ICCJ. Decizia nr. 2678/2005. Civil. Fond funciar. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2678

Dosar nr. 31020/1/2005

Nr. vechi 13572/200.

Şedinţa publică din 13 martie 2006

 Asupra recursului de faţă;

 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 761 din 18 octombrie 2004, a respins ca inadmisibil recursul declarat de R.N. împotriva deciziei civile nr. 23 din 5 februarie 2004 a Tribunalului Giurgiu, în contradictoriu cu Comisia Judeţeană Giurgiu pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi Comisia Locală Putineiu pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

R.N. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 761 din 18 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Prin încheierea din 16 martie 2005 (dosar nr. 5246/2004), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a suspendat judecata contestaţiei în anulare, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor la strigarea pricinii.

Împotriva încheierii de suspendare a judecăţii din 16 martie 2005 a declarat recurs contestatoarea R.N. susţinând că instanţa trebuia să procedeze la judecată chiar şi în lipsa părţilor.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Potrivit art. 242 C. proc. civ., instanţa va suspenda judecata dacă nici una din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii; Cu toate acestea, pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă.

La termenul de la 16 martie 2005, nici una din părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a cerut în scris judecarea în lipsă, aşa încât Curtea de Apel a aplicat corect legea dispunând suspendarea judecăţii.

De altfel, conform art. 245 pct. 1 C. proc. civ., judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părţi, când ea s-a suspendat prin învoirea părţilor sau prin lipsa lor, aşa încât, în cauză, R.N. poate cere reînceperea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.N. împotriva încheierii de suspendare din 16 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, în dosarul nr. 5246/2004.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2678/2005. Civil. Fond funciar. Recurs