ICCJ. Decizia nr. 2571/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 664 din 27 iunie 2003, Tribunalul Cluj a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Cluj împotriva pârâților A.V.I.S. și A.S. A respins cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenientul Ministerul Apărării Naționale și a obligat reclamantul și intervenientul în solidar să plătească reclamanților cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să se constate că imobilul situat în Cluj Napoca, face parte din domeniul public al statului și se află în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
Ministerul Apărării a formulat o cerere de intervenție accesorie, în interesul reclamantului.
Din probele dosarului a rezultat că imobilul a constituit proprietatea tabulară a lui A.V. și a soției acestuia, P.L., fiind naționalizat conform Decretului nr. 92/1950. Dreptul de proprietate al statului a fost intabulat la data de 19 noiembrie 1957.
Prin decizia civilă nr. 83 din 18 aprilie 2001, irevocabilă prin decizia nr. 538 din 12 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de pârâții din prezenta cauză în contradictoriu cu Statul Român și a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, iar statul a fost obligat să le recunoască dreptul de proprietate.
Pârâții și-au intabulat dreptul de proprietate astfel obținut.
Tribunalul a mai reținut că acțiunea în constatare are caracter subsidiar, reclamantul putându-și valorifica pretențiile pe calea unei acțiuni în realizarea dreptului.
Pentru aceleași considerente a fost respinsă și cererea de intervenție accesorie.
Apelurile declarate de reclamant și intervenient au fost admise prin decizia civilă nr. 29/A din 12 ianuarie 2004 a Curții de Apel Cluj, care a anulat sentința, iar pe fond, a respins acțiunea ca nefondată. A respins și cererea de intervenție accesorie și a obligat apelanții în solidar la cheltuieli de judecată către pârâți.
Curtea de Apel a reținut că cererea de chemare în judecată cuprindea mai multe petite ce vizau constatarea că imobilul face parte din domeniul public al statului, rectificarea cărții funciare și restabilirea situației anterioare de C.F., precum și intabularea dreptului de administrare al Ministerului Apărării Naționale.
Respingând întreaga acțiune ca inadmisibilă, instanța de fond a pronunțat o soluție ce intră sub incidența art. 297 C. proc. civ.
S-a reținut, astfel, că petitul prin care se solicită constatarea unei stări de fapt, este inadmisibil, raportat la dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
în ceea ce privește restul petitelor, acțiunea reclamantului este neîntemeiată deoarece pârâții sunt proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, conform hotărârii judecătorești, opozabilă reclamantului și care a dobândit putere de lucru judecat.
Au fost înlăturate criticile apelanților referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dat fiind faptul că acțiunea în revendicare a fost promovată de pârâți anterior intrării în vigoare a legii speciale.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și intervenientul accesoriu.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a arătat că decizia atacată este nelegală. Se susține, în esență, că titlul pârâților nu îi este opozabil deoarece în procesul ce a avut ca obiect acțiunea în revendicare statul nu a fost reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ci de Municipiul Cluj-Napoca.
De asemenea, decizia a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998 care statuează că bunurile din domeniul public sunt inalienabile.
Pentru aceste motive, titlul în baza căruia pârâții și-au intabulat dreptul de proprietate nu poate fi considerat valabil, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 34 din Legea nr. 115/1938 .
Recursul intervenientului preia, practic, toate criticile formulate de reclamant, întemeindu-se tot pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Se arată, în plus, că statul era proprietar pe 1 din imobil, deoarece a plătit despăgubiri, conform Legii nr. 112/1995, numitei C.E.
Recursurile nu sunt fondate.
Prin decizia civilă nr. 93 din 18 aprilie 2001, irevocabilă prin decizia nr. 538 din 12 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, Curtea de Apel Cluj a constatat că imobilul în litigiu a trecut fără titlu în proprietatea statului, pe care l-a obligat să recunoască pârâților din prezenta cauză dreptul de proprietate. Decizia a fost pronunțată în contradictoriu cu statul român, reprezentat de Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca.
Recurentele pretind că această hotărâre nu le este opozabilă deoarece Statul Român nu a fost reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Critica nu este întemeiată deoarece parte în litigiu a fost Statul Român, ca titular al dreptului de proprietate tabulară la acea dată. Indiferent de persoana juridică care a asigurat reprezentarea în proces, în cadrul litigiului cu care au fost investite, instanțele de judecată erau obligate să facă o singură analiză, și anume legalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului.
Atâta timp cât o astfel de analiză a fost realizată în contradictoriu cu cel ce se pretindea titular al dreptului de proprietate, hotărârea judecătorească irevocabilă, prin efectul său substanțial, îi este opozabilă.
Se mai arată că decizia atacată este nelegală deoarece a nesocotit dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998.
Și din acest punct de vedere instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, deoarece textul invocat se aplică doar unui drept de proprietate publică actual. Or, la data la care decizia a fost pronunțată, statul pierduse deja dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Pentru aceleași considerente, nu poate fi primită nici critica referitoare la interpretarea eronată a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 115/1938.
Trebuie remarcat că, deși recurentele formulează și dezvoltă mai multe critici prin care se tinde a se demonstra că hotărârea atacată a încălcat mai multe dispoziții legale în vigoare, în realitate ele vizează un singur aspect, și anume faptul că decizia nr. 93/2001 a Curții de Apel Cluj nu este opozabilă statului.
Intervenientul mai arată că decizia este nelegală, întrucât statul a dobândit dreptul de proprietate asupra a 1 din imobil pentru care a plătit unei terțe persoane despăgubiri, conform Legii nr. 112/1995.
Nici această susținere nu este întemeiată, deoarece operațiunea juridică invocată nu reprezintă un mod de transmitere a proprietății. De altfel, această apărare, nesusținută de nici unul din actele dosarului, a fost făcută pentru prima dată în recurs.
Pentru toate cele mai sus arătate, recursurile declarate au fost privite ca nefondate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. au fost respinse ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2673/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2520/2005. Civil → |
|---|
