ICCJ. Decizia nr. 19/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 1423 din 16 octombrie 2003, Curtea de Apel București, cu majoritate a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul recurent A.A. în contradictoriu cu pârâtul intimat Ministerul Administrației și Internelor.
Recursul declarat împotriva acestei decizii este inadmisibil.
Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Hotărârile pronunțate de curțile de apel cu ocazia soluționării recursurilor nu mai pot fi atacate cu recurs, întrucât nu se găsesc cuprinse în dispozițiile art. 299 C. proc. civ., iar pe de altă parte, aceste hotărâri sunt irevocabile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 377 pct. 4 din același cod.
în speță, recurentul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, curtea de apel respingând recursul printr-o hotărâre irevocabilă conform art. 377 pct. 4 C. proc. civ., deoarece este dată de o instituție de recurs.
Așadar, s-a declarat recurs împotriva unei decizii date în recurs, hotărâre care, potrivit art. 377 alin. (2) pct .4 C. proc. civ. este irevocabilă și, prin urmare, nu mai poate fi atacată cu recurs.
în cauză, constatându-se că s-a uzat de calea de atac a recursului, față de principiul unicității care funcționează în materia căilor de atac, precum și al dublului grad de jurisdicție, s-a reținut că al doilea recurs declarat de contestator este inadmisibil, astfel că a fost respins ca atare.
← ICCJ. Decizia nr. 1883/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 189/2005. Civil → |
---|