ICCJ. Decizia nr. 1921/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub numărul 3021 din 24 aprilie 2002, reclamanții D.E., N.I., D.D. și SC D.C. SRL au solicitat în contradictoriu cu Municipiul București, reprezentat de Primarul General obligarea acestuia de a le lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul - teren în suprafață de 744,59 mp și construcția P+1 edificată pe acest teren, în suprafață de 348,69 mp (cu cadastru provizoriu 5835) situat în București, pentru cota de 5/6 în favoarea reclamanților D.D. și SC D.C. SRL și pentru cota de 1/6 în favoarea celorlalți doi reclamanți.
în motivarea acțiunii, fundată în drept pe dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 35 din Legea 33/1974 reclamantei D.E. și N.I. arată că utilitatea publică pentru care imobilul le-a fost expropriat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 124 din 10 septembrie 1999 nu a fost adusă la îndeplinire până în prezent și că au dobândit proprietatea asupra imobilului revendicat prin uzucapiune.
La origine, N.A.G. a dobândit ca bun propriu cota indiviză de 5/6 din dreptul de proprietate asupra imobilului descris mai sus prin cumpărare de la F.S. în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 2570 din data de 30 ianuarie 1932 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, și transcris sub numărul 1174 din aceeași dată de grefa aceleiași instanțe după decesul lui N.A.G., cota indiviză de 5/6 a fost dobândită de N.M., D.M., D.E., N.I. și N.G.G.
în urma decesului numiților N.M., D.M. și N.G.G., cotele lor indivize din dreptul de proprietate asupra imobilului au fost dobândite de N.I. și D.E., potrivit certificatelor de moștenitor.
în toată această perioadă, începând cu anul 1932 N.G. și D.E., au executat o posesie utilă neîntreruptă și sub nume de proprietar asupra întregului imobil revendicat, iar nu doar asupra suprafeței de 37 mp și a construcției aflată pe acesta, menționate în actul de proprietate iar în 1999 prin hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 124 din 10 iunie 1999 imobilul revendicat a fost expropriat în vederea realizării unui obiectiv de interes local, care în final nu a mai fost realizat. Ca urmare, reclamanții au considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 35 din Legea nr. 33/1994 pentru retrocedarea imobilului - teren și construcție.
Prin sentința civilă nr. 1022 F din 16 decembrie 2002, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții D.E., N.I., D.D. și SC D.C. SRL în contradictoriu cu Municipiul București reprezentat de Primarul General.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin actul de vânzare cumpărare autentificat la numărul 2570 din 30 ianuarie 1932 și transcris la nr. 1174 la Tribunalul Ilfov, secția notariat, N.A.G. a dobândit de la F.D.S., aflat în indiviziune cu I.S. cota de 5/6 din terenul de 370 mp făcând parte din averea succesorală a autorului său.
Reclamanții, care au dobândit prin succesiune cota lui de 5/6 aparținând lui N.G., asupra terenului dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat, la nr. 2570 din 30 ianuarie 1932 și asupra apartamentului aflat pe acest teren, după exproprierea terenului în suprafață de 646 mp și o construcție prin hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 124 din 10 iunie 1999, reclamanții transmit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1293 din 20 martie 2002 a BNP M.G. și alții cota de 1/6 din terenul de 744,59 mp și construcția edificată pe acest teren tip P+1 în suprafață de 348,69 mp către SC D.C. SRL, iar prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 1293 din 20 martie 2002 de același birou notarial cota de 5/6 din același imobil, teren și construcție. în cuprinsul celui de al doilea contract vânzătorii au precizat ca atât ei cât și autorii lor au stăpânit în fapt cu titlu de posesiune utilă neîntreruptă, publică și sub nume de proprietari din 1932, întregul imobil.
Faptul că în actul de vânzare cumpărare și apoi expertul topo, face vorbire din suprafața de teren de 631,11 mp dobândită de autorii reclamanților prin uzucapiune (pot. 67) în lipsa altor dovezi nu conduce detronat la recunoașterea calității acestora de proprietari.
în ceea ce privește aplicabilitatea art. 35 din Legea nr. 33/1994 instanța de fond a concluzionat la acțiunea în retrocedare nu poate fi admisă, în condițiile în care reclamanții nu au probat calitatea lor de proprietari, motivat mai mult cu cât în cadrul acestei acțiuni reclamanții au tins să obțină titlul de proprietate prin uzucapiune Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 108 A din 23 ianuarie 2004, admițând excepțiile invocate din oficiu, referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamanților D.E. și N.I. privind capătul de cerere având ca obiect revendicarea, lipsa calității procesuale active a reclamanților D.D. și SC D.C. SRL privind capătul de cerere având ca obiect uzucapiunea de 30 ani, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primarul General referitoare la capătul de cerere având ca obiect uzucapiunea, a admis apelul declarat de toți reclamanții și a schimbat sentința. Pe fond acțiunea în revendicare formulată de reclamanții D.E. și N.I. a fost respinsă ca fiind introdusă de persoane fără calitate, iar acțiunea în revendicare formulată de reclamanți D.D. și SC D.C. SRL ca neîntemeiată.
Deasemeni acțiunea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune formulată de acești reclamanți a fost respinsă ca fiind pentru lipsa legitimării procesuale active, iar acțiunea având același obiect formulată de reclamanți D.E. și N.I. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a reținut ca în condițiile lipsei de legitimare procesuală activă și pasivă a părților, nu se poate proceda la o analiză pe fond a capătului de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului teren și construcție și ca atare, reclamanții nu sunt în măsură să-și probeze calitatea de proprietari asupra întregului imobil înstrăinat "Faptul că N.I. și D.E. sunt menționați în H.G. nr. 556/1990 anexa 33 poziția 66 alături de N.G. nu înseamnă că prin simpla mențiune au și dobândit calitatea de proprietari.
împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București, reclamanții au declarat recurs invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:
- decizia recurată a fost dată cu încălcarea formelor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. deoarece, deși Curtea admite apelul reclamanților nu numai că le respinge toate capetele de acțiune, dar reține și lipsa acestora de legitimare activă și a Municipiului București de legitimare pasivă.
Mai mult, prin admiterea celor două excepții de ordine publică, Curtea înrăutățește apelanților situația în propria lor cale de atac; încălcând norma de procedură prevăzută de art. 296 teza a II-a C. proc. civ.;
- Instanța de apel greșește și atunci când pune în discuția părților excepția lipsei de legitimare procesuală activă a reclamanților în revendicare, deoarece aceasta a fost formulată numai de D.D. și SC D.C. SRL iar uzucapiunea de D.E. și N.I.
Instanța greșește și atunci când admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, deoarece numai acesta poate pretinde dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 744,59 mp pe care îl deține în urma actului de expropriere.
în ceea ce privește revendicarea, aceasta trebuia admisă conform art. 35 din Legea nr. 33/1994 în cel mai rău caz în limita cotei de 5/6 din terenul de 370 mp și construcția de pe teren, dobândite prin contractul de vânzare cumpărare 2570 din 1932 și pentru care reclamanții dețineau titlu valabil.
Recursul este întemeiat.
Instanța de apel a încălcat flagrant normele procedurale privitoare la modul în care poate fi soluționată această cale de atac prevăzute imperativ de art. 294-298 C. proc. civ.
Instanța nu poate admite apelul decât în situația în care prin efectele pe care le va produce soluția îi va fi favorabilă apelantului dacă apelul sau apelurile sunt formulate de o singură parte din proces.
în speță însă, atâta timp cât în urma soluționării apelului nu a fost admis pe fond niciunul din capetele de cerere ale apelanților reclamanți, desigur că apelul nu putea fi considerat admis, ci respins.
Prin admiterea excepțiilor legale de legitimarea procesuală activă și pasivă a părților din proces, invocate din oficiu în apel, instanța de control judiciar a însontățit reclamanților situația în propria lor cale de atac, nesocotind dispozițiunile art. 296 C. proc. civ.
Apare un nou sens între soluția de admitere a apelului reclamanților, schimbarea sentinței și pe fond respingerea în integralitate a acțiunii față de soluția instanței de fond, aceea de respingerea acțiunii.
Instanța de apel a nesocotit și limitele investirii făcută prin acțiunea introductivă și fondată în drept pe dispozițiunile art. 480 C. civ. și art. 35 din Legea nr. 33/1994, deoarece a conferit aceeași semnificație pentru două instituții juridice diferite; revendicarea și retrocedarea pronunțându-se în final pe revendicare, fără a se mai preocupa câtuși de puțin dacă în speță sunt îndeplinite condițiile retrocedării.
Evident că cele două temeiuri de restituire a proprietății pe care reclamanții și-au fondat acțiunea nu se exclud dacă ele se referă la imobile diferite, decide și nelegalitatea ca instanța să se preocupe de precizarea poziției reclamanților în privința determinării imobilelor revendicate de acelea a căror retrocedare o solicită, ținând seama și de faptul că acestea dețin în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 2570 din 30 ianuarie 1932 doar cota indiviză de 5/6 din imobile din această perspectivă a nulităților prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.de care este afectată legalitatea deciziei nr. 108/2004 a Curții de Apel București, astfel că recursul a fost admis și în temeiul art. 313 C. proc. civ., a fost casată decizia cu trimiterea spre rejudecare.
Instanța de trimitere urmează a se preocupa de lămurirea cadrului procesual al litigiului, prin determinarea imobilelor revendicate, a acelora a căror retrocedare o solicită precum și a acelora în privința cărora pretind că le-au dobândit prin uzucapiune.
în raport de precizările ce se vor face instanța de trimitere se va examina legitimarea procesuală a părților, punând eventual în discuție cu ocazia soluționării capătului de acțiune privind dobândirea dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă și introducerea în cauză a foștilor proprietari ai imobilului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1926/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1924/2005. Civil → |
|---|
