ICCJ. Decizia nr. 2399/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 19 septembrie 2003 la Judecătoria Buzău H.S.R. a chemat în judecată Primăria municipiului Buzău, R.A.M. Buzău și pe N.A., S.V. și Ș.M., solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie parte din imobilul situat în Buzău, compusă din cinci camere, hol și terenul aferent în suprafață de 170,07 mp.
Ulterior, reclamanta și-a completat acțiunea solicitând și constatarea nulității absolute a contractelor de închiriere încheiate între R.A.M. Buzău și cei trei pârâți persoane fizice, fiind introduși în cauză în calitate de pârâți și ceilalți membri ai familiilor acestora.
Prin sentința civilă nr. 6464 din 15 decembrie 2003 a Judecătoriei Buzău a fost respinsă acțiunea astfel cum a fost formulată avându-se în vedere că prin dispoziția nr. 300 din 19 august 2003 emisă de Primarul municipiului Buzău a fost restituită reclamantei și partea din imobil cu privire la care a solicitat revendicarea.
Referitor la cele trei contracte de închiriere, a căror nulitate absolută s-a solicitat a se constata, s-a reținut că acestea au fost încheiate anterior emiterii deciziei la care s-a făcut referire și că nu există motive de nulitate absolută, cum s-a cerut, respectiv lipsa consimțământului.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 948 din 30 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.
S-a avut în vedere de asemenea că nu subzistă în cauză lipsa consimțământului proprietarului la încheierea contractelor de închiriere în anul 2001, dată la care nu i se recunoscuse reclamantei calitatea de proprietar, precum și incidența în cauză a prevederilor art. 13 din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de față, prin care a solicitat să se constate că cele trei contracte de închiriere în litigiu sunt lovite de nulitate absolută, existând autoritate de lucru judecat și cu privire la preluarea abuzivă a imobilului de către stat, caz în care chiriașii nu beneficiază de protecție. Se susține nulitatea pe temeiul lipsei consimțământului său, proprietarul, potrivit art. 498 C. civ.
Recursul nu este întemeiat.
Instanțele de apel, ca și instanțele de fond de altfel au reținut corect că cererea vizând revendicarea părții din imobil, redată în cuprinsul acțiunii de către reclamantă, a rămas fără obiect, întrucât prin decizia nr. 300 emisă după introducerea acțiunii, i-a fost restituită celei în cauză și cealaltă parte din imobilul în litigiu ce excedea soluției adoptată prin sentința civilă nr. 6205/2000 a Judecătoriei Bacău, investită prin strămutare.
Pentru această parte din imobil, restituită în condițiile Legii nr. 10/2001 pârâtei S.V., Ș.M. și N.A. au încheiat cu R.A.M. Buzău contractele de închiriere nr. 283 din 2 august 2001, 84 din 9 iulie 2001 și 219 din 25 iulie 2001. Decizia de restituire la care s-a făcut referire a fost emisă la 19 august 2003.
Rezultă cu evidență că la data întocmirii celor trei contracte de închiriere reclamanta nu figura drept proprietară a imobilului, astfel că nu se poate reține drept cauză de nulitate absolută lipsa consimțământului recurentei. în adevăr, art. 948 C. civ. prevede între condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții consimțământul valabil al părții ce se obligă.
La data încheierii contractelor de închiriere avea calitatea necontestată de locator Primăria Orașului Buzău, care prin reprezentant și-a exprimat acordul pentru prezentarea convențiilor.
Prin urmare, nu este de primit recursul de față, ce se întemeiază tocmai pe lipsa acestei condiții esențiale pentru validitatea convențiilor.
Tot astfel, nu este de primit nici susținerea ce are în vedere lipsa oricărei protecții a chiriașilor ocupanți ai unor spații fără titlu valabil.
Și aceasta, pentru că art. 13 din Legea nr. 112/1995, care face trimitere expresă la O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinație de locuințe, se referă la toate imobilele restituite prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege, fără nici o destinație în legătură cu valabilitatea titlului de preluare a imobilelor de către stat.
Așa fiind, recursul de față a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2355/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2404/2005. Civil → |
|---|
