituite, aceeași situație fiind și în legătură cu imobilul care a suferit transformări esențiale.
Se mai susține că deși reclamanta nu a susținut să i se restituie moara în natură, aceasta i-a fost restituită.
Recursul este nefondat.
Este de reținut în primul rând că el nu este structurat în conformitate cu prevederile art. 304 care arată în mod expres care sunt motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute la pct. 1-10 pentru care se poate solicita modificarea sau casarea hotărârii.
Analizând recursul declarat de către pârâtă urmează a constata că susținerile se referă la o interpretare eronată a probelor care eventual s-ar fi putut încadra în motivul prevăzut de pct. 11 al art. 304, care, însă a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000 și în consecință nu mai poate fi invocat ca motiv de recurs.
Susținerea că acțiunea reclamantei este inadmisibilă pentru că nu a fost făcută de către toți moștenitorii, care ar putea fi încadrată în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este de asemenea nefondată.
Astfel “principiul unanimității" este aplicabil în acțiunile în revendicare făcute pe dreptul comun, nu în cadrul acțiunilor prin care se contestă deciziile sau dispozițiile emise de către unitățile deținătoare a imobilelor, în care se aplică dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001.
Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate recursul formulat de către pârâtă a fost respins ca nefondat.
Distinct de cele mai înainte arătate, s-a constatat că cererea de recurs nici nu a fost semnată, omisiune care atrage nulitatea recursului.
Prin recursul declarat de către reclamantă, aceasta a solicitat ca pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată pe care instanța de apel a omis să i le acorde.
Recursul este nefondat.
Astfel, prin dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. “partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
în cazul în speță reclamanta-recurentă nu a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ori condiția prevăzută de textul de lege mai înainte menționat era ca ele să fie cerute (la cerere) ori nefiind solicitate, nici nu au putut fi acordare.
în consecință, pentru considerentele mai înainte arătate, și recursul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1809/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 18/2005. Civil → |
|---|
