ICCJ. Decizia nr. 2850/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2850

Dosar nr. 8175/200.

Şedinţa publică din 11 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub nr.2443 din 8 octombrie 2001 şi adresată A.P.A.P.S. prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanţii N.T. şi N.A. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 20, art. 21 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001, emiterea unei dispoziţii sau a unei decizii de restituire în natură a imobilului situat în Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş compus dintr-o casă de locuit (parter şi etaj), două construcţii anexe (magazie şi grajd) şi teren de 3324 mp.

Întrucât reclamanţii nu au primit nici un răspuns la această notificare au formulat o acţiune la Tribunalul Argeş, înregistrată sub nr. 5741 din 15 august 2002.

Prin acţiune au chemat în judecată A.P.A.P.S. şi Uzina A. Câmpulung-Muscel (denumită corect SC A. SA), solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul menţionat mai sus.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul a fost construit de străbunicul lor I.D.N., iar într-o decizie a Ministerului Finanţelor cu nr. 10964/1914 apare ca având nuda proprietate G.I.N., bunicul reclamanţilor.

Casa a fost locuită până în 1925 de tatăl reclamanţilor şi în continuare, până în 1938 de bunica acestora. În anul 1940, imobilul a fost rechiziţionat în folosul regimentului din Câmpulung, judeţul Muscel, iar în anul 1946 a devenit sediul Comandamentului trupelor sovietice.

Ulterior plecării acestora, în imobil a funcţionat secţia de pediatrie a Spitalului Câmpulung până în 1987 când este atribuit pârâtei SC A. SA.

Reclamanţii au mai arătat că imobilul nu a intrat niciodată cu titlu în proprietatea statului, iar pârâta SC A. SA, deşi l-a primit în administrare nu l-a folosit niciodată.

De altfel, reclamanţii susţin că au notificat-o şi pe pârâta SC A. SA, la data de 25 aprilie 2001, solicitându-i restituirea în natură a imobilului, iar aceasta i-a răspuns, cu adresa nr. 12508 din 13 septembrie 2001, în sensul de a se adresa instituţiei publice implicate în privatizare, respectiv A.P.A.P.S., ceea ce au şi făcut ulterior.

Reclamanţii au menţionat că au formulat şi o acţiune în revendicare a imobilului, la data de 21 ianuarie 1999, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Câmpulung şi cu SC A. SA, care a fost admisă la instanţa de fond, menţinută în apel, dar respinsă în recurs pentru încălcarea principiului unanimităţii, ea fiind formulată numai de reclamantul N.T., nu şi de sora acestuia, respectiv reclamanta N.A.

De asemenea, pentru a contura un tablou complet al situaţiei imobilului şi a proprietarilor lui, reclamanţii au arătat şi faptul că tatăl lor A.G.N., fost primar în Câmpulung a suferit o condamnare în anul 1959 pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, fiind achitat de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 408 din 16 martie 1994, ca urmare a admiterii unui recurs în anulare, înlăturându-se măsura confiscării averii.

Acţiunea reclamanţilor a fost admisă prin sentinţa nr. 90 din 20 februarie 2003 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că reclamanţii au făcut dovada că sunt succesorii autorilor lor, iar imobilul a fost preluat în mod abuziv, fără a face obiectul naţionalizării sau al altei forme de preluare cu respectarea legislaţiei în vigoare la acea dată.

Prin deciziile nr. 20 din 24 iunie 1987 şi respectiv nr. 192 din 4 iulie 1987 ale fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Argeş, imobilul în litigiu a fost transmis în administrare către SC A. SA.

Apreciindu-se că restituirea în natură este posibilă, în baza art. 24 din Legea nr. 10/2001 s-a admis acţiunea reclamanţilor astfel cum a fost formulată.

Apelul declarat de pârâta A.P.A.P.S. împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 114/A din 3 septembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.

În motivarea deciziei s-a reţinut că, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg şi cele preluate în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor, care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensaţii echitabile.

În legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei apelante s-a reţinut că aceasta este nefondată, în raport de dispoziţiile art. 12 pct. 4 din HG nr. 614/2001 coroborate cu cele ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reţinut că reclamanţii şi-au dovedit calitatea procesuală activă şi că imobilul poate fi restituit în natură deoarece nu a fost niciodată folosit de SC A. SA, care se află într-un program de privatizare PSAL.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta A.P.A.P.S. (devenită A.V.A.S., prin OUG nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a A.V.A.B. prin comasarea prin absorbţie cu A.P.A.P.S.), criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În cererea de recurs, pârâta reia motivaţia din apel, detaliind-o.

Astfel, susţine excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întemeiată pe dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; recurenta ar fi avut calitate procesuală dacă reclamanţii ar fi solicitat măsuri reparatorii prin echivalent constând în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.

Pe fond, recurenta arată că este de atributul instanţei să stabilească dacă un imobil a fost preluat cu titlu sau fără titlu, iar în ipoteza în care preluarea s-a făcut cu titlu urmează să se verifice dacă acesta este valabil sau nu.

Art. 27 din Legea nr. 10/2001 vizează situaţia preluării cu titlu valabil, caz în care recurenta ar avea calitate procesuală, iar persoana îndreptăţită nu ar putea să obţină decât măsuri reparatorii în echivalent, ceea ce reclamanţii nu au solicitat în prezenta cauză.

Recursul este nefondat.

Reclamanţii au dovedit că sunt persoane îndreptăţite, potrivit Legii nr. 10/2001, la restituirea în natură a imobilului constând în casă (parter şi etaj) cu două construcţii anexe (magazie şi grajd) şi teren de 3324 mp.

Au depus în acest sens acte de stare civilă şi Decizia nr. 114/A din 3 septembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, din care rezultă că sunt succesori în linie directă ai bunicului lor G.N. şi ai tatălui lor A.N.

Imobilul a aparţinut autorului G.N., conform deciziunii nr. 10964/1914 a Ministerului Finanţelor, Biroul Succesiunilor unde acesta figurează cu nuda proprietate.

Din probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză rezultă că imobilul a fost preluat abuziv de stat, fără nici un titlu.

Reclamanţii au susţinut că imobilul a fost rechiziţionat în anul 1946, dar nu s-a depus nici o dovadă în acest sens.

De asemenea, Filiala Arhivelor Statului Piteşti atestă, cu adresa nr. 217 din 27 iunie 1994, că imobilul nu figurează printre cele naţionalizate pe raza fostului judeţ Muscel.

În cauză nu s-a invocat şi nici nu s-a dovedit că imobilul ar fi făcut obiectul confiscării averii tatălui reclamanţilor, ca urmare a condamnării sale penale din anul 1959.

Din deciziile nr. 20 din 24 iunie 1987 şi respectiv nr. 192 din 4 iulie 1987, ambele emise de Comitetul Executiv al Consiliului Popular Judeţean Argeş rezultă că imobilul a fost transmis din administrarea Direcţiei Sanitare a judeţului Argeş în administrarea Î.A. Câmpulung, în temeiul Decretului nr. 409/1955 privind transmiterea bunurilor proprietatea statului.

Prin urmare nu s-a dovedit că pârâta intimată SC A. SA. are vreun titlu asupra acestui imobil, ca de altfel şi statul, care l-a preluat abuziv, fiind justificată cererea reclamanţilor de restituire în natură.

Restituirea este posibilă pentru că imobilul nu este folosit de nimeni şi se află abandonat, într-o stare avansată de degradare, conform expertizei efectuate în dosarul care a avut ca obiect acţiunea în revendicare formulată de reclamantul N.T. şi respinsă numai pentru încălcarea principiului unanimităţii.

Restituirea este posibilă în temeiul prevederilor art. 2 lit. h) teza I şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În ce priveşte calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S., soluţia instanţei de apel este corectă. Ea a fost chemată în judecată în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare al SC A. SA şi nu în calitatea ce îi este conferită de art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Pentru toate aceste considerente se va respinge recursul ca nefondat [art. 312 alin. (1) C. proc. civ].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 114/A din 3 septembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2850/2005. Civil