ICCJ. Decizia nr. 2568/2005. Civil. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2568/2005Dosar nr. 2779/2004
Şedinţa publică din 31 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 83 din 30 ianuarie 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, definitivă prin Decizia nr. 107 din 3 iunie 1999 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi irevocabilă prin Decizia nr. 3129 din 22 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă din 19 mai 1997 introdusă de reclamanţii P.P.A.D., P.P.E. şi P.P.M. împotriva pârâţilor Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA Bucureşti având ca obiect revendicarea imobilului situat în Bucureşti, compus din 413 mp teren şi clădire.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că imobilul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, iar foştii proprietari au fost despăgubiţi cu un apartament în valoare de 184.111 lei şi suma în numerar de 30.433 lei, valori ce egalează şi corespund cu valoarea de 214.544 lei a proprietăţii expropriate.
Prin cererea de revizuire din 19 aprilie 2002 revizuienţii P.P.A.D., P.P.E. şi P.P.M. au solicitat retractarea sentinţei mai sus arătate pentru cazul de revizuire prevăzut prin art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi, în temeiul actelor noi prezentate, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Motivând cererea, revizuienţii arată că soluţia dată fondului pricinii are ca fundament înscrisurile depuse la dosarul cauzei care atestau că valoarea imobilului la data exproprierii era de 214.500 lei, însă partea adversă Consiliul Local al Municipiului Bucureşti s-a aflat în posesia unui înscris, pe care nu l-a prezentat justiţiei, care atestă că la circa un an de la data exproprierii chiar Consiliul General al Municipiului Bucureşti a reevaluat imobilul la valoarea de 456.000 lei.
Mai arată revizuienţii că au luat cunoştinţă de existenţa înscrisului prin adresa nr. 1349 din 18 septembrie 2001 emisă de Administraţia Fondului Imobiliar din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, adresă care precizează că suma de 456.000 lei este valoarea de inventar a imobilului la data intrării în patrimoniul statului, valoare înregistrată la data de 7 mai 1971.
Consideră revizuienţii că înscrisurile menţionate întrunesc cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., constituind acte noi care, dacă ar fi fost cunoscute cu prilejul judecării fondului, ar fi determinat o altă soluţie decât cea pronunţată.
Cererea de revizuire a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 499 din 26 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, iar apelurile declarate de revizuienţi şi de către Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 7 din 7 ianuarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Amândouă instanţele au calificat înscrisurile ca nefiind acte noi în înţelesul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât revizuienţii nu au făcut dovezi că au fost împiedicaţi să-l invoce cu prilejul judecării fondului pricinii, fie pentru că el a fost reţinut voluntar sau involuntar de către partea potrivnică , fie pentru că a existat o împrejurare mai presus de voinţa revizuienţilor.
Revizuientul P.P.A.D. a declarat recurs solicitând casarea deciziei instanţei de apel şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, iar în subsidiar admiterea apelului şi a cererii de revizuire.
Dezvoltând în fapt recursul, revizuientul susţine că instanţa de apel a calificat greşit înscrisurile ca neîndeplinind cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., argumentând detaliat poziţia sa în sensul că înscrisurile au valoare de acte noi, întrucât nu au fost avute în vedere direct sau indirect la judecarea fondului, au fost reţinute de părţile potrivnice, fiind obţinute numai în urma diligenţelor revizuientului, revizuienţii au fost în imposibilitate de a procura înscrisurile în timpul judecării fondului, iar acestea sunt apte de a schimba soluţia dată fondului.
Recursul nu este fondat.
Pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;
- înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;
- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită;
- înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică intenţionat sau involuntar, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;
- înscrisul să fie determinant , în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
Dacă una din condiţiile arătate mai sus nu este îndeplinită, cererea de revizuire nu poate fi admisă.
În concret, revizuientul a invocat drept acte noi fişele pentru evaluarea construcţiei expropriate întocmite la data de 13 octombrie 1972 de către Direcţiunea Generală de Gospodărire Locativă, Întreprinderea de Administraţie Locativă 1 din cadrul Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, fişe transmise revizuientului în copii certificate prin adresa nr. 1349 din 18 septembrie 2001 a Administraţiei Fondului Imobiliar, Oficiul de Administrare nr. 2 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (dosarul nr. 3299/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă).
În mod evident, care nu solicită argumentare, înscrisurile îndeplinesc primele 4 cerinţe mai sus descrise ale unui act nou, atât tribunalul, cât şi curtea de apel, greşind în calificarea dată în sensul că nu s-a făcut dovada imposibilităţii prezentării lor cu prilejul judecării fondului.
Cu toate acestea recursul nu este întemeiat, iar soluţiile date asupra cererii de revizuire în gradele de jurisdicţie sunt legale în esenţa lor, chiar dacă sunt greşit motivate.
Astfel, înscrisurile invocate nu îndeplinesc cerinţa de a fi determinante.
Aceasta pentru că , aşa cum rezultă din conţinutul lor, fişele în cauză cuprind, într-adevăr, menţiunea privind valoarea de 456.000 lei, dar aceasta este expresia valorii de înlocuire a imobilului şi nu valoarea reală a acestuia de la momentul exproprierii, întrucât aceleaşi fişe mai cuprind menţiuni din care rezultă că imobilul avea un grad de uzură de 57% reprezentând în expresie valorică suma de 260.000 lei din valoarea de înlocuire de 456.000 lei, aşa încât valoarea rămasă de 196.000 lei reprezintă valoarea reală (456.000 lei–260.000 lei=196.000 lei).
Aşadar, înscrisul prezentat cu valenţă de act nou nu face dovada pretinsă, atestând valoarea de 196.000 lei, nicidecum de 456.000 lei.
Or, valoarea de 196.000 lei rezultată din înscrisurile analizate este chiar mai mică decât valoarea de 214.544 lei avută în vedere cu prilejul soluţionării fondului.
Ca urmare, înscrisurile prezentate ca acte noi prin cererea de revizuire nu pot fi calificate în sensul cerut de lege, întrucât nu demonstrează că ar fi determinat o altă soluţie decât cea pronunţată dacă ar fi fost cunoscute cu ocazia judecării fondului.
Pentru cele ce preced, recursul de faţă va fi respins ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul P.P.A.D. împotriva deciziei civile nr. 7 din 7 ianuarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2587/2005. Civil. Evacuare+suspendare... | ICCJ. Decizia nr. 2559/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
