ICCJ. Decizia nr. 2153/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 21 aprilie 2003, J.G. și J.E. au chemat în judecată, prin acțiune ulterior precizată, pe D.Ș. și D.E. pentru grănițuirea, prin reconstituirea hotarului real, între proprietatea lor identică cu p.t. nr.174 înscrisă în C.F. 1567 Pericei și proprietatea părților, identică cu p.t. nr.173 înscrisă în C.F. 10 nedefinitiv Pericei, terenuri ce sunt limitrofe. Totodată, a solicitat obligarea pârâților să-i restituie în deplină proprietate și posesie, fâșia de teren lată de 25 ml aflată pe întregul traseu a liniei reale de hotar.
Judecătoria Șimleul Transilvaniei prin sentința civilă nr. 1235 din 13 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea și a stabilit hotarul care desparte terenurile în litigiu, pe aliniamentul trasat prin schița de plan aflată la fila 54 dosar. Totodată, a obligat pe pârâți să le restituie reclamanților câtimea de 20 mp de teren, identificată ca fiind a p.t. nr. 174.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 722 din 24 martie 2004, a admis apelul pârâților și modificând sentința, a stabilit linia de hotar conform expertizei judiciare întocmite de S.Z.(f.68-70 dos. fond). A înlăturat dispoziția referitoare la revendicarea câtimei de teren de 20 mp și a respins, ca nefondat, apelul reclamanților, cu motivarea că hotarul despărțitor fixat în apel, este cel real și că împresurările referitoare la câtimea de 20 mp teren nu există.
împotriva acestei decizii reclamanții au declarat apel, invocând nelegalitatea soluției recurate determinată de nesocotirea de către instanțele de fond a hotarului real care rezultă din medalionul (harta) cărții funciare și a faptului ilicit al pârâților prin care au ocupat fără drept, câtimea de 45 mp din terenul învecinat, proprietatea lor privată (a reclamanților).
Recursul este nefondat.
în sens material, dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile art. 584 C. civ., circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție (sau pe cale amiabilă), restabilirea hotarului real ce separă fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.
într-o asemenea acțiune, judecătorul nu are a se pronunța asupra existenței dreptului de proprietate (în întregul său), ci asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate (în partea din litigiu), al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile.
Operațiunile judiciare ale grănițuirii circumscriu identificarea hotarului real, trasarea hotarului și așezarea semnelor de hotar. Identificarea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar, prin examinarea titlurilor de proprietate, ascultarea părților și martorilor și administrarea probelor cu expertize judiciare și cercetarea la fața locului (specifice grănițuirii). Desigur, în regim de carte funciară, medalioanele (hărțile) pot avea relevanță dar numai dacă ele oferă date concludente care pot ușura operațiunea de identificare și reconstituire a hotarului real.
Or, în speță, medalionul de carte funciară este total eliptic cu privire la semnele de hotar, situație în care instanțele de fond, luând în considerare, în mod judicios, că suprafețele celor două fonduri limitrofe sunt, în realitate, mult inferioare celor înscrise în cartea funciară, au recurs la efectuarea unei expertize judiciare ale cărei concluzii (în varianta din apel) sunt confirmate de martorii audiați în proces și chiar de părți. Cum aceste concluzii indică convingător hotarul real care separă fondurile învecinate din litigiu, marcate de expert prin semne materiale vizibile, se constată că hotărârea recurată este la adăpost de criticile formulate de reclamanți. Nu mai puțin, instanța de apel, respectând obiectul firesc al acțiunii, cu temei a conchis că are a se pronunța asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate al reclamanților și nu asupra existenței acestuia (în întregul său), considerent pentru care, legal și temeinic, a fost respins capătul de cerere privind revendicarea.
Așa fiind și întrucât nu au fost constatate motive de casare care pot fi invocate din oficiu recursul a fost respins ca nefondat, cu obligarea recurenților, în temeiul art. 274 C. proc. civ. la restituirea cheltuielilor de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2102/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2142/2005. Civil → |
|---|
