ICCJ. Decizia nr. 2554/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea introdusă la data de 5 iunie 2003 reclamantul P.I. a solicitat instanței să constate nulitatea absolută, parțială, a contractului autentic de vânzare cumpărare nr. 559 din 2 noiembrie 1999 prin care pârâtul P.C. a vândut celuilalt pârât R.A.M. un teren arabil în suprafață de 2961,02 mp situat în intravilanul satului Robești, comuna Câieni.
Sancțiunea nulității a fost cerută în principal pentru cauză ilicită susținându-se că pârâții au încheiat contractul în scopul de a ocupa fără drept din proprietatea reclamantului suprafața de 566 mp, întrucât lățimea la stradă a terenului vândut era de 42 mp și nu de 47,39 m cum s-a trecut cu rea-credință în actul atacat; în subsidiar nulitatea contractului a fost solicitată pentru eroare, asupra bunului înstrăinat (cumpărătorul având reprezentarea că terenul proprietatea vânzătorului are suprafața de 2961,02, deși în realitate aceasta era doar de 2395 mp) ori asupra dimensiunilor acestuia (lățimea reală la stradă fiind aceea arătată anterior).
în drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 948 și art. 968 C. civ., despre cauza licită, condiție esențială pentru validitatea convențiilor.
Prin încheierea din ședința publică de la 9 iunie 2003 s-a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de tatăl reclamantului P.E. care a invocat calitatea de coproprietar în indiviziune asupra terenului în litigiu în suprafață de 566 mp.
în cauză s-au administrat dovezi cu înscrisuri, contract de vânzare-cumpărare 559/1999, schița terenului, certificat de rol, hotărâri judecătorești date în litigiile dintre părți cu privire la același imobil și martorii L.I., S.A., D.M. și C.D., fiind efectuată și expertiză tehnică de ing. expert ....
Prin sentința civilă nr. 873 din 20 septembrie 2003 Judecătoria Brezoi a respins ca nefondată acțiunea, fiind omisă soluționarea cererii de intervenție.
Apelul declarat de reclamant, la care a aderat și intervenientul, a fost admis de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia civilă nr. 376/A din 27 februarie 2004, a anulat sentința pentru nemotivare în fapt și în drept, obligație imperativă prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și în consecință; în rejudecare pe fondul cauzei a respins ca neîntemeiată acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că nu au fost dovedite în cauză elemente de fapt care să ateste că încheierea actului juridic este fondată pe reaua-credință a părților contractante. Pârâtul R.A.M. a cumpărat de la celălalt pârât P.C., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 559 din 2 noiembrie 1999 suprafața de teren de 2961,02 mp pe care vânzătorul o avea în stăpânire prin înzestrare de la părinții săi, regăsindu-se ca atare în evidențe la rd agricol la Primăria Câineni, teren punct "baltă", (identic cu Ostrov) în suprafață de 0,36 ha (registru agricol 59-60). Forma și dimensiunile terenului în suprafață de 2961,02 mp sunt în conformitate cu schița anexă la acest contract de vânzare-cumpărare cu nr. cadastral 3, evidențiat la O.J.C.G.C. Vâlcea și înregistrat sub nr. 8276 din 22 septembrie 1999 respectiv: L = 62,4 m, l = 47,39 m, L = 47,53 m.
Aceleași dimensiuni au fost regăsite în teren și prin expertiza tehnică efectuate în cauză.
Contractul de vânzare cumpărare 559/1999 a devenit comun și reclamantului în cadrul acțiunii anterioare în revendicare imobiliară soluționată irevocabil în favoarea pârâtului R.M.A. prin decizia civilă nr. 389/R din 6 martie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.
Cu privire la motivul subsidiar de nulitate s-a reținut că eroarea asupra obiectului contractului nu este dovedită în cauză deoarece cumpărătorul a avut o reprezentare exactă, conformă cu realitatea, asupra terenului dobândit în proprietate în raport cu acte de identificare arătate în cuprinsul contractului și anexele la acesta în plus, s-a argumentat că cererea asupra dimensiunilor fondului funciar nu poate fi invocată, sub sancțiunea lipsei de interes în caz contrar decât de cumpărătorul bunului imobil în cauză.
Ca atare, Curtea a concluzionat că în situația în speță, privind vânzarea terenului altuia, acțiunea în anulare, pentru cauza ilicită sau eroare, intentată de pretinsul proprietar este nefondată.
împotriva soluției în apel s-a declarat recurs de către reclamant și intervenientul în interes propriu invocându-se motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. cu solicitarea, în principal, de a fi casată decizia cu trimitere spre rejudecare pentru încălcarea dispozițiilor art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., iar în subsidiar, modificarea acestuia în sensul admiterii cererilor privind constatarea nulității absolute, parțiale, a contractului de vânzare-cumpărare 559/1999.
Recursul este nefondat.
Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat contractul știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, ascunzând intenția de a aduce altuia o pagubă.
Numai în aceste condiții actul juridic este fondat pe o cauză ilicită sau frauda având va numitor comun reaua-credință a părților.
în lipsa acestor împrejurări nulitatea contractului nu se justifică.
Art. 297 alin. (1) C. proc. civ. impune anularea sentinței și evocarea fondului cauzei numai în situațiile în care prima instanță a respins sau anulat cererea de chemare în judecată fără să intre în cercetarea fondului.
Dacă "recercetarea fondului" nu se datorează admiterii unei excepții procesuale, ci nerealizării de loc a cererii, cum a fost cazul cu intervenția în speță, practica judiciară a decis că și în această situație sentința va putea fi anulată după ce instanța de apel a reținut pricina pentru evocarea fondului cererii canalizate în primă instanță în cauza acestei soluții se impune și pentru faptul că cererea de intervenție în interes propriu are același obiect cu acțiunea principală iar aceasta din urmă a fost judecată în fond de prima instanță, anularea sa fiind dispusă în apel pentru motivele de procedură prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ.
Ca atare, cazul de casare cu trimitere întemeiat pe dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motivat de încălcarea în apel a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. este nefondat.
Cu referire la cazul de motivare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocat de recurenți cu motivarea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra declarațiilor martorilor D.M. și M.M. precum și a schiței și contractelor de încheiere a terenului în litigiu, sunt de arătat următoarele:
Pentru a putea dispune modificarea hotărârii în temeiul acestui caz se cer a fi îndeplinite cumulativ două condiții: a) instanța nu s-a pronunțat asupra dovezii administrate și b) dovada administrată era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul că dacă le-ar fi avut în vedere, instanța ar fi reținut o altă situație de fapt și ar fi pronunțat altă soluție.
Probele amintite, administrate în cauză, cu privire la care instanța de apel a omis să se pronunțe nu constituie acte de proprietate și se referă la operațiuni administrative ce au avut loc cu ocazia preluării în folosință a terenurilor de E. Vîlcea anterior anului 1989; restituirea ulterioară a terenurilor după anul 1992 s-a făcut pentru suprafețe mai mari datorită lucrărilor de umplere cu pământ efectuate între timp; aceste înscrisuri omit a menționa printre proprietari denumită T.A. fiind apreciate ca lipsite de semnificație juridică în cadrul acțiunii anterioare în revendicare imobiliară incluzând în suprafața de teren în litigiu.
Drept urmare instanța de apel a procedat corect la rejudecarea cauzei în fond, după anularea sentinței, iar soluția adoptată privind respingerea acțiunii și a cererii de intervenție este justificată, nefiind întrunite cerințele legale invocate pentru constatarea nulității absolute a contractului autentic de vânzare-cumpărare 559/1999.
în consecință, recursul declarat de reclamant și intervenienții în interes propriu împotriva deciziei civile nr. 376/A din 27 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, a fost respins ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2451/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2517/2005. Civil → |
|---|
