ICCJ. Decizia nr. 192/2005. Civil
| Comentarii |
|
Reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâții M.A., A.M., M.O., M.M. și M.S. pentru a se dispune prin hotărâre judecătorească evacuarea acestora din imobilul identificat în acțiune.
în motivarea acțiunii a arătat că întreg imobilul în cauză i-a fost atribuit, ca urmare a soluționării, definitiv și irevocabil, a unei acțiuni de ieșire din indiviziune, fiind obligat la plata unei sulte în favoarea prim-pârâtului.
întrucât pârâtul și familia sa (ceilalți pârâți) refuză să elibereze spațiul (2 camere), în care au depozitat mobilă și alte bunuri personale, a introdus prezenta acțiune. Referitor la sultă, reclamantul a arătat că aceasta a fost consemnată la C.E.C., pârâtul refuzând, de asemenea, că o primească.
Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 3520 din 5 decembrie 2003, a admis acțiunea așa cum a fost formulată.
împotriva acestei sentințe pârâții au formulat apel, ce a fost admis de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 874 din 1 aprilie 2004, sentința apelată a fost schimbată în întregime, iar acțiunea respinsă ca fiind lipsită de obiect.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că evacuarea este o sancțiune civilă aplicabilă raporturilor de locațiune sau ocupării abuzive a unui imobil, că noțiunea se circumscrie în mod necesar ideii de ocupare a imobilului, respectiv acțiunii de locuire efectivă, iar obiectul acțiunii trebuie să fie licit, posibil și determinat.
Or, în cauză, obiectul acțiunii, respectiv evacuarea, nu este posibil, în condițiile în care, pârâții nu exercită o acțiune de locuire efectivă în imobilul în litigiu, împrejurare confirmată de părți și martora audiată în cauză. Acțiunea ar fi deci, în interpretarea instanței de apel lipsită de obiect, cu atât mai mult cu cât reclamantul o întemeiase pe calitatea de proprietar al imobilului.
împotriva acestei decizii reclamantul a declarat prezentul recurs, solicitând casarea acesteia și menținerea soluției pronunțate la judecarea în fond a cauzei, pentru motivele prevăzute de art. 304, pct. 6, 7, 8 C. proc. civ.
în esență, recurentul a susținut că instanța de apel a invocat motive străine de cauza dedusă judecății, vorbind despre cerința unui contract de locațiune și schimbând astfel actul juridic dedus judecății, iar ocuparea abuzivă de către pârâți a spațiului și refuzul de eliberare se circumscrie în totalitate noțiunii de ocupare ilegală a unui imobil, așa cum a fost definit chiar de instanță.
Recursul este fondat.
Reclamantul este proprietarul imobilului, inclusiv al celor două camere din care solicită evacuarea pârâților, ca efect al unui partaj succesoral efectuat între părți.
Cauza acțiunii în evacuare o constituie ocuparea, fără titlu a spațiului în cauză de către pârâți și voința reclamantului de a face ca această ocupare să înceteze, stabilindu-se o stare corespunzătoare dreptului pretins, respectiv predarea locuinței în materialitatea ei.
Reclamantul nu a înțeles să își valorifice un drept de proprietate exclusiv și absolut în cadrul unei acțiuni în revendicare, ci doar un drept personal de creanță, având caracter relativ, în cadrul acțiunii în evacuare, urmând să-i constrângă pe debitori să execute o obligație de a face, adică de a evacua și preda material cele 2 camere.
în consecință, față de dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., decizia recurată a fost casată, iar apelul formulat împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Rădăuți a fost respins, cu consecința menținerii acestei din urmă hotărâri ca legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1896/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1624/2005. Civil → |
|---|
