ICCJ. Decizia nr. 2322/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 16 iulie 2002, contestatorul K.I. a solicitat anularea dispoziției nr. 615 din 4 iulie 2002 emisă de Primarul municipiului Bistrița și a se dispune restituirea în natură a terenului de 40 mp situat în intravilanul Municipiului Bistrița, înscris în C.F. nr. 8124, nr. top 3111/25/2/2/2.
în motivarea cererii, contestatorul a arătat că nu sunt întemeiate argumentele invocate în dispoziția prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a terenului. Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, intră sub incidența acesteia cererile referitoare la terenurile a căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar și Legea nr. 1/2000 și terenul este liber, deși s-a susținut că ar fi ocupat de un garaj care este însă demolabil și restul de 26 mp, fiind spațiul verde al unui bloc, nu poate fi utilizat.
Prin sentința civilă nr. 669 din 4 decembrie 2002, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins ca neîntemeiată cererea în anularea dispoziției nr. 615 din 4 iulie 2002 emisă de Primarul Municipiului Bistrița, pe care a menținut-o în întregime.
S-a reținut în considerentele sentinței existența unui litigiu anterior privind terenul pretins prin prezenta contestație. Astfel, prin hotărârea nr. 617 din 17 august 2000 a Comisiei județene Bistrița-Năsăud de aplicare a Legii nr. 18/1991 i s-a reconstituit contestatorului dreptul de proprietate asupra terenului de 260 mp și anume pentru 220 mp restituirea efectivă și pentru 40 mp acordarea despăgubirilor cuvenite.
Hotărârea menționată a fost atacată cu plângere de Comisia municipală Bistrița de aplicare a Legii nr. 18/1991, solicitând anularea ei parțială și invalidarea înscrierii în anexa nr. 39 a terenului de 40 mp, iar plângerea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 6590 din 21 noiembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Bistrița, soluție confirmată de Tribunalul Bistrița-Năsăud prin decizia civilă nr. 118/A din 27 februarie 2001.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că nu este întemeiată cererea contestatorului pentru anularea dispoziției primarului, situația juridică a terenului fiind rezolvată prin litigiu avut anterior.
împotriva sentinței civile nr. 669 din 4 decembrie 2002, contestatorul a declarat apel, susținând că terenul este liber, neafectat de nici o construcție sau alte utilități publice, garajul aflat pe teren este o construcție provizorie, deci poate fi restituit în natură.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 79 din 12 mai 2003, a admis apelul declarat de contestator, a schimbat sentința atacată, în sensul admiterii contestației formulate și în consecință a anulat dispoziția nr. 615 din 4 iulie 2002 emisă de Primarul Municipiului Bistrița și a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului situat în Bistrița, în suprafață de 40 mp, înscris în C.F. 8124 Bistrița, nr. top.3111/25/2/2/2, condiționat de restituirea despăgubirilor achitate la trecerea în proprietatea statului.
în justificarea soluției, instanța de apel a reținut că, întrucât la data adoptării Legii nr. 10/2001 terenul în litigiu nu a fost restituit în natură și preluarea lui de către stat s-a făcut prin expropriere, sunt incidente prevederile speciale cuprinse în art. 10 alin. (3) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Terenul fiind ocupat de o construcție provizorie, garajul aparținând unei persoane fizice, iar o parte constituie spațiul verde aferent unui bloc de locuințe, despre care nu se poate considera că este necesar în scopul bunei utilizări a imobilului, s-a conchis că se impune restituirea în natură a terenului în suprafață de 40 mp, condiționată de restituirea despăgubirilor achitate în momentul trecerii în proprietatea statului.
Primăria Municipiului Bistrița a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând admiterea lui, modificarea deciziei, în sensul respingerii ca nefondat a apelului contestatorului, cu menținerea sentinței pronunțate în prima instanță.
în motivarea recursului se arată că intimatul nu a atacat în instanță hotărârea nr. 617 din 17 august 2000 a comisiei județene, prin care s-a stabilit acordarea de despăgubiri pentru terenul de 40 mp, situația juridică a acestui teren s-a definitivat pe prevederile Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, așadar nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, invocate de intimat.
Terenul în litigiu aparține domeniului public, restituirea în natură ar împiedica accesul la blocul de locuințe și pe teren se află o conductă de gaz care deservește blocul și casele învecinate, iar potrivit art. 10 alin. (1) și (2) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a terenurilor libere trebuie să se facă cu respectarea documentațiilor de urbanism legal aprobate, care asigură buna utilizare a construcțiilor existente.
Recursul declarat de Primăria Municipiului Bistrița este întemeiat.
Intimatul contestator a invocat ca temei al preluării abuzive de către stat a terenului în suprafață de 40 mp situat în Bistrița, Decretul nr. 422/1979, susținând că la acea dată tatăl său K.E.(A.) era proprietarul terenului expropriat.
Din anexele care însoțesc decretul evocat, cuprinzând numele persoanelor expropriate, domiciliul lor, locul situării terenului vizat de expropriere și suprafața expropriată, existente la dosarul cauzei, nu rezultă că tatăl intimatului figura cu teren, numele lui nu este menționat. Este înscrisă însă în anexă, cu teren pe str. P., locul unde se află terenul în litigiu, numita V.E., cu suprafața de 63,40 mp.
Aceasta pentru că, la data adoptării decretului, 7 decembrie 1979, tatăl intimatului vânduse deja casa și anexe cumpărătoarei V.E. , care s-a intabulat cu încheierea nr. 399/1978 în C.F. nr. 5023 Bistrița, cu nr. top 3111/25/2, sub B3 și în aceeași carte funciară, prin aceeași încheiere s-a intabulat Statul Român asupra terenului aferent construcțiilor dobândite de V.E., iar pentru diferența de teren s-a intabulat CAP Bistrița, sub B2 cu încheierea nr. 77-78/1978, suprafața totală fiind 800 mp (fila 30 dosarul instanței de fond).
Așadar, autorul intimatului nu era proprietarul terenului la data exproprierii, nu de la el s-a preluat terenul și în această situație intimatul nu se poate prevala de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, pentru a obține restituirea în natură a terenului pretins.
De altfel, intimatului i s-au acordat despăgubiri pentru suprafața aflată în litigiu prin hotărârea nr. 617 din 17 august 2000 a Comisiei județene Bistrița -Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, hotărâre pe care acesta nu a contestat-o, plângere împotriva ei formulând doar Comisia Municipiului Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor finalizată prin sentința civilă nr. 6590/2000 a Judecătoriei Bistrița.
Se conchide, pentru considerentele expuse, că recursul este întemeiat, ceea ce face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs invocate, și în consecință se va admite recursul, se va casa decizia pronunțată în apel și se va respinge ca nefondat apelul intimatului cu menținerea sentinței instanței de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2335/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2326/2005. Civil → |
|---|
