ICCJ. Decizia nr. 2582/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2582

Dosar nr. 16898/200.

Şedinţa publică din 1 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la nr. 891 din 31 martie 2004 V.M. a acţionat în judecată pe cale de ordonanţă preşedinţială pe D.V. şi D.M., pentru a fi obligaţi să sisteze lucrările de construcţie începute în oraşul Huşi, motivat de faptul că terenul îi aparţine.

Prin sentinţa civilă 383 din 28 aprilie 2004 Judecătoria Huşi a respins acţiunea formulată de V.M. reţinând că pârâţii au început edificarea construcţiei în temeiul actului autentic de vânzare-cumpărare care atestă dreptul lor de proprietate asupra terenului şi în baza autorizaţiei de construcţie. Că, atâta timp cât actul de vânzare-cumpărare nu a fost desfiinţat, sistarea lucrărilor de construcţie nu se justifică, mai cu seamă că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 581 C. proc. civ.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul V.M.

Curtea de Apel Iaşi a calificat calea de atac ca fiind recurs, faţă de prevederile art. 582 C. proc. civ. şi în temeiul art. 158 C. proc. civ. şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1232 din 15 iulie 2004.

Potrivit art. II din Legea nr. 195 din 25 mai 2004 recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţării lor şi aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit spre judecată instanţelor imediat superioare celor care au pronunţat hotărârea în primă instanţă.

Cum în speţă acţiunea a fost soluţionată potrivit procedurii urgente a ordonanţei preşedinţiale, atacabilă potrivit art. 582 C. proc. civ. numai cu recurs, în temeiul art. II din Legea nr. 195/2004, competenţa de soluţionare a recursului revine instanţei imediat superioare aceleia care a pronunţat sentinţa, respectiv Tribunalului Iaşi.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de V.M. va fi admis în temeiul art. 313 C. proc. civ ., iar Decizia nr. 1232/2004 a Curţii de Apel Iaşi urmează a fi casată, cauza fiind trimisă spre soluţionare instanţei competente, respectiv Tribunalul Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva deciziei civile nr. 1232 din 15 iulie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, pe care o casează şi trimite cauza instanţei competente să judece recursul, Tribunalului Iaşi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2582/2005. Civil