ICCJ. Decizia nr. 2848/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2848
Dosar nr. 695/200.
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti la data de 26 martie 1997, reclamantul D.A. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995, Consiliul Local al sectorului 2 Bucureşti şi SC F. SA pentru ca, prin sentinţa ce instanţa o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a actului de naţionalizare cu privire la imobilul situat în Bucureşti, şi să dispună restituirea acestuia, în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ., reclamantul a arătat că este moştenitorul defuncţilor săi părinţi D.D. şi D.E., care au devenit proprietarii imobilului mai sus individualizat, în anul 1935, conform actului de vânzare-cumpărare încheiat la 21 august sub nr. 27333 al fostului Tribunal Ilfov, Secţia notariat şi, că pe terenul în suprafaţă de 17,45 mp la care se adaugă cel de 185 mp cumpărat anterior de aceeaşi proprietari, aceştia din urmă au edificat parterul şi au ridicat două etaje şi mansarda.
Ulterior, imobilul a trecut în proprietatea statului, fiind naţionalizat, deşi proprietarii erau expres exceptaţi de la această măsură.
La termenul din 13 iunie 1997, reclamanţii au formulat o cerere de intervenţie forţată a lui N.L. şi N.S., P.N. şi P.P., pentru a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1774 din 7 ianuarie 1997 încheiat între Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin SC F. SA şi intervenienţii N., precum şi cel cu nr. 1849 din 20 ianuarie 1997 încheiat între SC F. SA şi intervenienţii P., în fraudarea Legii nr. 112/995.
Cererii de intervenţie, P.N. şi P. le-a opus întâmpinare, invocând împrejurarea că sunt cumpărători de bună-credinţă.
Primăria sectorului 2 a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive solicitând scoaterea sa din cauză, cu motivarea că imobilul în litigiu nu se află în proprietatea sau administrarea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 20.986 din 21 decembrie 1998, Judecătoria sectorului 2 a admis acţiunea, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al sectorului 2 Bucureşti, a constatat nulitatea absolută a naţionalizării şi a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1774 din 7 ianuarie 1997 încheiat între SC F. SA şi intervenienţii N.L., N.S.; nr. 1849 din 20 ianuarie 1997 încheiat între SC F. SA şi intervenienţii P.N., P. şi i-a obligat pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC F. SA să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul compus din teren şi construcţii, situat în Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intervenienţii N.L., N.S., P.N., P.P.
Primii, au criticat hotărârea Judecătoriei sectorului 2, pe motiv că a fost dată cu încălcarea legii, întrucât ei au cumpărat imobilul cu bună-credinţă şi că, în mod greşit a apreciat instanţa că SC F. SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare fără a verifica situaţia juridică a imobilului.
Intervenienţii P.N. şi P. au promovat critici referitoare la încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (1) raport la art. 88 pct. 4 C. proc. civ. şi că au fost citaţi la adresa din str. D.V., în loc de str. B.
Prin Decizia nr. 1572 A din 10 mai 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială de ordine publică a judecătoriei, invocată de apelanţii intervenienţi N.L. şi S., a desfiinţat sentinţa civilă nr. 20986/1998 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare, fixând termen, la 14 iunie 2000 cu citarea părţilor, valoarea imobilului depăşind 150 milioane lei.
Conform sentinţei civile nr. 769 din 21 iunie 2000, aceeaşi instanţă, după soluţionarea cauzei a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a SC F. SA şi Primăriei sectorului 2 Bucureşti, a admis acţiunea principală formulată de reclamantul D.A. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, SC F. SA şi Primăria secorului 2 şi intervenienţii N.L., N.S., P.N., P.P., astfel cum a fost completată.
A constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1774 din 7 ianuarie 1997 şi nr. 1849 din 20 ianuarie 1997 şi a obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. D.V., colţ cu str. B.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că reclamantul s-a legitimat procesual, în calitate de unic moştenitor al defuncţilor D.D. şi D.E. (certificat de moştenitor nr. 1243 din 11 august 1983, care au fost proprietarii imobilului ce a trecut în proprietatea statului, prin naţionalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi ulterior, închiriat intervenienţilor N.L. şi S., P.N. şi P., că această măsură s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, D.D. fiind muncitor, salariat la Cooperativa Radioprogres (poz. 2281 din lista anexă).
După intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995, intervenienţii au cumpărat apartamentele pe care le deţineau cu contract de închiriere, devenind proprietari în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1774/1997 şi nr. 1849/1997, vânzătoare fiind Primăria Municipiului Bucureşti, prin SC F. SA.
S-a reţinut că Decretul nr. 92/1950 a fost aplicat greşit întrucât, astfel cum rezultă din conţinutul deciziilor emise de Casa Centrală a Asigurărilor Sociale din Cooperativa Meşteşugărească, D.D. era muncitor salariat, angajat al Cooperativei „Radioprogres".
Aşa fiind, apare evident că titlul în baza căruia Statul a deţinut imobilul ce a aparţinut autorilor reclamantului nu este valabil şi nu poate produce efecte juridice.
Ca atare, actele juridice încheiate de SC F. SA Bucureşti, în calitate de reprezentant al vânzătoarei Primăria Municipiului Bucureşti sunt lovite de nulitate absolută şi încheiate în frauda legii.
Autorii reclamantului nu au pierdut proprietatea şi doar posesia, folosinţa imobilului.
Făcând aplicarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 tribunalul a apreciat că titlul autorilor reclamanţilor este mai bine caracterizat, fiind mai vechi qui prior tempore, potior jure, pe de o parte, iar pe de altă parte s-a considerat că Statul nici nu putea vinde valabil, ceea ce nu deţine de drept, lipsind obiectul vânzării-cumpărării şi, în temeiul art. 948 pct. 3, art. 960 şi art. 962 C. civ. a fost motivată cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intervenienţii N.L., N.S., P.N., P.P. şi pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti (P.M.B.).
Astfel, intervenienţii N.L. şi N.S. au arătat că dispozitivul sentinţei civile este contradictoriu, în sensul că, pe de o parte s-a constatat că Primăria sectorului 2 şi SC F. SA nu au calitate procesuală pasivă, iar pe de altă parte acţiunea a fost admisă şi în contradictoriu cu aceste părţi.
Apelul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti promovează critici, în sensul că, greşit a apreciat instanţa că acesta are calitate procesuală pasivă, iar cea care are legitimare procesuală este Primăria Municipiului Bucureşti, iar pe fondul cauzei, a susţinut că trecerea imobilului în proprietatea Statului s-a făcut cu titlu valabil, vânzarea imobilului către pârâţi s-a perfectat în condiţiile legii.
În motivarea apelului lor, intervenienţii P.N. şi P.P. au arătat că pricina s-a judecat cu lipsă de procedură, iar aceştia nu au avut cunoştinţă de proces, că nu s-au administrat suficiente probatorii şi că, pe fond, soluţia este dată cu încălcarea legii.
Prin Decizia nr. 640 din 15 noiembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în totalitate apelurile, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 769 din 21 iunie 2000 a Tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de fond.
Pentru a decide în consecinţă, instanţa de control judiciar ordinar a reţinut că tribunalul nu s-a pronunţat asupra cererii reconvenţionale formulate de reclamantul D.A. prin care aceasta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare pentru fraudă la lege.
S-a arătat totodată că, în dispozitivul sentinţei există o contradicţie de fond care vizează legalitatea hotărârii.
Astfel, după ce se menţionează „constată că pârâtele SC F. SA şi Primăria sectorului 2 nu au calitate procesuală pasivă în cauză" în alin. următor acţiunea este admisă şi în contradictoriu cu aceste părţi, aşa încât motivul de apel este fondat.
De asemenea, instanţa a reţinut că la termenul de judecată la care s-a soluţionat cauza pe fond, într-adevăr, procedura de citare cu intervenienţii P.N. şi P.P. a fost realizată cu încălcarea prevederilor art. 88 C. proc. civ., pe dovezile de îndeplinire ale procedurilor de citare, nefiind nici parafa instanţei, nici semnătura preşedintelui.
Cum pârâţii au lipsit la acest termen este evidentă că nu au fost în măsură să-şi exercite dreptul de apărare şi să-şi administreze probatorii, iar cererea completatoare (reconvenţională) nu le-a fost comunicată.
Este de precizat că pricina a fost judecată la primul termen în fond după casare, fără a se administra nici o probă, în afara celor anterioare, din faza în care Curtea de Apel constatase greşita citare a intervenţiilor P.N. şi P.
Totodată, instanţa a reţinut că tribunalul a omis a se pronunţa asupra cererii reconvenţionale a intervenienţilor N.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, a declarat, în termen legal, recurs reclamantul D.A. invocând motivele încadrate de acesta în prevederile art. 304 pct. 7, 8, 11 C. proc. civ.
Prealabil analizării recursului, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii acestei căi de atac, excepţie invocată de reprezentantul intimatului-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consilier juridic O.O., prin încheierea din 15 februarie 2005, cu motivarea că reclamantul D.A., are legitimare procesuală activă în cauză, în calitate de moştenitor al defuncţilor E. şi D.D.(a se vedea certificatele de moştenitor nr. 718/1972 şi cel cu nr. 1243 din 11 august 1983, emise de fostul Notariat de Stat al sectorului 3 Bucureşti, respectiv Notariatul de Stat Local al sectorului 2 Bucureşti şi actul de vânzare-cumpărare din 21 august 1935 (filele 7, 16, 17 dosar nr. 4887/1997 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti).
Astfel, sunt aduse critici ce vizează „neexaminarea întregului material probator", lipsa unei cereri reconvenţionale a intervenienţilor N.L. şi S., invocarea unor „motive străine de natura cauzei", „schimbarea abuzivă a înţelesului lămurit şi neîndoielnic al desfăşurării procedurii în fond", greşita apreciere a instanţei în sensul că intervenienţilor P.N. şi P., li s-a produs o vătămare ca urmare a neregulatei citări, deşi în realitate procedura de citare cu aceste părţi a fost legal îndeplinită.
De asemenea, a fost invocat ca motiv de recurs şi cel reglementat de art. 304 pct. 9, în sensul încălcării şi greşitei aplicări a art. 105 şi art. 106 C. proc. civ.
Cât priveşte primul motiv, referitor la criticile aduse probatoriilor administrate, în sensul insuficienţei acestora, este de precizat că, netemeinicia nu mai constituie un motiv de casare al hotărârii judecătoreşti, pct. 11 al art. 304 fiind abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, aşa încât acesta nu poate forma obiectul examinării.
Referitor la cererea reconvenţională a intervenienţilor N.L. şi S. este de observat că reproşurile aduse instanţei, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sunt, nefondate, întrucât din conţinutul cererii intervenienţilor, în apărările realizate prin „întâmpinarea" de la dosar nr. 4887/1997 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, rezultă neîndoielnic formularea unui petit privind constatarea că intervenienţii sunt cumpărători de bună credinţă ai imobilului situat la apartamentului din Bucureşti, str. D.V., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1774 din 7 ianuarie 1997.
De altfel, întâmpinarea intervenienţilor conturează cadrul juridic al răspunsului acestora la petitul reclamantului din completarea la acţiune, în sensul de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare mai sus menţionat.
Reclamantul D.A. şi-a completat cererea introductivă de instanţă (în care iniţial a cerut constatarea nulităţii absolute a actului de naţionalizare privitor la imobilul din Bucureşti, şi restituirea acestuia în deplină proprietate şi liniştită posesie), cerere aflată la dosar judecătorie, cu petitul privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de intervenienţii N.L. şi S., P.N. şi P.
Întâmpinarea depusă de intervenienţi cuprinde răspunsurile la toate capetele de cerere de fapt şi de drept, din completarea acţiunii reclamantului şi totodată, are caracter de cerere reconvenţională prin solicitarea intervenienţilor N. de a se constata că aceştia sunt cumpărători de bună credinţă ai imobilului.
Instanţa este îndrituită a califica cererile părţilor chiar dacă ele nu sunt intitulate „cereri reconvenţionale", dar prin expirarea pretenţiilor în legătură cu cererea precizatoare, completatoare a reclamantului, capătă acest caracter petitoriu.
Dreptul instanţei este conferit de dispoziţiile art. 129 alin. (2), (4) şi (5) C. proc. civ., potrivit cu care „cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor, orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare" [alin. (4)].
Criticile aduse hotărârii de casare referitoare la „schimbarea abuzivă a înţelesului lămurit şi neîndoielnic al desfăşurării procesului în fond", în formularea proprie a recurentului- reclamant, nu constituie nici în modul în care este exprimat (total impropriu) şi nici în conţinut, vreunul din motivele expres prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. şi nu poate fi încadrat şi examinat ca motiv de recurs.
Motivul invocat de reclamantul D.A. privind „adoptarea din proprie iniţiativă a unor motive de desfiinţare neformulate de partea apelantă (ulta petitum)" nu este fondat, întrucât instanţa de control judiciar s-a pronunţat exclusiv asupra obiectului cererilor deduse judecăţii din considerentele şi dispozitivul deciziei, nerezultând că instanţa ar fi evocat situaţii de fapt şi de drept şi ar fi încuviinţat cereri peste obiectul acţiunii.
Este evident însă şi conform legalităţii că, în controlul judiciar instanţa a apreciat că nepronunţarea instanţei inferioare asupra petitului din cererea reconvenţională a intervenienţilor N.L. şi S. privind constatarea că aceştia sunt cumpărători de bună credinţă ai imobilului mai sus arătat duce la casarea hotărârii, cererea nefiind dezbătură în contradictoriu şi soluţionată prin admiterea sau respingerea acestui capăt de cerere, din considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 769 din 21 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, lipsind examinarea unei atari cereri.
Este nepertinentă critica exprimată la pct. 2 din motivele de recurs prin care recurentul îşi exprimă nemulţumirea că dosarul nu a suferit mai multe amânări.
Ultimul motiv de recurs este susţinut de reclamant în sensul unei încălcări şi greşitei aplicări a prevederilor art. 105 şi art. 106 C. proc. civ.
În cadrul aceluiaşi motiv de recurs este inserată şi o altă critică, exprimată confuz prin calificarea greşită a instanţei de apel în sensul unei neregulate citări a intervenienţilor P.N. şi P.
S-au invocat de recurent prevederile art. 88 şi art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Cum, corect a reţinut instanţa de apel, în considerentele deciziei nr. 645 din 15 noiembrie 2000 procedura de citare a intervenienţilor nu a respectat cerinţele prevăzute de art. 88 din acelaşi cod. Astfel în alin. (1) al textului procedural arătat se prevede că citaţia va cuprinde: 1. numărul şi data emiterii, precum şi numărul dosarului; 2. arătarea anului, lunii, zilei şi orei de înfăţişare; 3. arătarea instanţei şi sediul ei; 4. numele şi domiciliul părţii potrivnice şi felul pricinii; 5. alte menţiuni prevăzute de lege; 6. parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului, iar la alin.(2) „arătările de la pct.2,3,4 şi 6 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Faţă de cele arătate, motivul de recurs ce priveşte greşita îndeplinire a procedurii de citare este de înlăturat, întrucât prin textul invocat, legiuitorul a prevăzut expres condiţiile în care se emite citaţia, ce trebuie să cuprindă aceasta, sub sancţiunea nulităţii.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.A. împotriva deciziei nr. 640 din 15 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2850/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2807/2005. Civil → |
|---|
