ICCJ. Decizia nr. 1881/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 517 din 26 iunie 2003, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanți.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Ministerul Administrației și Internelor reprezentat de consilier juridic D.R., lipsind intimații-pârâți Inspectoratul de poliție al județului Hunedoara și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., intimata-chemată în garanție C.N.A.S. precum și intimații-reclamanți A.M., ș.a., împotriva pârâților Inspectoratul de Poliție al județului Hunedoara și Ministerul de Interne.
A obligat pârâții să restituie sumele reținute cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate în procent de 7% din salariul brut reclamanților H.C. în perioada 15 aprilie 2002, Z.C., S.M., C.O., în perioada 1 martie 2000-20 noiembrie 2002, N.R., C.A. și Z.A. în perioada 1 august 2002-20 noiembrie 2002, P.B., T.G., A.A., B.D., M.F., S.A., B.C. și C.B. în perioada 1 martie 2000-20 noiembrie 2002, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună, până la data executării hotărârii.
A respins în rest acțiunea reclamanților.
în baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților împotriva chematei în garanție C.N.A.S. și a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București împotriva C.N.A.S. București.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt salariați ai pârâtului I.J.P. Hunedoara și, cu toate că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 80/1995, pârâții de ordinul 1 și 2 le-au reținut lunar un procent de 7%, reprezentând C.A.S., în mod abuziv, deoarece acordarea asistenței medicale a cadrelor militare nu era condiționată de plata unei contribuții la fondul asigurărilor de sănătate.
Faptul că Legea nr. 145/1997 nu menționează în cuprinsul art. 6 și art. 55 că polițiștii beneficiază de asigurări de sănătate fără plata contribuției lunare, a fost interpretată de către instanța de fond ca nefiind o excludere a lor de la această gratuitate, câtă vreme legile speciale prevăd în mod expres o asemenea gratuitate.
în consecință, s-a considerat că sunt incidente reglementările speciale derogatorii cuprinse în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, completat prin art. 3 din H.G. nr. 270/1990 și art. 28 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 360/2002.
întrucât în data de 20 noiembrie 2002 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 150/2002 care a abrogat atât prevederile Legii nr. 145/1997, cât și orice alte dispoziții contrare, instanța de fond a constatat că pretențiile reclamanților sunt fondate pentru perioada cuprinsă între data angajării și data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 150/2002.
Recursul declarat de pârâți și reclamanți a fost respins prin decizia civilă nr. 2046 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, care a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legislației în materie.
La data de 21 septembrie 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva ambelor hotărâri, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Se arată, astfel, că potrivit Legii nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, persoanele asigurate având obligația de a plăti o contribuție lunară de 7% la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Același act normativ enumeră limitativ categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuției, sau care sunt asigurate prin efectul legii, fiind scutite de plata contribuției lunare.
în perioada de referință, reclamanții beneficiau de gratuitățile prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 270/1990, precum și de cele prevăzute de art. 3 din același act normativ, numai în condițiile Legii nr. 145/1997, adică, plătind contribuția lunară.
Recursul în anulare este inadmisibil.
Prin art. 1 pct. 17 din O.U.G. nr. 58/2003 au fost abrogate art. 330 -3304 C. proc. civ. care reglementau calea de atac a recursului în anulare.
De aceea, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 (28 august 2003), această cale de atac nu mai există în codul de procedură civilă.
Art. 330 C. proc. civ. avea următorul conținut: "Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiție hotărârile irevocabile pentru următoarele motive (_)".
Potrivit textului citat, recursul în anulare, ca o cale extraordinară de atac, avea ca obiect numai hotărârile judecătorești irevocabile.
Calea de atac a recursului în anulare fiind desființată, pentru situațiile de conflict de legi procesuale în timp, se aplică art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 [text identic cu art. 725 alin. (4) C. proc. civ.], care dispune: "Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate".
Pentru recursul în anulare, interpretarea textului citat trebuie făcută în sensul că regula stabilită se aplică numai dacă la data pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile exista această cale de atac.
Prin urmare, hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 nu mai pot fi atacate, deoarece nu mai există dispoziții legale care să justifice recursul în anulare.
De aceea, în prezenta cauză, recursul în anulare declarat împotriva sentinței pronunțată de tribunal și hotărârii irevocabile pronunțată de instanța de recurs la data de 10 noiembrie 2003, este inadmisibil.
Pentru considerentele expuse recursul în anulare a fost respins fără a se analiza criticile formulate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1992/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1820/2005. Civil → |
|---|
