ICCJ. Decizia nr. 188/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta M.M.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P.G. și P.M., radierea dreptului de proprietate înscris în C.F. nr. 438 din 23 ianuarie 2003 pe numele pârâților, privind boxa anexă a apartamentului nr. 19.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a cumpărat un apartament în ianuarie 2002; după ce a intrat în posesia acestuia, a adus îmbunătățiri boxei în litigiu, boxă care este o anexă a apartamentului proprietatea sa și care a fost folosită de fosta proprietară, nestingherit, timp de 31 ani.
Ulterior, pârâții au solicitat reclamantei să elibereze boxa cu motivarea că sunt proprietarii tabulari ai acesteia.
întrucât cererea de intabulare a boxei pe numele său a fost respinsă, a introdus prezenta acțiune.
Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 2785 din 9 octombrie 2003 a admis acțiunea, dispunând radierea dreptului de proprietate al pârâților cu privire la boxa situată pe parcela 352/XIX din C.F. 11259 individuală și C.F. 8614 colectivă a orașului Rădăuți.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că din înscrisurile administrate nu a rezultat că reclamanta ar avea vreun drept asupra acestei boxe, întrucât aceasta a cumpărat, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 587 din 28 ianuarie 2002, BNP B.R. apartamentul nr. 6 și cota de 2/39 p.i din casa scării, nu și boxa aferentă apartamentului nr.6; pentru acest motiv cererea de înscriere în C.F. a dreptului de proprietate asupra boxei aferente apartamentului cumpărat de reclamantă a fost respinsă.
Dar, întrucât pârâții și-au înscris dreptul de proprietate asupra boxei aferente apartamentului nr. 19, apartament proprietatea lor, în baza certificatului nr. 2752/1994 eliberat de Primăria Rădăuți, certificat care atestă doar că pârâții plătesc impozit și care nu reprezintă titlu de proprietate, înscrierea s-a făcut greșit, aceasta trebuind să se facă în baza contractului nr. 2022/1972 pentru construirea de locuințe în baza căruia pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului, și o cotă indiviză din părțile și dependințele comune ale imobilului.
înscrierea fiind astfel făcută în mod incorect, instanța de fond a apreciat că radierea dreptului de proprietate al pârâților se impune, deși reclamanta nu este proprietara vreunei boxe în acel bloc și cu atât mai puțin a boxei aferente apartamentului 19, interesul reclamantei fiind dat de existența mai multor procese civile privind boxa în litigiu.
Pârâții au formulat apel împotriva acestei soluții.
Au susținut, în esență, că în mod greșit, a reținut instanța de fond că înscrierea în C.F. nu s-a făcut în baza contractului nr. 2022/1972. Totodată au arătat că persoana de la care reclamanta a cumpărat apartamentul nu a ocupat niciodată boxa respectivă, iar atribuirea boxelor pe apartamente s-a făcut în 1994 pe baza unui partaj voluntar între proprietarii apartamentelor, până atunci ocuparea lor făcându-se haotic.
Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 768 din 24 martie 2004 a admis apelul, iar sentința atacată a fost schimbată în totalitate, în sensul că acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
S-a reținut, pe de o parte, că nu sunt întrunite cerințele art. 36 din Legea nr. 7/1997, respectiv existența unei hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile prin care să se constate vreunul din cazurile în care este posibilă rectificarea înscrierilor din C.F., iar pe de altă parte reclamanta a dobândit prin cumpărare numai dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 6, precum și o cotă indiviză din părțile și dependințele comune ale imobilului, dar nu și asupra vreunei boxe din blocul respectiv.
Totodată instanța de apel a apreciat că reclamanta nu justifică vreun interes în promovarea acțiunii, iar la data la care pârâții și-au înscris în C.F. dreptul de proprietate asupra boxei în litigiu, înscrierea avea efect constitutiv de drept, conform Decretului-lege nr. 115/1930.
împotriva acestei ultime decizii, reclamanta a formulat prezentul recurs, criticând-o pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta apreciază că este "o persoană interesată" în accepțiunea art. 36 din Legea nr. 7/1997 în promovarea acțiunii întrucât înscrierea este nulă, fiind făcută în baza unui certificat, deci fără titlu, ea neavând posibilitatea unei acțiunii care să constate nulitatea unui titlu inexistent.
Mai mult, în baza acestei intabulări a fost acționată în judecată pentru evacuarea din imobil.
Cât privește contractul nr. 2022/1972, obiectul acestuia îl reprezintă numai apartamentul nr. 19 compus din 2 camere și dependințe, nerezultând că și boxa în litigiu ar fi făcut obiectul contractului respectiv.
Recursul este nefondat.
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 7/1997 care reglementează situațiile în care se poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, constatând că reclamanta nu a invocat o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se constate existența vreuneia din cazurile acolo enumerate, înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
De asemenea în mod corect a reținut instanța de apel că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat sub nr. 587 din 28 ianuarie 2002, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului constând din apartamentul nr. 6 și din cota de 2/39 p.ind. din casa scării, precum și dreptul de folosință asupra cotei de 2/39 p.ind. din suprafața de 370 mp parcelă virană cu blocul D2.
Față de obiectul contractului, pretenția reclamantei de a se radia înscrierea făcută pe numele pârâților privind boxa anexă a apartamentului nr. 19, apartament proprietatea acestora, apare vădit nelegală.
în ceea ce privește înscrierea a cărei radiere se cere, din extrasul de C.F. nr. 8228 din 14 octombrie 2003 rezultă că aceasta s-a făcut atât în baza certificatului criticat de recurentă și instanța de fond, dar și în baza titlului de proprietate al pârâților, respectiv contractul pentru construirea de locuințe proprietate personală nr. 2022/1972, contract potrivit căruia pârâților li s-a construit o locuință proprietate personală care va fi situată în blocul D2, compus din 2 camere și dependințe, precum și o cotă indiviză de 5,13% din părțile și dependințele comune ale imobilului.
Din cele de mai sus rezultă că hotărârea instanței de apel este legală.
întrucât nu au fost constatate motive de casare sau modificare ce pot fi invocate din oficiu, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost respins recursul ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 1820/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1794/2005. Civil → |
---|