ICCJ. Decizia nr. 2986/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin Dispoziția nr. 506 din 21 aprilie 2003, emisă de Primarul municipiului Piatra Neamț, a fost respinsă cererea prin care reclamantele S.M. și B.A. au solicitat, în condițiile Legii nr. 10/2001, restituirea prin echivalent a imobilului situat în municipiul Piatra Neamț, cu motivarea că notificarea a fost introdusă tardiv.
La data de 12 mai 2003, reclamantele au formulat contestație împotriva dispoziției, S.M. solicitând repunerea în termenul de depunere a notificării.
în motivarea contestației, s-a arătat că prin notificarea nr. 42 din 11 aprilie 2003, reclamantele au solicitat contravaloarea imobilelor preluate abuziv de la autorul lor S.I., cererea fiindu-le respinsă ca tardiv introdusă, cu toate că logica juridică impune ca odată ce s-a prelungit termenul de depunere a actelor, aceeași prelungire să opereze și pentru formularea notificării, procedură de la îndeplinirea căreia au fost împiedicate de starea sănătății reclamantei S.M., care a fost internată în spital.
Prin sentința civilă nr. 246/C din 26 iunie 2003, Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins cererea de repunere în termenul de depunere a notificării, iar pe fondul cauzei a respins ca nefondată contestația.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta S.M. nu a făcut dovada unei împrejurări mai presus de voința sa, în sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care să o fi împiedicat în mod obiectiv să notifice autoritatea competentă, personal sau prin mandatar.
Instanța a reținut că termenul limită de depunere a notificării era data de 17 februarie 2002, astfel încât notificarea nr. 42 din 11 aprilie 2003 apare tardivă, în raport de prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, susținând că în mod greșit s-a respins cererea de repunere în termen, că notificările nu se pot depune fără actele doveditoare și că prin prelungirea termenului de depunere a actelor doveditoare cu 6 luni, prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, s-a avut în vedere și prelungirea termenului de depunere a notificării.
Prin decizia nr. 79 din 17 octombrie 2003, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante împotriva sentinței.
Instanța a reținut că în conformitate cu termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, ultima zi când reclamantele puteau depune notificarea era 17 februarie 2002.
Cum reclamantele au formulat notificarea la circa 14 luni de la împlinirea termenului stabilit de lege, instanța a reținut că aceasta apare tardivă, devenind incidente dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care petentele au pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent.
Cât privește cererea de repunere în termen, instanța a reținut ca nedovedite susținerile potrivit cărora reclamanta S.M. ar fi fost internată în unități spitalicești, apreciind că și în ipoteza în care această situație ar fi fost dovedită, oricum nu constituia o împrejurare mai presus de voința părților, în accepțiunea art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
împotriva deciziei au declarat recurs reclamantele, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susțin reclamantele că legea nu este formală, astfel că nu se poate separa termenul de depunere a notificării față de termenul de depunere a actelor doveditoare.
în acest sens, se învederează că art. 22 din Legea nr. 10/2001 precizează că actele de proprietate doveditoare și cele care fac dovada calitații de moștenitor vor fi depuse ca anexe la notificare, astfel că prelungirea termenelor de depunere a actelor impune concluzia prelungirii și a termenului de depunere a notificării.
Cât privește cererea de repunere în termenul de depunere a notificării, se arată că împrejurările că sunt bolnave și nu au putut procura în timp util actele doveditoare de proprietate nu au fost considerate de instanță ca temei pentru admiterea acesteia.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, notificarea trebuie formulată în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii (14 februarie 2001). Cum ultima zi când reclamantele puteau înregistra notificarea era data de 14 februarie 2002, în mod corect s-a reținut de către instanțe că notificarea a fost depusă tardiv.
Dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt imperative, iar nerespectarea lor atrage, conform alin. (5) al aceluiași articol, pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Susținerea potrivit căreia prelungirea termenului de depunere a actelor doveditoare impune concluzia prelungirii și a termenului de depunere a notificării este greșită, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să prelungească până la 1 iulie 2003 numai termenul de depunere a actelor doveditoare, iar nu și pe cel de depunere a notificării, care s-a împlinit la 14 februarie 2002.
Cât privește cererea de repunere în termenul de depunere a notificării, urmează a constata că în mod corect instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, reținând că și în ipoteza în care susținerile reclamantelor ar fi fost dovedite, starea de sănătate și internarea în unități spitalicești nu constituie împrejurări mai presus de voința părților, în sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele ce succed, recursul declarat de reclamante a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2991/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2985/2005. Civil → |
|---|
