ICCJ. Decizia nr. 2100/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă din 13 mai 2003 reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General pentru a se constata nulitatea absolută a ofertei de donație făcută Statului Român de către B.E. și B.I., autentificată sub nr. 2198 din 2 aprilie 1979 de fostul notariat de Stat Local al sectorului 7 București, având ca obiect terenul în suprafață de 130 mp situat în București pe fosta stradă S., actualmente strada D., precum și a deciziei nr. 836 din 11 iunie 1979 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului București, prin care a fost acceptată oferta de donație.
Motivând acțiunea în fapt, reclamanta a susținut că voința donatorilor, părinții săi, decedați între timp, a fost viciată prin violență constând în demolarea casei aflată pe teren și condiționarea repartizării unei locuințe de întocmirea ofertei de donație.
în drept, reclamanta a invocat prevederile art. 948,art. 966 și art. 968 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 5882 din 3 septembrie 2003, Judecătoria sectorului 6 București a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de donație format din oferta de donație și acceptarea acesteia, pentru lipsa cauzei și nerespectarea condițiilor esențiale de validitate a actului juridic.
Ca situație de fapt rezultă din examinarea probelor administrate, judecătoria a constatat că autorii reclamantei au avut în proprietate terenul în cauză și o casă de locuit construită pe acesta, care constituia singura lor locuință, că în luna aprilie 1979 au fost somați de autorități să elibereze locuința în termen de 24 ore, că în prezența mai multor milițieni casa a fost demolată de o echipă de muncitori trimisă de autorități, bunurile mobile aflate în casa demolată fiind transportate și depozitate la rudele autorilor reclamantei, că foștii proprietari nu au fost despăgubiți și li s-a pus în vedere că vor primi locuință din fondul locativ de stat numai dacă donează terenul statului, ceea ce s-a și întâmplat după 4-5 zile de la facerea ofertei de donație.
în drept, prima instanță a statuat că, în condițiile descrise, oferta de donație nu a reprezentat o gratificare făcută statului, ci "prețul" plătit de autorii reclamantei pentru a-și asigura o locuință în urma demolării abuzive și discreționare a fostei lor case de locuit, contravenind astfel prevederilor art. 801 C. civ., potrivit cărora "donațiunea este un act de liberalitate, prin care donatorul dă irevocabil un lucru donatarului, care-l primește", ceea ce semnifică, în concret, că donația este lipsită de o cauză reală.
Concomitent, aceeași instanță a constatat că acceptarea donației s-a făcut prin act autentic ulterior ofertei de donație, care însă nu a fost comunicat autorilor reclamanților, ceea ce contravine dispozițiilor art. 814 C. civ.("donațiunea n-are efect decât din ziua din care se va fi comunicat donatarului actul de acceptare"), lipsind pe donatori de posibilitatea revocării donației, dispoziții de ordine publică de la care nu se poate deroga conform art. 1168 C. civ., astfel că, nefiind respectate condițiile de validitate prescrise de lege pentru contractul de donație, operează sancțiunea unității absolute a actului.
Prin decizia civilă nr. 565/A din 24 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Curtea de Apel a constatat că în cauză au fost respectate condițiile art. 948 C. civ. cu privire la încheierea convențiilor, întrucât a existat intenția de a gratifica, oferta de donație fiind semnată de autorii reclamantei și acceptată de către Statul Român, iar donația a fost încheiată cu respectarea condițiilor de formă prescrise de art. 813 C. civ.
De asemenea, instanța de apel a reținut că autorii reclamantei au fost puși în posesia altei locuințe în schimbul celei demolate, iar statul nu putea intra în proprietatea terenului fără un act în acest sens, astfel că, dacă s-ar anula donația, reclamanta ar beneficia de o îmbogățire fără just temei în sensul că ar deține două imobile, respectiv cel obținut de la stat, precum și terenul care a făcut obiectul donației.
împotriva celei din urmă hotărâri reclamanta G.E. a declarat recurs în termen legal, cerând casarea ei și păstrarea sentinței primei instanțe.
Dezvoltând în fapt recursul, reclamanta a criticat ca fiind eronată statuarea instanței de apel referitoare la suficiența semnăturilor donatorilor și acceptării donației de către gratificat pentru a se aprecia că sunt întrunite condițiile de fond și formă ale actului juridic în cauză, ceea ce contravine prevederilor art. 1948 și art. 966 C. civ.
De asemenea, reclamanta a criticat referirile din considerentele deciziei atacate privind îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei ca efect al admiterii cererii de constatare a nulității absolute a contractului de donație.
Recursul este întemeiat.
Soluția dată cauzei în apel este esențial nelegală.
Astfel, nu se poate aprecia asupra intenției de a gratifica numai prin prisma faptului că oferta de donație a fost semnată de donatori și nici asupra validității donației prin simplul fapt al acceptării ofertei, fără a se analiza contextul în care a fost făcută oferta de donație.
Sub acest din urmă aspect prima instanță, spre deosebire de instanța de apel, a examinat probele administrate, concluzionând că oferta de donație a fost făcută numai ca o consecință a demolării abuzive și discreționare de către autoritățile statului a casei autorilor reclamantei și amenințării directe a acestora că nu vor primi locuință din fondul locativ de stat decât dacă vor dona terenul pe care s-a aflat casa.
Instanța de apel nu a stabilit o altă situație de fapt, astfel că împrejurările descrise fac incidente dispozițiile art. 953 C. civ., potrivit cărora consimțământul nu este valabil când este smuls prin violență, definită prin art. 956 C. civ., care arată că este violență totdeauna când, spre a face pe o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raționabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil și prezent.
Pe de altă parte, instanța de apel a ignorat prevederile art. 814 C. civ., potrivit cărora, în cazul acceptării donației prin act autentic posterior, cum este cazul de față, donațiunea nu are efect decât din ziua din care se va fi comunicat donatorului actul de acceptare, comunicare ce, în concret, nu a fost făcută autorilor reclamantei mai înainte de moartea lor.
în fine, instanța de apel a avut în vedere în mod nejustificat o chestiune de inoportunitate (îmbogățirea fără justă cauză) inaplicabilă și ineficientă în condițiile în care a avut de analizat doar valabilitatea donației de la momentul încheierii ei.
încălcând în mod grav dispozițiile legale mai sus examinate, instanța de apel a pronunțat o hotărâre casabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) și al art. 314 C. proc. civ., recursul a fost admis, iar hotărârea instanței de apel a fost casată, fiind păstrată în tot sentința primei instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2024/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2110/2005. Civil → |
|---|
