ICCJ. Decizia nr. 1883/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 389 din 18 august 2003, Tribunalul Galați a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M., în contradictoriu cu intimații Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și cu chematele în garanție C.N.A.S. și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila au fost obligați să plătească reclamantei sumele reprezentând rețineri C.A.S. pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 30 noiembrie 2000, actualizate la data efectuării plății prin aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare sumă reținută lunar.
Au fost admise cererile de chemare în garanție și a fost obligată C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București să plătească Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sumele achitate de acesta, cu aplicarea coeficientului de inflație de la data reținerii până la data executării hotărârii, iar C.N.A.S. a fost obligată să plătească chematei în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București cota de 25% din aceste sume.
Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 18/R din 21 ianuarie 2004, a respins recursurile declarate de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și C.N.A.S. împotriva acestei hotărâri.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs, în esență, a reținut că obligația de plată a contribuției de sănătate nu poate fi transferată în sarcina asiguraților pentru care este prevăzut beneficiul gratuității asistenței medicale. Reținerea sumelor pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate este nelegală, deoarece dispozițiile Legii nr. 92/1992 reprezintă o reglementare derogatorie de la dreptul comun și au prioritate în raport cu Legea nr. 145/1997 care constituie dreptul comun în materie. Legea nr. 92/1992, apărută anterior Legii nr. 145/1997, fiind o lege organică nu poate fi modificată printr-o lege ordinară, iar legiuitorul, printr-o greșeală de tehnică legislativă, nu a corelat dispozițiile acestor legi.
Reține instanța, că neînscrierea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate printre persoanele enumerate de art. 6 din Legea nr. 145/1997, nu duce la concluzia că legiuitorul nu a dorit acest lucru, ci că s-a considerat că reglementarea exista în dispozițiile art. 99 din Legea nr. 92/1992. De aceea, până la adoptarea Legii nr. 118/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999 pentru modificarea Legii nr. 92/1992, magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu puteau fi obligați la plata contribuției de asigurări sociale.
Se mai reține, că excepția invocată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București, atât la instanța de fond, cât și în cererea de recurs, este nefondată, deoarece sumele reținute din salariul contestatoarei cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate au fost virate către chemata în garanție, alimentând conturile acesteia, ceea ce echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză.
între chemata în garanție și contestatoare nu există raporturi de muncă, însă C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București este parte componentă a C.N.A.S. și are obligația de a vărsa din sumele încasate lunar de la asigurați o contribuție de 25% către C.N.A.S. Condițiile de plată a asistenței medicale de specialitate fiind stabilite prin art. 99 din Legea nr. 92/1992 și nu prin voința părților, faptul că s-au încheiat contracte individuale de asigurări de sănătate nu prezintă relevanță în cauză.
împotriva acestor hotărâri a declarat recurs Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, care susține că hotărârile pronunțate de instanța de fond și cea de recurs sunt date cu încălcarea esențială a legii.
în esență, se arată că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 prevede că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat, pe principiul solidarității în colectarea și utilizarea fondurilor, că în art. 4 din această lege sunt arătate categoriile de persoane supuse în mod obligatoriu asigurării, iar în art. 55 din lege sunt stabilite categoriile de persoane asigurate prin efectul legii cu scutire de plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate. Cu excepția acestora, conform art. 52 din lege, pentru celelalte persoane asigurate este stabilită obligația de plată a unei contribuții bănești lunare, în cotă de 7%, aplicată venitului brut.
Magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, însă condițiile de acordare se stabilesc prin Hotărâre de Guvern. Prin art. 5 din H.G. nr. 409/1998, se prevede obligația Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, de a emite norme comune pentru aplicarea acesteia și au fost emise Normele comune nr. 318/PB/64/807/C/1999, însă printr-o interpretare sistematică a dispozițiilor cuprinse în actele normative menționate, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă dovedesc că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.
Se mai arată, că nici în legea asigurărilor sociale de sănătate, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, magistrații și personalul de specialitate nu sunt incluși în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției, că din tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut printre categoriile exceptate prin legi speciale și pe magistrați, nu se deduce că aceștia sunt scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate și că încheind contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București reclamanta a cunoscut că, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, angajatorul are obligația în ceea ce privește pe asigurat, de a vira contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege.
Recursul în anulare este inadmisibil.
Prin art. 1 pct. 17 din O.U.G. nr. 58/2003 au fost abrogate art. 330-3304 C. proc. civ., care reglementau calea de atac a recursului în anulare. De aceea, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței, 28 august 2003, această cale de atac nu mai există în Codul de procedură civilă.
Art. 330 C. proc. civ. avea următorul conținut "Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție din oficiu sau la cererea ministrului justiției, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiție, hotărârile irevocabile pentru următoarele motive ...".
Potrivit textului citat, recursul în anulare, ca o cale extraordinară de atac, avea ca obiect numai hotărârile judecătorești irevocabile.
Calea de atac a recursului în anulare fiind desființată, pentru situațiile de conflict de legi procesuale în timp se aplică art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 [text identic cu art. 725 alin. (4) C. proc. civ.] care dispune "Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate".
Pentru recursul în anulare, interpretarea textului citat trebuie făcută în sensul că regula stabilită se aplică dacă la data pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile exista această cale de atac.
Rezultă că, hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 nu mai pot fi atacate de procurorul general, deoarece nu mai există dispoziții legale care să justifice calea de atac a recursului în anulare.
De aceea, în prezenta cauză, recursul în anulare declarat împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond (supusă recursului) și hotărârii irevocabile pronunțată de instanța de recurs la data de 21 ianuarie 2004, este inadmisibil.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins, fără a se analiza criticile formulate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1915/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 19/2005. Civil → |
|---|
