ICCJ. Decizia nr. 2375/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 8072 din 30 septembrie 2003, Judecătoria Brașov a admis acțiunea formulată de reclamantul D.N., în contradictoriu cu pârâta Asociația de proprietari B. Brașov și a fost obligată pârâta la recalcularea sumelor de bani datorate de reclamant cu titlu de contribuție la cheltuielile comune de întreținere pentru perioada octombrie 2001 - ianuarie 2002, prin diminuarea debitelor aferente acestei perioade, conform raportului de expertiză efectuat de expertul tehnic P.V.
Pretenția reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de câte 100.000 lei pentru fiecare zi de întârziere a fost respinsă, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 3.263.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâta, încălcând dispozițiile H.G. nr. 1275/2000, privitoare la modul de repartizare a cheltuielilor pentru consumul de apă și pentru canalizare, greșit pentru reclamant a făcut calculul consumului de apă în raport cu facturile emise de către RA C.A. și RA T. și nu în sistem paușal.
Pe baza acestui calcul, s-a stabilit obligația reclamantului de plată a sumei de 12.740.349 lei, cu mult peste consumul efectiv stabilit de expert.
Se mai reține, că cererea privitoare la daunele cominatorii nu este întemeiată, în raport cu art. 5803alin. (1) C. proc. civ.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 6 din 8 ianuarie 2004, a respins apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri, reținând, în esență, că la instanța de fond nu a fost încălcat dreptul de apărare al pârâtei și că pentru stabilirea cuantumului sumelor datorate de reclamant sunt aplicabile dispozițiile art. 71 alin. (2) din H.G. nr. 1275/2000, care prevăd că se determină consumul în sistem paușal.
Reține instanța, că în lipsa unei hotărâri a adunării generale care să stabilească modul de citire, repartizare, defalcare, a consumurilor și modul de încasare și efectuare a plăților, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 75 din H.G. nr. 1275/2001, iar cererea pârâtei apelante pentru obligarea intimatului la plata cheltuielilor de întreținere restante este formulată direct în apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, care făcând ample referiri la unele contradicții din hotărârea atacată, între consemnările de la pg. 5 și cele de la pg. 6, susține că, deoarece la data de 2 noiembrie 2000 a fost adoptată hotărârea adunării generale, reclamantul datorează suma stabilită de pârâtă, că expertul nu a putut demonstra ilegalitatea contorizărilor și că reclamantul putea doar să atace hotărârea Adunării generale a Asociației de proprietari B. Brașov.
Recursul este inadmisibil.
Art. 2821C. proc. civ., anterior modificării prin art. 1 pct. 4 din Legea nr. 195/2004, avea următorul conținut "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principială privind pensii de întreținere, obligații de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, acțiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asiguratorii, precum și în alte cazuri prevăzute de lege".
Potrivit textului citat, hotărârile date în cererile privind obligația de plată a unei sume de bani în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv nu erau supuse apelului, iar sintagma "cereri privind obligația de plată a unei sume de bani" se referă la toate acțiunile privitoare la obligația de plată a unei sume de bani, indiferent de modul de formulare a acțiunii și de partea obligată la plată.
Or, în prezenta cauză, reclamantul, nemulțumit de stabilirea cuantumului sumei care face obiectul obligației sale de plată a cheltuielilor de întreținere, prin acțiunea formulată pe cale principială a urmărit ca instanța să stabilească modul de calcul a sumei datorate și să determine întinderea obligației sale de plată.
De aceea, cererea privind obligația reclamantului de plată a sumei de bani datorată de acesta pârâtei cu titlu de contribuție la cheltuielile comune de întreținere, stabilite de pârâtă la suma de 12.740.349 lei, iar de expert la suma de 1.368.929 lei, se încadrează în cererile prevăzute de art. 2821C. proc. civ., iar hotărârea pronunțată de instanța de fond era supusă numai recursului.
Greșeala curții de apel de a califica drept apel calea de atac folosită de pârâtă, nu îi deschide acesteia calea unui nou recurs, deoarece căile de atac sunt stabilite de lege și nu de judecător, iar prin exercitarea de către curtea de apel a controlului judiciar asupra hotărârii pronunțate de judecătorie, dreptul pârâtei la exercițiul singurei căi de atac prevăzută de lege s-a stins, neputând fi declarat un nou recurs doar pentru faptul calificării greșite a căii de atac folosite inițial.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâtă a fost respins, fără a fi analizate criticile care privesc fondul litigiului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2396/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2392/2005. Civil → |
|---|
