ICCJ. Decizia nr. 2984/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2984
Dosar nr. 9281/200.
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 816 din 19 noiembrie 2003, dată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr. 801/2003, a fost admisă cererea formulată de creditoarea SC V. Sarica Niculiţel şi s-a încuviinţat executarea silită a titlurilor executorii: Decizia nr. 9 din 7 martie 2002, Decizia nr. 27 din 23 aprilie 2002, sentinţa civilă nr. 75 din 22 ianuarie 2003 a Tribunalului Tulcea şi sentinţa civilă nr. 76 din 22 ianuarie 2003 a Tribunalului Tulcea.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 337/c din 6 aprilie 2004, a respins apelul declarat de debitoarea G.S. împotriva acestei încheieri, reţinând că, potrivit art. 102 – 109 din vechiul C. muncii, Decizia de imputare este titlu executoriu din momentul comunicării, iar în cauză deciziile de imputare, emise anterior datei când a intrat în vigoare noul Cod al muncii, sunt titluri executorii. Aceste decizii au fost contestate, iar contestaţiile au fost respinse prin sentinţele civile nr. 75 şi 76 din 22 ianuarie 2003 ale Tribunalului Tulcea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea care, fără să invoce vreun motiv de recurs, susţine, în esenţă, că hotărârea este nelegală, pentru că deciziile de imputare nefiindu-i comunicate în termenul de 15 zile prevăzut de art. 108 C. muncii nu sunt titluri executorii, iar intimata trebuia ca, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 10/1972, să ia un angajament de plată în scris, act care constituia titlu executoriu. Acest text instituia în sarcina intimatei obligaţia de a lua angajament de plată.
Mai susţine recurenta, că cele două sentinţe civile consemnează creanţe care nu sunt datorate, că în procesele care au avut ca obiect soluţionarea contestaţiilor probele au fost „fabricate", că instanţa de apel nu s-a pronunţat în legătură cu lipsa unor elemente ce pot determina nulitatea hotărârii atacate şi că cererea de repunere pe rol formulată de intimată nefiind timbrată, cauza trebuia să fie şi în prezent suspendată.
Prin declaraţia de recurs s-a solicitat şi suspendarea executării hotărârii recurate, potrivit art. 300 alin. (2)şi (3) C. proc. civ.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a cerut să se respingă recursul şi a susţinut că cererea de repunere pe rol este scutită de plata taxei de timbru, pentru că izvorăşte din dreptul muncii.
Recursul şi cererea de suspendare a executării vor fi respinse, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate de recurentă fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă prevederile acestui text nu sunt incidente în cauză.
Corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că cele două decizii de imputare constituie titluri executorii, în raport cu dispoziţiile art. 108 din vechiul C. muncii.
Recurenta susţine că deciziile de imputare nu sunt titluri executorii, pentru că nu i-au fost comunicate, însă faptul comunicării lor rezultă din considerentele sentinţelor civile nr. 75 şi 76 din 22 ianuarie 2003 ale Tribunalului Tulcea.
Ambele decizii de imputare au fost contestate de recurentă, contestaţiile fiind soluţionate prin hotărârile judecătoreşti menţionate. În sentinţa civilă nr. 75 din 22 ianuarie 2003 a Tribunalului Tulcea, la pg. 2 se arată că la dosarul cauzei contestatoarea a depus Decizia nr. 9 din 7 martie 2002, iar în sentinţa civilă nr. 76 din 22 ianuarie 2003 a Tribunalului Tulcea (pg. 2), se precizează că în motivarea cererii contestatoarea a arătat că la data de 26 aprilie 2002 i-a fost comunicată Decizia nr. 27 din 23 aprilie 2002.
Neîntemeiată este şi susţinerea recurentei că intimata avea obligaţia să ia un angajament de plată. Art. 107 alin. (2) din Legea nr. 10/1972 (vechiul Cod al muncii) stabilea pentru angajator posibilitatea şi nu obligaţia recuperării daunei prin luarea angajamentului de plată.
De altfel, posibilitatea recuperării prejudiciului şi prin emiterea deciziei de imputare era prevăzută expres de art. 108 din vechiul Cod al muncii.
Recurenta a formulat critici împotriva hotărârilor prin care au fost respinse contestaţiile formulate împotriva deciziilor de imputare, însă pe această cale nu pot fi puse în discuţie chestiuni care privesc legalitatea titlurilor executării.
Referitor la omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra unor critici, nu se arată în concret care sunt mijloacele de apărare asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat, iar critica privitoare la cererea de repunere pe rol nu este întemeiată.
În ipoteza neachitării taxelor legale de timbru la momentul înregistrării cererii instanţa nu poate dispune respingerea ei, aşa cum susţine recurenta. Cererea se anulează, dar numai în situaţia în care petentului i s-a pus în vedere să achite suma datorată până la primul termen de judecată, iar acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia până la termenul stabilit.
În prezenta cauză însă, cererea formulată de intimată nu putea fi anulată, deoarece aceasta nu a fost citată cu menţiunea timbrării pentru termenul când s-a soluţionat cauza. De altfel, executarea silită privind creanţe ce decurg din raporturi de muncă şi hotărâri pronunţate în conflicte de muncă, cererea era scutită de taxe de timbru, conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de debitoare va fi respins.
Recursul fiind soluţionat la primul termen de judecată, cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, care nu a fost soluţionată înainte de primul termen, de asemenea va fi respinsă, deoarece, în raport cu dispoziţiile art. 300 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. suspendarea poate fi dispusă până la soluţionarea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de debitoarea G.S. împotriva deciziei civile nr. 337/C din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, precum şi cererea de suspendare a executării hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4111/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2851/2005. Civil → |
|---|
