ICCJ. Decizia nr. 2317/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2317
Dosar nr. 4105 /200.
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată la data de 28 mai 2002 Tribunalului Mureş, reclamanţii M.A.C. şi M.I. au chemat în judecată pârâţii Statul Român prin Primăria municipiului Târgu-Mureş, SC L. SA, C.A. şi C.C., solicitând ca prin sentinţă să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC L. SA şi pârâţii C. referitor la imobilul situat în Târgu-Mureş; pe cale de consecinţă s-a cerut să se dispună restituirea către reclamanţi a imobilului în litigiu, radiindu-se în cartea funciară dreptul de proprietate al pârâţilor C.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au fost proprietarii cotei de câte ⅓ din imobilul în litigiu, restul de ⅓ moştenindu-l de la tatăl (respectiv soţul) lor, decedat în anul 1992.
Imobilul a fost trecut în proprietatea statului în anul 1983, ca urmare a aplicării dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974 şi ulterior a fost folosit ca locuinţă de protocol de către ultimul prim-secretar al Comitetului judeţean PCR Mureş. După 1989 imobilul a fost închiriat şi apoi vândut, în condiţiile Legii nr. 112/1995, care a fost greşit aplicată, soţilor C., acest contract fiind lovit de nulitate absolută.
S-a mai arătat că reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 însă prin Decizia administrativă această cerere a fost respinsă, recunoscându-li-se doar dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.
Ulterior reclamanţii şi-au completat şi precizat acţiunea, înţelegând să solicite şi anularea acestei dispoziţii a Primarului municipiului Târgu-Mureş (nr. 613 din 24 aprilie 2002).
Prin întâmpinări, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând în principal că:
- imobilul în litigiu nu a constituit locuinţă de protocol ci a fost supus reglementărilor de drept comun (Legea nr. 5/1973), fiind închiriat în mod legal pârâţilor C.;
- vânzarea către aceştia s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, neexistând vreo cauză de nulitate absolută.
Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 691 din 16 decembrie 2002 a respins acţiunea ca nefondată.
Din examinarea probatoriilor administrate, instanţa de fond a stabilit în esenţă că:
- imobilul, care nu a fost locuinţă de protocol, a fost închiriat în anul 1991 pârâţilor C.;
- după apariţia Legii nr. 112/1995 reclamanţii nu şi-au manifestat în nici un fel voinţa de a redobândi bunul, astfel încât s-a procedat la vânzarea către chiriaşi, toată această operaţiune juridică fiind perfect legală şi încheiată cu bună-credinţă;
- în consecinţă, restituirea în natură a imobilului către reclamanţi este juridiceşte imposibilă, ei având dreptul doar la despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamanţi, care au solicitat să li se admită acţiunea, a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară celei a instanţei de fond, prin Decizia civilă nr. 66 din 29 mai 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut în esenţă că instanţele au încălcat prevederile art. 10 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 şi ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, omiţând să observe că imobilul în litigiu a fost folosit „ca reşedinţă pentru foşti demnitari". În consecinţă, el nu putea fi înstrăinat pârâţilor C., actul juridic fiind lovit de nulitate absolută pentru încălcarea interdicţiei legale menţionate.
Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi nu au depus înscrisuri.
Pe parcursul judecării recursului, inclusiv la termenul de la 11 martie 2005, recurenţii-reclamanţi au solicitat să se dispună suspendarea soluţionării cauzei aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la finalizarea irevocabilă a dosarului cu nr. 8012/2004, Judecătoriei Târgu-Mureş.
Examinând cu prioritate acest aspect, care premerge cercetării recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit prevederilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".
Or, în speţă, aceste condiţii nu sunt nici pe departe întrunite.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la data de 29 septembrie 2004, după ce li se respinsese apelul de către Curtea de Apel Târgu-Mureş, reclamanţii au depus pe rolul judecătoriei Târgu-Mureş o acţiune cvasi identică, ce face obiectul dosarului nr. 8012/2004. Solicitarea recurenţilor de a se suspenda judecata recursului până la soluţionarea irevocabilă a unei acţiuni ulterioare practic similare nu are nimic de-a a face cu prevederile art. 244 C. proc. civ. şi nici nu reprezintă un exemplu de exercitare cu bună-credinţă a drepturilor procesuale:
Aşadar, cererea este vădit nefondată şi urmează a fi respinsă.
În ceea ce priveşte recursul, susţinerea esenţială a recurenţilor cu privire la caracterul imobilului de reşedinţă a foştilor demnitari", cu consecinţa interdicţiei înstrăinării lui, nu poate fi primită, fiind contrazisă de probatoriile administrate.
Astfel, din deciziile de preluare a imobilului, fişele locative, contractele şi celelalte înscrisuri rezultă în mod neechivoc că această clădire a fost şi înainte şi după 1989 o locuinţă obişnuită, nefiindu-i schimbată destinaţia în casă de protocol, de oaspeţi sau reşedinţă pentru demnitari şi rămânând tot timpul cu acelaşi regim juridic. Ea a fost înscrisă ca atare în evidenţele locative şi supusă închirierii.
De altfel, din aceleaşi înscrisuri rezultă că imobilul are trei camere, cu o suprafaţă totală de 55 mp, o singură baie (6 mp) şi un WC (2 mp), ceea ce este departe de standardele unei locuinţe de protocol ori a unei reşedinţe de demnitar.
Aflată în circuitul civil general, locuinţa a fost închiriată soţilor C. în anul 1991 (familie cu 2 copii minori) şi vândută acestora în anul 1996, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, în condiţiile în care, până la notificarea din anul 2001, recurenţii-reclamanţi nu au efectuat nici un demers pentru redobândirea bunului.
Se constată aşadar că instanţele au dezlegat în mod corect toate problemele de drept ale pricinii, pronunţând hotărâri legale şi temeinice, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului formulată de reclamanţii-recurenţi M.A.C. şi M.I.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 66 din 29 mai 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2315/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2106/2005. Civil → |
|---|
