ICCJ. Decizia nr. 23/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 25 septembrie 2003 pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud reclamantul U.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru obligarea acestuia la plata de despăgubiri civile de 40.000 lei pentru arestare ilegală; de 50.000 Euro pentru că a fost privat de un proces echitabil neputându-se exprima liber; 50.000 Euro pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 din CEDO în raport de condițiile inumane din arestul I.P.J. Bistrița și privarea de alte drepturi cum ar fi interzicerea corespondenței și vizitele pe perioada arestului, 50.000 Euro pentru menținerea în stare de arest deși nu apăruseră elemente noi care să impună această măsură și 100.000 Euro pentru încălcarea dreptului la imagine și la siguranța persoanei, fiind adus la judecată în haine de penitenciar și fiind cazat în cameră cu deținuți condamnați definitiv.
Acțiunea a fost completată ulterior, pentru perioada condamnării cu încă 40.000 Euro pentru deținerea petentului într-o cameră supraaglomerată, împreună cu un bolnav TBC și pentru interzicerea dreptului de petițiune.
O ultimă precizare de acțiune oral, la 3 noiembrie 2003, a conturat obiectul pretențiilor numai cu privire la arestarea nelegală, lipsirea de apărare și interzicerea corespondenței, cererea fiind motivată în drept pe dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ.
Tribunalul Bistrița Năsăud prin decizia civilă nr. 657/F.2003 a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Tribunalul a reținut în considerentele hotărârii că reclamantul, persoană aflată în stare de arest nu a dovedit că în cauză sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de art. 504 alin. (2) în sensul că față de acesta nu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală nici achitarea sa, cauza pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud nr. 470/P/2002) fiind încă pe rolul instanțelor.
Cât privește petiția referitoare la încălcarea dreptului de corespondență al persoanelor lipsite de libertate s-a arătat că O.U.G. nr. 56/2003 instituie o procedură precisă, plângerea fiind de resortul judecătoriei.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 492/2004 din 2 martie 2004 a respins apelul declarat de petiționar.
S-a reținut că petiționarul a fost trimis în judecată în stare de arest și condamnat de prima instanță pentru infracțiunea de furt și tâlhărie la o pedeapsă privativă de libertate, situație în raport de care nu i se aplică dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen.
împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs criticând soluția pe aspecte de fond. în acest sens a arătat că arestarea s-a făcut de procuror și nu de judecător prin mandatul de arestare încălcându-se Constituția care este legea supremă în stat. A mai arătat că înțelege să se judece nu pentru acțiunea pentru care a chemat Statul în judecată ci pentru încălcarea drepturilor constituționale și a celor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri prin calea de atac a recursului se poate face numai în cazurile expres prevăzute de pct. 1-10.
în recursul formulat reclamantul nu a indicat nici un motiv legal de recurs.
Din contră a precizat că nu mai insistă în acțiunea introductivă formulată împotriva Statului Român ci dorește să se judece pentru încălcarea drepturilor sale constituționale și fundamentale.
Neformulându-se nici o critică precisă la hotărârea atacată instanța urmează să respingă recursul ca nefondat.
Cât privește cererea recurentului referitoare la noul obiect al acțiunii sale este de observat că potrivit regulilor procedurii civile acțiunea nu poate fi modificată decât până la primul termen de judecată și cel târziu până la încheierea dezbaterilor în fond.
Art. 292 referitor la regulile de urmat în instanța de apel, reguli care se aplică și în instanța de recurs în virtutea dispozițiilor art. 316 C. proc. pen, părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță. De altfel în instanța de recurs, conform art. 305 C. proc. civ. nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor.
Ca urmare, pentru pretențiile formulate prin petitul acțiunii introductive întemeiate în drept pe dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ. instanțele au făcut o corectă apreciere a textelor de lege în raport de situația de fapt a cauzei și au respins acțiunea.
Pentru alte pretenții reclamantul urmează să învestească, potrivit legii, instanța competentă.
Urmare considerentelor arătate recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2392/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2335/2005. Civil → |
|---|
