ICCJ. Decizia nr. 3109/2005. Civil

Prin cererea înregistrată sub nr. 10580 din 26 iunie 2003, reclamantul F.I. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local al Municipiului Iași și a solicitat să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 725 mp, situat în Iași.

în motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 20 septembrie 1972 a încheiat cu numitul D.V. o convenție prin care acesta s-a obligat să se prezinte la notariat să încheie act autentic pentru înstrăinarea imobilului în litigiu pentru care a achitat prețul de 17.850 lei.

A mai precizat că a intrat în stăpânirea de fapt a bunului după încheierea convenției și a exercitat o posesie utilă mai mult de 30 de ani.

Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 14192 din 8 decembrie 2003 a admis acțiunea și a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului menționat cu motivarea că reclamantul a făcut dovada că a exercitat o posesie utilă și sub nume de proprietar o perioadă de timp mai mare de 30 de ani.

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia civilă nr. 549 din 28 aprilie 2004 a admis apelul declarat de Consiliul local al Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 14192 din 8 decembrie 2003 a Judecătoriei Iași pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea reținând că prescripția achizitivă curge numai împotriva proprietarului imobilului.

în termen legal, împotriva deciziei civile nr. 549 din 28 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs reclamantul F.I., a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat în esență că: 1. a făcut dovada îndeplinirii condițiilor art. 1890 și art. 1847 C. civ.; 2. lipsa unui certificat de vacanță succesorală nu poate împiedica promovarea acțiunii în contradictoriu cu statul.

Recursul este nefondat.

într-adevăr, art. 1890 C. civ., reglementează posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil dacă se face dovada că cel ce invocă uzucapiunea a exercitat o posesie utilă și sub nume de proprietar un interval de timp mai mare de 30 de ani.

Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este exclusă în situația în care, cum este cazul în speță, pentru fostul proprietar și posesorul terenului s-a încheiat un contract care, prin el însuși, poate transfera dreptul de proprietate.

în prezentul litigiu reclamantul nu a făcut dovada că cel ce figurează în rolul fiscal ca proprietar al terenului a decedat și nici că succesiunea acestuia este vacantă pentru a se putea considera că statul poate fi chemat în judecată în calitate de pârât.

Față de considerentele menționate, recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3109/2005. Civil