ICCJ. Decizia nr. 1955/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 18769/1999, reclamantele C.E. și S.B.G. au chemat în judecată pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, M.S.I. și M.R., C.A. și A.C., S.V. și S.R., P.I. și P.M., C.L. și R.P., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța:
- să se constate nulitatea absolută a actului de naționalizare prin care imobilul înscris în C.F. nr. 7819 și 7820 Timișoara a trecut în proprietatea statului ;
- să se dispune rectificarea în C.F. în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și revenirii la situația anterioară;
- să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de persoanele fizice având ca obiect 6 apartamente din imobil;
- să se dispună rectificarea în C.F. radiindu-se dreptul de proprietate al pârâților persoane fizice.
în motivarea acțiunii reclamantele au arătat că antecesorul lor S.A. a fost proprietar tabular al imobilului, ele fiind unicele succesoare.
Imobilul a fost naționalizat abuziv, cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, neținându-se seama de faptul că proprietarul era inginer, adică "intelectual profesionist", exceptat de la aplicarea măsurii.
Pe de altă parte, vânzarea apartamentelor către chiriași în condițiile Legii nr. 112/1995, s-a făcut nelegal, statul-vânzător neavând titlu și acționând în frauda intereselor adevăraților proprietari care sunt reclamantele.
Prin sentința civilă nr. 16225 din 15 noiembrie 2000, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea reclamantei C.E. și a declarat nulă cererea reclamantei S.B.G.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, sub un prim aspect, că titlul statului este valabil, reclamantele nefăcând dovada că antecesorul lor era exceptat de la naționalizare.
Ca urmare a respingerii capătului de cerere principal nu au fost primite nici celelalte solicitări vizând anularea contractelor de vânzare-cumpărare și efectuarea rectificărilor în cartea funciară.
Cererea reclamantei S.B.G. a fost declarată nulă în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ. întrucât nu a fost semnată.
Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 3018 din 18 decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Timiș, reținându-se că soluția instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele.
împotriva decizie a declarat recurs reclamanta C.E.
Prin decizia civilă nr. 2797 din 1 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara recursul a fost admis iar decizia casată, instanța dispunând ca aceeași instanță, devenită competentă material în baza prevederilor O.U.G. nr. 58/2003, să rejudece apelurile, s-a reținut că reclamanta apelantă nu a fost legal citată în faza procesuală a apelului.
Astfel, învestită, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat decizia civilă nr. 233 din 26 februarie 2004 prin care a admis apelul reclamanților, a schimbat sentința și a admis în parte acțiunea; s-a constatat nevalabilitatea titlului în baza căruia imobilul înscris în C.F. 7819 și 7820 Timișoara a fost preluat de statul român de la antecesorul reclamantelor, S.A.; s-a dispus restabilirea situației anterioare preluării imobilului de către stat în cărțile funciare menționate numai în ceea ce privește partea de imobil rămasă în proprietatea Statului Român după înstrăinarea apartamentelor către pârâții persoane fizice.
A fost în rest respinsă acțiunea.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în esență că:
- urmare a sistării stării de indiviziune cu numita S.E., antecesorul reclamantelor, S.A. a devenit proprietar exclusiv, fiind înscris în cartea funciară, asupra unui număr de 12 apartamente din imobil și a 41/100 din părțile indivize forțate;
- partea din imobil aparținând autorului reclamantelor a fost naționalizată conform Decretului nr. 92/1950 însă această măsură nu constituie un titlu valabil pentru stat întrucât actul normativ respectiv contravenea flagrant prevederilor Constituției din anul 1948 și Declarației Universale a Drepturilor Omului, fiind inutil a se cerceta aspectele legate de calitatea persoanei de la care s-a preluat imobilul; în acest context s-a apreciat că prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 sunt pe deplin incidente;
- în privința contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriași pentru un număr de 6 apartamente din imobil, aceste acte juridice s-au perfectat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, neexistând nici un motiv să se constate nulitatea lor absolută.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenții au susținut în esență că:
- acțiunea reclamantelor este inadmisibilă, ele trebuind să urmeze procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001;
- în masa succesorală rămasă după decesul antecesorului reclamantelor nu a fost cuprins și imobilul în litigiu, astfel încât acestea nu au calitate procesuală activă.
Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Sub un prim aspect este de reținut că acțiunea a fost formulată cu mult înainte de adoptarea Legii nr. 10/2001, în noiembrie 1999, iar reclamantele au optat pentru continuarea procesului în condițiile art. 47 din actul normativ menționat.
Pe de altă parte, s-a făcut dovada certă cu înscrisuri că antecesorul reclamantelor a fost proprietar tabular necontestat al unei părți din imobil, trecută în proprietatea statului fără titlu valabil.
în aceste condiții, faptul că în masa succesorală rămasă de pe urma acestuia, după 1950, nu mai apare imobilul în litigiu este firesc, în condițiile aplicării abuzive a Decretului nr. 92/1950 și nu poate în nici un caz conduce la concluzia că reclamantele nu ar avea calitate procesuală activă.
Așa fiind, cum decizia pronunțată este legală și temeinică, recursul a fost respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2359/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2151/2005. Civil → |
|---|
