ICCJ. Decizia nr. 2953/2005. Civil
| Comentarii |
|
La 4 octombrie 2004 S.I.P.A.M. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 76/R-CM din 14 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în contradictoriu cu intimații Centrul Bugetar nr. 1 Pitești și Căminul nr. 1 Pitești.
în motivarea cererii întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuientul a arătat, că decizia este potrivnică unui număr de 26 de decizii pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție la 25 martie 2004.
Curtea de Apel Pitești sesizată de revizuient, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție prin sentința civilă nr. 24/F-CM din 1 noiembrie 2004.
Examinând cererea se constată cele ce succed.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Argeș în data de 21 mai 2003 S.I.P.A.M. a chemat în judecată pe pârâții Căminul nr. 1 Pitești și Centrul Bugetar nr.1 Pitești pentru a fi obligați la calcularea și plata corectă, a sporurilor și indemnizațiilor datorate în conformitate cu prevederile H.G. nr. 281/1993, ale Legii nr. 128/1997 și ale Contractului colectiv de muncă.
Tribunalul Argeș a pronunțat sentința civilă nr. 458/CM- din 15 septembrie 2003 prin care a respins acțiunea reținând în esență că reclamantul nu are calitate procesuală activă, față de dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, întrucât a formulat o acțiune în nume propriu și nu în numele membrilor săi, care nu au fost nominalizați.
Recursul declarat împotriva acestei sentințe, a fost respins prin decizia care face obiectul cererii de revizuire.
Instanța de recurs a constatat, că dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, care prevăd dreptul organizațiilor sindicale de a formula acțiuni în justiție în numele membrilor lor fără a avea nevoie de mandat expres din partea acestora, se întregesc cu dispozițiile art. 222 C. muncii, care prevăd dreptul sindicatelor de a-și reprezenta membrii la cererea acestora în cadrul conflictelor de drepturi.
Concomitent acțiunii soluționate în modul arătat, reclamantul a formulat și alte acțiuni care au fost soluționate prin respingere acesta declarând recurs în toate cazurile.
în funcție de modificările legislative intervenite în timp în materia competenței instanțelor de judecată, parte din recursuri cum este și cel din prezenta cauză, au fost soluționate de Curtea de Apel Pitești, iar 26 recursuri au fost soluționate de către înalta Curte de Casație și Justiție.
Având de rezolvat aceeași problemă de drept, cele două instanțe au pronunțat soluții esențial diferite.
Astfel, Curtea de Apel Pitești a respins recursurile cu motivarea arătată mai sus, în timp ce instanța supremă a admis cele 26 recursuri deduse judecății sale, a casat hotărârile date în primă instanță și a trimis cauzele spre rejudecare Tribunalului Argeș, constatând, spre deosebite de Curtea de Apel Pitești, că prin lege se recunoaște expres sindicatului calitatea procesuală activă pentru apărarea drepturilor de natura celor ce fac obiectul acțiunilor reclamantului care a precizat în acțiune că a acționat în numele salariaților depunând tabelul cu numele acestora.
Așa cum s-a arătat, decizia împotriva căreia s-a formulat revizuirea a rezolvat diferit aceeași problemă de drept față de rezolvarea dată și de instanța supremă.
Asemenea situație, nu constituie o condiție suficiență pentru admiterea cererii de revizuire.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții între care și aceea că hotărârea potrivnică, a cărei anulare se cere, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ambele fiind pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceeași calitate.
Astfel, deși în fiecare proces revizuientul a avut calitate de reclamant, a acționat în interesul unor grupuri de membrii de sindicat diferite, iar calitatea de pârâți au avut unități de învățământ diferite fiecare dosar fiind format în funcție de școlile la care aveau locurile de muncă acei membri de sindicat și de centrele bugetare care calculau și stabileau drepturile salariale concrete.
Prin urmare soluțiile diferite au fost date în cauze doar asemănătoare, dar distinct în privința părților, hotărârea dată în fiecare dosar producând efecte numai între părțile din acel dosar, neavând autoritate de lucru judecat asupra altor pricini similare numai prin obiect și cauză.
A admite contrariul ar însemna ca instanța de revizuire să se transforme într-o instanță de control judiciar și să aprecieze care din hotărârile contrare sunt greșite, ceea ce excede competenței sala limitate la anularea hotărârii care încalcă autoritatea lucrului judecat dată de o hotărâre anterioară, fără a face alte aprecieri.
Față de aceste considerente cererea de revizuire a fost respinsă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3020/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2939/2005. Civil → |
|---|
