ICCJ. Decizia nr. 2945/2005. Civil
Comentarii |
|
M.P. a chemat în judecată pe N.G. și G.I. pentru a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de 2000 mp situat în comuna Crasna, pct. Oprisești, județul Gorj cu vecinătățile precizate în acțiune.
Ulterior, reclamantul a solicitat și anularea titlului de proprietate nr. 1323050 din 1 octombrie 2002 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Gorj pe numele lui G.I. pentru terenul în suprafață de 2227 mp tarlaua 92, parcela 105.
Judecătoria Novaci, prin sentința civilă nr. 1654 din 25 noiembrie 2003 a respins acțiunea cu motivarea că reclamantul nu a probat pretențiile formulate.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 690 din 1 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M.P. împotriva sentinței civile nr. 1654 din 25 noiembrie 2003 a Judecătoriei Novaci.
împotriva menționatei decizii cât și a sentinței judecătoriei a declarat recurs reclamantul M.P. solicitând desființarea lor cât și a titlului de proprietate nr. 1323050 din 1 octombrie 2002, respectiv a actului de vânzare-cumpărare încheiat în baza lui pentru terenul în litigiu, motivat de faptul că va prezenta un act de proprietate cu privire la respectivul teren care începând din anul 1953 a fost stăpânit de părinții săi și apoi de recurent, zona respectivă nefiind cooperativizată.
Recursul este nul.
Astfel, conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar potrivit art. 303 din cod, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
De asemenea, textul art. 304 C. proc. civ. enunță cele 10 motive de nelegalitate pentru care se poate cere modificarea sau casarea unor hotărâri.
Or, deși în speță, M.P. a declarat recursul în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. nu a invocat în cuprinsul lui nici unul din motivele de casare enumerate de art. 304 C. proc. civ., iar în expunerea făcută nu se poate identifica existența unei critici care să poată fi încadrată într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. deja evocat.
De asemenea, nu s-a evidențiat nici existența vreunui motiv de ordine publică de natură a conduce la casarea hotărârilor atacate.
Față de cele ce preced, recursul declarat de M.P. apare nemotivat și prin urmare conform art. 306 C. proc. civ. a fost constatat nul.
← ICCJ. Decizia nr. 2937/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2855/2005. Civil → |
---|