ICCJ. Decizia nr. 2789/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 443 din 30 septembrie 2002 a Tribunalului Suceava, secția civilă, a fost respinsă contestația formulată de M.M. împotriva ordinului nr. 8 din 7 ianuarie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care i-a fost imputată suma de 5.836.223 lei, reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit pe perioada 1 noiembrie 2000-31 august 2001, în care s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere prevederile Legii nr. 49/1992 prin care a fost modificat art. 21 alin. (1) din H.C.M. nr. 880/1965, astfel că pentru calcularea indemnizațiilor de asigurări sociale de stat pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 1 an (2 ani, conform Legii nr. 120/1997) se ia în considerare salariul de bază din luna în care s-a acordat concediul.
Recursul declarat de contestatoare împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia nr. 96 din 15 ianuarie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, prin care a fost modificată sentința, în sensul admiterii contestației și anulării ordinului de imputare.
S-a avut în vedere că H.C.M. nr. 880/1965 nu cuprinde dispoziții referitoare la concediul pentru îngrijirea copilului și întrucât cuantumul indemnizației cuvenite nu a fost limitat, înseamnă că este posibilă recalcularea acesteia în cazul majorării salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale. S-a făcut referire și la Legea nr. 120/1997, în sensul căreia femeile asigurate beneficiază de indemnizație de 85 % din salariul de bază și celelalte venituri salariale pentru îngrijirea copilului. Acestea includ și majorările salariale survenite prin indexare ori reactualizări, ceea ce atrage în mod implicit și modificarea bazei de calcul.
Considerând că această ultimă hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat și soluționarea greșită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de față. Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat casarea ei și menținerea sentinței dată de instanța de fond.
Se susține că cea în cauză putea beneficia cu o indemnizație stabilită în raport cu salariul de bază avut la data cererii de concediu, conform art. 21 alin. (1) din H.C.M. nr. 880/1965 și prevederilor Legii speciale nr. 120/1997, ce se completează cu reglementarea de drept comun în materia ajutoarelor materiale, respectiv H.C.M. nr. 880/1965, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 49/1992. Au fost invocate în susținerea recursului în anulare și prevederile H.G. nr. 471 din 25 august 1997, în sensul căreia este posibilă recalcularea indemnizației numai când este vorba de o indexare a salariului de bază, prin hotărâre de guvern, nu și când creșterea salariului este consecința modificării sistemului de salarizare.
Recursul în anulare este neîntemeiat.
Dreptul la indemnizație este reglementat prin Legea nr. 120/1997, în care la art. 2 se prevede că se acordă concediul plătit pentru îngrijirea copilului, la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină și lehuzie sau oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.
Textul stabilește natura dreptului și limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizației de 85 % din "salariul de bază și celelalte venituri salariale", fără a da o altă definiție a salariului de bază sau a indica alte criterii or elemente de recalculare.
De observat că această lege nu cuprinde norme de trimitere sau alte norme pe baza cărora să se emită acte normative de aplicare.
Ca atare, Legea nr. 120/1997, nu face trimitere la H.C.M. nr. 880/1965, pentru a se putea reține că ea se completează cu acest act normativ, cum se susține fără temei prin recursul în anulare, în sensul că indemnizația reglementată, ca un drept nou, prin art. 2-3 din lege, este aceeași cu cea prevăzută de art. 21 din H.C.M. nr. 880/1965.
Or, această din urmă dispoziție nu se poate aplica decât în cazul "ajutoarelor recalculate pe baza salariilor tarifare majorate, în caz de incapacitate temporară de muncă".
întreaga construcție juridică a recursului în anulare se axează pe faptul că posibilitatea de recalculare a indemnizației nu este expres prevăzută în Legea aplicabilă (nr. 120/1997) și de aceea recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 alin. (7) din H.C.M. nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente.
Evident că nu poate fi acceptată o asemenea forță legală a unei hotărâri de guvern adoptată în urmă cu peste 30 de ani, în baza și în executarea unei alte legi speciale.
De aceea, această reglementare nu poate constitui un criteriu de referință; ori un mod de interpretare și aplicare a legii noi, ceea ce ar încălca principiul ierarhiei legislative și al supremației legii.
Tot astfel, nu poate fi primit nici argumentul relativ la inadmisibilitatea corelării acestei indemnizații cu baza sa de calcul, privită, în dinamica majorărilor de salariu, pe durata concediului de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani.
Salariata, pe durata concediului, nu-și pierde calitatea de "personal", care-i conferă drepturile specifice, între care și cel stabilit prin art. 2-3 din lege vizând "salariul de bază", în raport de care se calculează indemnizația.
Scopul și obiectul indemnizației privește îngrijirea copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei și ocrotirea interesului superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că nu i se poate aplica normei incidente o interpretare restrictivă, contrară scopului reglementării.
De asemenea, este de observat că în timp ce personalul aflat în exercițiul funcției, în mod efectiv, beneficiază de majorarea salariului de bază sau a indemnizației lunare, nici o normă specială, expresă nu interzice aplicarea dispoziției legale de majorare a salariului și personalului aflat în funcție, cum este în cazul în speță, dar, care se află, temporar, în concediu special pentru care are dreptul la aceeași indemnizație, calculată în raport de salariul său de bază. în caz contrar, s-ar ajunge la soluții complet inechitabile.
Așadar, salariata aflată în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, beneficiază, ca și celălalt personal, de majorarea salariului de bază, ori a indemnizației lunare, în raport de care se calculează în raport de procentul menționat, indemnizația cuvenită celei în cauză, astfel cum s-a decis corect prin hotărârea atacată.
Așa fiind, recursul în anulare de față a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2817/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2852/2005. Civil → |
|---|
