ICCJ. Decizia nr. 2326/2005. Civil
Comentarii |
|
La data de 8 mai 2002 reclamanții C.A.E., ș.a., toți încadrați în muncă la Judecătoria Târgu-Mureș, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Mureș pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați a le restitui sumele de bani încasate prin reținerea procentului de 7 % din salariul lunar, cu titlu de contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate, pe perioada 1 ianuarie 2000-30 martie 2001, cu aplicarea indicelui de devalorizare a monedei naționale la data executării hotărârii pentru aceste sume.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției, în nume propriu și în calitate de reprezentant al pârâtului Tribunalul Mureș, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru cele două părți și a solicitat, pe fond, respingerea acțiunii deoarece reclamanții, cetățeni români cu domiciliul în țară, au dreptul la asistență medicală gratuită dacă fac dovada reținerii în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat cerere de chemare în garanție a C.A.S. Mureș cu motivarea că reținerea contribuției de asigurări de sănătate s-a făcut în baza legii și a contractelor de asigurare încheiate de reclamanți cu casa de asigurare.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 1689 din 5 decembrie 2002, a respins excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a admis acțiunea reclamanților și cererea de chemare în garanție și a obligat pe pârâți și pe chemata în garanție să restituie la fondul de asigurări de sănătate, în procent de 7 % din salariul brut lunar, pe perioada 1 ianuarie 2000-31 martie 2001 cu aplicarea indicelui de inflație.
Soluția Tribunalului a fost menținută de Curtea de Apel Târgu-Mureș, care, prin decizia civilă nr. 356/R din 20 martie 2003, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanți, de pârâtul Ministerul Justiției și de chemata în garanție C.A.S. Mureș.
împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, la data de 20 noiembrie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anulare, susținând că hotărârile judecătorești atacate au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
în dezvoltarea recursului în anulare se arată că din interpretarea prevederilor art. 1,art. 4,art. 52 și art. 55 din Legea nr. 145/1997,art. 99 din Legea nr. 92/1992 și pct. 6/I al Normelor comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligația de contribuție la fondul asigurărilor de sănătate pentru magistrați în Legea nr. 92/1992, deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 și a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, act normativ care, în art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii care au reședință în România, iar în art. 6 sunt prevăzute categoriile exceptate de la plata contribuției.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat ca magistrații și personalul de specialitate să aibă calitatea de asigurat, fără plata contribuției, ar fi menționat-o expres, incluzând printre persoanele exceptate de la plata contribuției și pe magistrați, respectiv personalul auxiliar de specialitate, și cum nu a făcut o atare mențiune, se deduce intenția că și această categorie nu poate fi scutită de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998 sunt supuși în mod obligatoriu asigurării cetățenii români cu domiciliul în țară, cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România, alin. (2) al articolului citat prevăzând obligativitatea ca asigurații să plătească lunar o contribuție pentru asigurări de sănătate.
Art. 6 din același act normativ enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuției și anume: copiii și tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenți sau ucenici și dacă nu realizează venituri din muncă; persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află în îngrijirea familiei; soțul, soția, părinții și bunicii, fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 și art. 2 din Legea nr. 42/1990, dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de lege, precum și cele provenite din pensii.
în art. 55 din Legea nr. 145/1997 au fost stabilite categoriile de persoane, care, sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuției pentru asigurările de sănătate și anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1995.
Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul, soția, copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază, în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de guvern.
La pct. 6/I al Normelor Comune nr. 318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate.
Din interpretarea dispozițiilor legale citate rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. De altfel, legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistrați în Legea nr. 92/1992 deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 și a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.
Reclamanții au încheiat contracte cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care au cunoscut faptul că în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997 angajatul avea obligația de a le reține și vira contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege.
Față de cele ce preced, recursul în anulare a fost admis, au fost casate hotărârile date în cauză, iar pe fond, au fost respinse acțiunea și cererea de chemare în garanție.
← ICCJ. Decizia nr. 2322/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2149/2005. Civil → |
---|