ICCJ. Decizia nr. 2648/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2648
Dosar nr. 12045/1/2005
Dosar nr. 2916/2005
Şedinţa publică din 13 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 788 din 1 februarie 2002, la Tribunalul Severin, reclamanţii Ş.G., S.A., C.C., O.M., N.B., Z.W.B., S.I. şi F.A. au chemat în judecată pârâţii SC R. SA Reşiţa şi Prefectura Caraş-Severin, pentru a se constata că reclamanţii sunt coproprietari, urmaşi ai coproprietarilor construcţiei din imobilul înscris în C.F. Berzovia, nr.top 1225/b/1, moară de apă ccc 369 cu teren de 5280 mp (extras C.F. ), să se constate că imobilul de la pct. 11 a fost naţionalizat, conform Legii nr. 119/1948 şi trecut în proprietatea Statului Român (extras C.F. ), să se constate că după 1990 imobilul a trecut în proprietatea R. SA Reşiţa şi apoi a C. SA Reşiţa, să se pronunţe o hotărâre prin care imobilul să fie restituit în natură, reclamanţilor, la nevoie prin partaj, cu obligarea lor la sulta corespunzătoare faţă de pârâtul îndreptăţit şi să fie obligat la cheltuieli de judecată pârâtul care se opune.
La data de 19 iunie 2002, reclamanţii şi-au precizat acţiunea chemând în judecată pe pârâţii SC C. SA Reşiţa, Prefectura Caraş Severin şi D.T., solicitând să se constate că imobilul a fost naţionalizat conform Legii nr. 119/1948 şi trecut în proprietatea Statului Român; să se constate că după 1990 imobilul a trecut în proprietatea R. SA, apoi a C. SA; să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare din 9 septembrie 2001 şi, respectiv 17 aprilie 2002, prin care imobilul a fost vândut de C. SA lui D.T., după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, să se pronunţe o hotărâre prin care să se stabilească dreptul de coproprietate asupra a 65/114 părţi în favoarea reclamanţilor şi de 49/114 părţi în favoarea Statului Român şi să se dispună intabularea în C.F. conform celor de mai sus.
Prin cererea reconvenţională pârâta SC C. SA a solicitat obligarea reclamanţilor la plata despăgubirilor în sumă de 140.000.000 lei în cazul admiterii acţiunii principale.
Prin sentinţa civilă nr. 1768 din 18 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, s-a respins acţiunea reclamanţilor şi cererea reconvenţională.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Caraş-Severin a reţinut că acţiunea nu este formulată de persoana îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, şi, drept urmare, reclamanţii nu au calitate procesuală activă; pe cale de consecinţă, s-a respins şi acţiunea reconvenţională a SC C. SA Reşiţa.
Reclamanţii au declarat apel împotriva acestei sentinţe.
Prin Decizia civilă nr. 13 din 12 februarie 2003, Curtea de Apel Timişoara, a admis apelul reclamanţilor şi a desfiinţat sentinţa, reţinând cauza spre judecare.
Din considerentele deciziei sus amintite a rezultat că litigiu a fost soluţionat numai în ceea ce priveşte excepţia formulată de pârâţi cu privire la lipsa de calitate procesuală activă a reclamanţilor pentru a solicita retrocedarea imobilului înscris în C.F. Berzovia, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut că, prin actele de stare civilă depuse la dosar şi prin certificatele de moştenitor, reclamanţii au dovedit calitatea procesuală activă, deci calitatea lor de moştenitori ai persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 79 din 28 mai 2003, a respins în fond apelul reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA, Prefectura judeţului Caraş Severin, A.P.A.P.S. şi D.T. şi a respins acţiunea reclamanţilor ca nefondată.
Instanţa de apel a reţinut că SC C. SA a devenit proprietara morii pe care o avea în administrare, deoarece a cumpărat de la F.P.S. (actualul A.P.A.P.S.) întregul pachet de acţiuni, iar contractul de privatizare prin vânzare de acţiuni a fost ilegal încheiat şi nu a fost anulat.
Altfel spus, s-a concluzionat că este legal contractul de vânzare-cumpărare nr. 43/2002, prin care imobilul a fost vândut de către SC C. SA lui D.T., neputându-se reţine o eventuală rea credinţă a vânzătorului sau cumpărătorului.
În atare situaţie, reclamanţii, ca succesori ai coproprietarilor morii, nu pot beneficia în temeiul Legii nr. 10/2001 decât de despăgubiri din partea A.P.A.P.S. căreia SC C. SA trebuie să îi transmită spre soluţionare notificarea ce le-a fost adresată.
Împotriva deciziei nr. 13 din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a admis apelul reclamanţilor şi s-a reţinut cauza spre judecare a declarat recurs pârâta SC C. SA, iar reclamanţii au declarat recurs împotriva deciziei nr. 78 din 28 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a respins în fond apelul declarat de reclamanţi.
Prin Decizia civilă nr. 2641 din 31 martie 2004, pronunţată în dosarul nr.4102/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a admis recursurile declarate de Ş.G., S.A., C.C., O.M., N.B., Z.W.B., S.I. şi F.A. şi SC C. SA.
A casat Decizia nr. 13 din 12 februarie 2003 şi Decizia nr. 79 din 28 mai 2003, ambele pronunţate de Curtea de Apel Timişoara şi a fost trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului formulat de reclamanţi.
În considerentele acestei decizii de casare se arată următoarele:
Instanţa de apel a respins pe fond apelul reclamanţilor şi ca nefondată acţiunea introductivă, fără a analiza o serie de aspecte vizând valabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, moară de apă cu instalaţii şi terenul în suprafaţă de 5280 mp, precum şi cu privire la condiţiile în care s-a efectuat procesul de privatizare.
Astfel, instanţa nu a lămurit aspectele invocate de reclamanţi cu privire la stabilirea dreptului de coproprietate asupra cotelor de părţi 65/114 în favoarea lor şi de 49/114 părţi în favoarea Statului Român.
Instanţa nu s-a pronunţat asupra imobilului în care a trecut în proprietatea statului şi nu a analizat înscrisurile ce atestă trecerea imobilului din administrarea I.P.P.S. Reşiţa în administrarea R. SA şi apoi a C. SA.
De asemenea, analizând valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 43/2002 prin care imobilul a fost vândut de SC C. SA, lui D.T., instanţa nu a pus în dezbatere notarea C.F. a acţiunii civile având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 2816 din 14 decembrie 2004 a respins apelul declarat de Ş.G., S.A., C.C., O.M., N.B., Z.W.B., S.I. , împotriva sentinţei civile nr. 1768 din 18 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi SC C. SA Reşiţa, Prefectura judeţului Caraş Severin, A.V.A.S., D.T.; a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, reclamanţii şi-au dovedit cu probe legale, concludente şi pertinente, calitatea de persoane îndreptăţite a beneficia de restituirea în natură a imobilului în litigiu, moară de apă cu instalaţii şi teren aferent. Că, privatizarea SC C. SA Reşiţa s-a făcut cu respectarea legii; contractul de vânzare-cumpărare nr. 43/2002 dintre SC C. SA Reşiţa şi D.T. ce avut ca obiect imobilul în litigiu a fost întocmit cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 948 C. civ. şi Legii nr. 10/2001, ambele părţi contractante au fost de bună credinţă.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs reclamanţii Ş.G., S.A., C.C., O.M., N.B., Z.W.B., S.I. şi F.A., criticând-o ca fiind nelegală invocând art. 304 pct. 7,9 C. proc. civ. deoarece:
- Toţi reclamanţii şi-au dovedit calitatea procesuală activă prin depunerea la dosarul cauzei a actelor de stare civilă, şi de succesiune.
- Contractul provizoriu sub semnătura privată din 11 septembrie 2001 încheiat între SC C. SA şi D.T. a fost întocmit cu încălcarea Legii nr. 10/2001, deci este nul absolut.
- De asemenea contractul de vânzare din 17 aprilie 2002 este nul absolut.
Recursul nu este fondat.
Reclamanţii Ş.G., S.A., C.C., O.M., N.B., Z.W.B., S.I. şi F.A. au revendicat în condiţiile Legii nr. 10/2001, imobilul moară de apă cu instalaţie, înscris în C.F. Berzovia nr.top 1225/b/1, cu teren aferent de 5280 mp.
În anul 1948 imobilul în litigiu a fost naţionalizat de la proprietarii acestuia respectiv S.M., W.C. şi O.T. Nici unul din aceşti proprietari nu au solicitat restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra achiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile legii.
În art. 3 din aceiaşi lege se arată faptul că sunt considerate persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, persoane fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv etc.
Reclamanţii nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute de art. 3, întrucât nu sunt proprietarii imobilului revendicat nici ei şi nici antecesorii lor.
Aşa cum rezultă din tranzacţia încheiată între proprietarii imobilului din C.F. Berzovia, la data de 11 ianuarie 1932 la Judecătoria de Pace Rurală Bocşa, în favoarea antecesorilor reclamanţilor O.N., Ş.G., P.A., F.V. şi W.G. a fost notată doar o interdicţie de grevare a imobilului, care este asimilată unei sarcini şi nu un drept de proprietate.
De altfel, din chiar conţinutul acţiunii introductive (f.2) rezultă că asupra morii în urma tranzacţiei din 1947, au rămas coproprietari 3 persoane, care nu sunt reclamanţii.
Prin urmare, instanţele în mod judicios au statuat că acţiunea reclamanţilor nu este formulată de „persoane îndreptăţite" conform art. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată şi ca atare reclamanţii nu au calitate procesuală activă.
Cum reclamanţii nu au calitate procesuală activă în prezenta cauză, celelalte motive de recurs nu se mai justifică a fi analizate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi în consecinţă se va respinge recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 2816 din 14 decembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Ş.G., S.A., B.M., Z.W.B., S.I., F.A. şi O.M., C.C. şi N.B. împotriva deciziei civile nr. 2816 din 14 decembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2573/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2519/2005. Civil → |
|---|
