ICCJ. Decizia nr. 3149/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin Dispoziția nr. 688 din 11 decembrie 2002, emisă în baza Legii nr. 10/2001, Primarul General al municipiului București a restituit, în natură, numiților R.C.N. și D.A., imobilul situat în București, format din teren în cotă de 2/3 din totalul de 375 mp, respectiv 250 mp și cota de 2/3 din construcție, care se identifică potrivit planului topografic și care face parte integrantă din dispoziție.
La data de 4 iunie 2003, numitul P.C.M. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului București, prin Primarul General, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună nulitatea absolută a Dispoziției de retrocedare nr. 688 din 11 decembrie 2002.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că locuiește în baza unui contract de închiriere, împreună cu familia sa, în apartamentul nr. 4 din București, ce a fost retrocedat, prin dispoziția atacată, numiților R.C.N. și D.A., apartament pentru care reclamantul a formulat cerere de cumpărare conform Legii nr. 112/1995. Consideră reclamantul că persoanele cărora li s-a retrocedat imobilul, cât și autorii lor nu sunt proprietarii bunului întrucât nu au achitat creditul ipotecar pe care l-au contractat, iar din dosarul comisiei care a propus restituirea nemișcătorului lipsește ordonanța de adjudecare de care face vorbire actul de vânzare-cumpărare a terenului.
învestită inițial cu soluționarea cauzei, Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința nr. 4225 din 25 iunie 2003, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că pricina este de competența secției civile a acestui tribunal, conform art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința nr. 1027 din 5 decembrie 2003 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea reclamantului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, soluție confirmată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin decizia nr. 1045/A din 20 mai 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a hotărî astfel instanțele au reținut că depunând o cerere de cumpărare a spațiului în care locuiește în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, nu îl legitimează procesual pe reclamant să formuleze prezenta acțiune, întrucât imobilul a fost restituit foștilor proprietari, cu excepția apartamentului de la parter, ce a fost donat statului, apartament în care nu locuiește reclamantul.
împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a menținut soluția tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamantul P.M.C. care a criticat hotărârile pronunțate în cauză deoarece instanțele interpretând greșit actul juridic dedus judecății, au soluționat cauza cu încălcarea normelor de competență după materie și totodată, au dat o greșită interpretare prevederilor Legii nr. 10/2001.
Recursul este fondat.
Obiectul acțiunii introductive de instanță îl reprezintă constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 688 din 11 decembrie 2002 emisă de Primarul General al Municipiului București, prin care s-a admis cererea formulată de R.C.N. și D.A., pe calea notificării prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 și s-a dispus restituirea în natură a unei cote părți dintr-un imobil al căruia regim juridic a fost definit ca preluat în mod abuziv, făcând astfel incidente prevederile Legii nr. 10/2001.
Este de asemenea de observat că acțiunea în nulitate a fost promovată de reclamantul P.C.M. care este un terț în raport atât cu emitentul, cât și cu beneficiarii dispoziției de restituire în natură.
Potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, tribunalele sunt competente să soluționeze, în primă instanță, contestațiile împotriva deciziilor sau dispozițiilor emise de deținătorul imobilului, calea de atac fiind conferită de lege doar persoanelor îndreptățite, expres prevăzute prin art. 3 din Legea nr. 10/2001.
în speță, reclamantul P.C.M. nu a învestit instanțele de judecată cu o asemenea contestație, care să atragă competența materială de primă instanță a tribunalului, ci, așa cum s-a demonstrat mai sus, fiind un terț față de emitentul și beneficiarii dispoziției, terț care pretinde că ar fi suferit o vătămare a drepturilor sau intereselor sale legitime prin actul emis de primar, a atacat în justiție dispoziția, pe calea dreptului comun, prin intermediul unei acțiuni în nulitate.
Pe de altă parte, conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Prevederea legală citată impune interpretarea potrivit căreia decizia sau dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, cu caracter constatator, situație în care competența materială de soluționare a acțiunii în nulitate promovată de reclamant, care invocă un drept propriu asupra aceluiași imobil, aparține judecătoriei în circumscripția căreia se găsește nemișcătorul, potrivit art. 1 și art. 13 C. proc. civ.
întrucât, în cauză, instanțele au soluționat cauza cu neobservarea normelor legale ce reglementează competența după materie recursul declarat de reclamant a fost admis, au fost casate hotărârile și s-a dispus reluarea judecății la Judecătoria sectorului 1 București, ca instanță de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3109/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3194/2005. Civil → |
|---|
