ICCJ. Decizia nr. 2193/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2193
Dosar nr. 25120/1/2005
(nr. vechi 8657/2005)
Şedinţa publică de la 28 februarie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 17 februarie 2004, A.N.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, anularea dispoziţiei nr. 1870/2003 emisă de primar.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că notificarea nr. 719/2001 a fost respinsă deoarece nu s-ar fi depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate, ale calităţii de persoană juridică îndreptăţită iar notificarea nu îndeplineşte condiţiile de formă, lipsind datele de identificare ale imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 340 din 26 aprilie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins contestaţia ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că termenul prevăzut de art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 10/2001 este unul de recomandare, iar nu de decădere.
Nici la Primăria municipiului Bucureşti, nici înaintea instanţei, contestatoarea nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate şi calitatea sa de succesoare în drepturi cu privire la imobilul revendicat, fiind incidente prevederile art. 1169 C. civ.
Apelul declarat de contestatoare a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 595 din 5 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În considerentele deciziei sale, instanţa de apel a arătat că deşi apelantei i-a fost încuviinţată administrarea de dovezi pentru a proba calitatea de persoană juridică îndreptăţită şi dreptul de proprietate aceasta nu a depus la dosar nici un fel de înscrisuri, prin petiţia depusă la 8 februarie 2005 solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Sentinţa a fost considerată ca fiind legală şi temeinică deoarece contestatoarea nu a făcut dovezi cu privire la calitatea sa de succesoare în drepturi a fostei C.M.T.D. şi nici cu privire la dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, ale cărui date de identificare nu au fost indicate.
Împotriva acestei decizii apelanta a declarat recurs, critica, întemeiată în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanţele au făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 întrucât din acest text rezultă că legiuitorul a avut în vedere două categorii de persoane juridice şi anume, pe de o parte, persoanele juridice care şi-au continuat activitatea, ca persoană juridică, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 iar pe de altă parte, persoanele juridice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească se constată că sunt una şi aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau întreruptă. Numai pentru cea de-a doua categorie de persoane juridice este necesară pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.
Prin folosirea sintagmelor „interzisă şi întreruptă” legiuitorul a avut în vedere tocmai dovedirea acestor împrejurări, fapt care nu poate rezulta decât dintr-un act de autoritate. Ori un asemenea act nu a fost niciodată adoptat cu privire la activitatea A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M.. În lipsa unor asemenea dovezi, o hotărâre judecătorească cu privire la stabilirea succesivităţii persoanei ar fi caducă.
Potrivit prevederilor statutului A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M., este una şi aceeaşi persoană juridică cu U.C.C.M.R. înfiinţată în anul 1951.
Potrivit Statutului Model al C.P.M. adoptat în anul 1955, patrimoniul cooperativelor nu putea fi înstrăinat fără plată, or prin HCM nr. 1594/1959 tocmai asta s-a petrecut.
Potrivit Instrucţiunilor de aplicare a HCM nr. 1594/1959 statul a preluat întregul patrimoniu al cooperativelor transformate în întreprinderi ale sfaturilor populare, deci şi partea divizibilă a proprietăţii cooperativelor, reprezentată de părţile sociale aduse de cooperatori, în natură sau în numerar, la intrarea în cooperativă, ca aport la capitalul social.
Această parte a patrimoniului cooperativelor nu a fost restituită membrilor cooperatori, aşa cum era firesc.
Analizând decizia instanţei de apel, prin prisma motivelor de recurs şi în raport de probele administrate în primă instanţă, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin notificarea adresată Primăriei municipiului Bucureşti, A.N.C.M. –U.C.E.C.O.M. a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent cuvenite pentru imobilul cooperativa T.D. ce aparţinea sistemului cooperaţiei meşteşugăreşti şi care era situat, la data transformării în întreprindere de stat, în localitatea Bucureşti.
Conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării notificării, notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
Cerinţa privitoare la identificarea imobilului nu a fost respectată.
Pe de altă parte, în mod corect instanţele au apreciat că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită în condiţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, cooperativa meşteşugărească T.D. a fost, practic, desfiinţată prin HCM nr. 1594/1959 care a constituit baza legală a transformării unor cooperative meşteşugăreşti în unităţi productive de stat. De vreme ce activitatea cooperativei a fost întreruptă, era necesar ca prin hotărâre judecătorească să se constate că persoana juridică ce solicită aplicarea prevederilor legii speciale este aceeaşi persoană cu cea desfiinţată sau interzisă.
Nu se poate susţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile tezei I a art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Faptul că, potrivit art. 1 din Statutul A.N.C.M.-U.C.E.C.O.M., aceasta este succesoarea de drept a U.C.C.M. din România, nu înseamnă că este şi titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, câtă vreme, în condiţiile art. 8 lit. b) şi c) din acelaşi Statut, ea reprezintă interesele organizaţiilor cooperaţiei meşteşugăreşti faţă de organele legislative, executive şi judecătoreşti şi poate sta în justiţie pentru apărarea intereselor organizaţiilor cooperaţiei meşteşugăreşti.
Aşadar, asociaţia are numai un drept de reprezentare a organizaţiilor cooperaţiei meşteşugăreşti, ea nefiind proprietara bunurilor care aparţin fiecărei organizaţii, aspect care rezultă şi din prevederile art. 53 din Statut. Drept urmare, câtă vreme reclamanta şi fiecare organizaţie cooperatistă pe care o reprezintă au patrimonii distincte, continuitatea A.N.C.M.-U.C.E.C.O.M. nu presupune şi continuitatea unei organizaţii cooperatiste, motiv pentru care trebuia să se facă dovada că în privinţa organizaţiei cooperatiste T.D. au fost respectate cerinţele art. 3 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.
Faţă de cele ce preced, Curtea a considerat că instanţa de apel a făcut o aplicare şi interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea A.N.C.M. împotriva deciziei civile nr. 595 din 5 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2197/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2150/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
